România vrea să achiziționeze împreună cu alte state membre NATO sisteme de apărare antiaeriană „Arrow 3” și „Patriot”

×
Publicitate

România este una dintre cele 14 țări membre NATO care au semnat scrisoarea de intenție pentru achiziționarea, în comun, de sisteme de apărare antiaeriană, precum cel dezvoltat de Israel, „Arrow 3” și cel american, „Patriot”.

Cancelarul german Olaf Scholz a anunțat la sfârșitul verii, proiectul pentru o apărare comună împotriva unor eventuale atacuri aeriene.

Potrivit informațiilor din mai multe publicații, se pare că Scutul antiaerian european, sau Skyshield, va fi echipat cu sistemul de interceptare a rachetelor Arrow 3, proiectat și implementat, inițial, de Israel.

Arrow 3 este o rachetă antibalistică destinată să intercepteze proiectilele cu rază lungă de acțiune și să le neutralizeze de la o distanță sigură. Interceptoarele Arrow 3 sunt proiectate să zboare dincolo de atmosfera terestră, unde focoasele lor se detaşează, lovind ţintele, la mare altitudine. Astfel ar putea să distrugă, la o înălțime sigură, eventuale rachetele cu încărcătură nucleară.

„Amplasarea unor astfel de baterii antirachetă - și a radarelor corespunzătoare - în mai multe țări ar permite o apărare a cerului european - completă și eficientă, și cu costuri reduse, decât cazul în care fiecare ţară şi-ar construi propriul sistem de protecție”.

Așa a pledat cancelarul Scholz, care a anunțat că Germania va înveşti masiv în apărarea anti-aeriană, în următorii ani, într-o manieră, însă, care le va permite și altor state posibilitatea de a participa încă de la început.

Olaf Scholz: ”Vladimir Putin și cei care îl urmează au transmis foarte clar un lucru - acest război nu este doar împotriva Ucrainei. Ei consideră că războiul lor împotriva Ucrainei este parte a unei cruciade mai ample. O cruciadă împotriva democrației liberale, o cruciadă împotriva ordinii internaționale bazată pe reguli, o cruciadă împotriva libertății și progresului, o cruciadă împotriva modului nostru de viață și o cruciadă împotriva a ceea ce Putin numește "Occidentul colectiv" - adică, noi toți”.

Ceremonia de semnare a scrisorii de intenție pentru așanumitul Skyshield, scutul din cer, a avut loc la sediul NATO din Bruxelles. Țările participante sunt Germania, Marea Britanie, Slovacia, Norvegia, Letonia, Ungaria, Bulgaria, Belgia, Cehia, Finlanda, Lituania, Olanda, România și Slovenia.

Totuși, nu toată lumea a primit oferta lui Scholz. Franța și Polonia au refuzat-o deja. În timp ce Polonia a declarat că va crea în schimb propriul sistem de apărare aeriană, Franța se bazează în mare măsură pe efectul de descurajare al propriului arsenal nuclear, în loc să opteze pentru sisteme convenționale de rachete antibalistice.

Lloyd Austin, secretar pentru securitate SUA: ”Statele Unite sunt absolut angajate în ceea ce privește angajamentele "Articolului cinci", ne angajăm să apărăm fiecare centimetru din teritoriul NATO, dacă și când ar fi o amenințare”.

Miniștrii apărării din Alianță s-au reunit, pentru a doua zi, la Bruxelles, discutând despre aderarea Finlandei și Suediei; dar și despre manevrele anuale care testează pregătirea forțelor nucleare. Exercițiile cu numele de cod "Steadfast Noon" sunt prevăzute pentru săptămâna viitoare. Vor zbura inclusiv bombardierele strategice americane, staționate în Europa, fără să aibă la bord focoase nucleare.

Ben Wallace, Ministrul Apărării Marea Britanie: ”Acesta este un exercițiu de rutină și totul ține de pregătire. Reuniunea NATO de astăzi urmărește să ne asigurăm că suntem pregătiți pentru orice. Este misiunea Alianței să ne asigurăm că cei 30 de parteneri sunt pregătiți, împreună, pentru tot ce se poate întâmpla”.

Anularea acestor manevre din cauza războiului din Ucraina ar trimite un semnal foarte greșit - a declarat secretarul general al NATO

Pe de altă parte, un înalt oficial al NATO a declarat aseară că dacă Rusia ar recurge, eventual, la arme nucleare tactice în Ucraina, aceasta ar declanșa, aproape sigur, un răspuns fizic din partea a numeroși aliați. Dar nu va fi un răspuns cu arme nucleare - a spus președintele Franței. Și nu doar el.

Josep Borrell: ”Putin spune că nu blufează. Ei bine, nu blufează nici Uniunea Europeană și statele membre, nici SUA și nici NATO. Iar orice atac nuclear împotriva Ucrainei va crea un răspuns, NU un răspuns nuclear. Dar un răspuns atât de puternic pe parte militară, încât armata rusă va fi extrem de dur lovită”.

În seria ameninţărilor care vin de la Kremlin, Aleksandr Venediktov, secretarul adjunct al Consiliului Securităţii Federaţiei Ruse, a amenințat că primirea Ucrainei în NATO ar putea duce la un al treilea război mondial.

 

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
România se înarmează în faţa ameninţării ruse. Ce tehnologii militare vrea să cumpere MApN

România ia măsuri pentru a se echipa cu tehnologii militare, cum sunt dronele turce Bayraktar şi sistemul antiaerian israelian ''Domul de Fier'', pentru a-şi îmbunătăţi capacitatea defensivă în faţa expansionismului Rusiei, potrivit ministrului Apărării.

Tot mai puțini elevi aleg să meargă la o școală militară. Ce salariu are un sergent sau un locotenent

Războiul din Ucraina începe să lase fără elevi școlile de maiștri militari și subofițeri de la noi din țară. 

Schimbare de ton a Kremlinului: Obiectivele din Ucraina pot fi atinse și prin negocieri

Obiectivele „operațiunii sale militare speciale” din Ucraina sunt neschimbate, dar că acestea pot fi atinse prin negocieri, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov, pentru publicația rusă Izvestia, potrivit Reuters.

Recomandări
Bilanțul final al violențelor din Piața Victoriei: 47 de persoane „săltate”, 10 jandarmi răniți și amenzi de 21.500 de lei

Bilanțul final al protestului fermierilor din Piața Victoriei, care a degenerat marți în confruntări violente cu forțele de ordine, arată un tablou sumbru al unei zile marcate de haos în centrul Capitalei.  

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.