Potrivit Agerpres, agenţia elenă ANA citează informaţii confirmate în urma unui articol al publicaţiei Kathimerini, conform cărora acordurile vor fi semnate de Direcţia Generală pentru investiţii şi armament din cadrul Ministerului Apărării al Greciei şi Direcţia de cooperare internaţională în domeniul apărării (SIBAT) a Ministerului Apărării din Israel, precum şi entităţile şi companiile de apărare israeliene care participă la program.
Programul 'Scutul lui Ahile' a fost aprobat de Consiliul guvernamental pentru afaceri externe şi apărare (KYSEA) al Greciei la data de 23 iulie 2026.
Ministrul grec al apărării, Nikos Dendias, a declarat anterior că ”suma totală pentru sistemele antiaeriene este puţin peste 3 miliarde de euro”.
În ceea ce priveşte calendarul, Dendias a spus că ''Scutul lui Ahile” va fi operaţional în termen de 35 de luni începând de astăzi', explicând că termenul se referă la finalizarea întregului program, deoarece sistemul va fi livrat în etape.