România va stoca rezerve de gaz în minele de sare, pentru a scăpa definitiv de importurile din Rusia. Unde vor fi depozitate

×
Publicitate

România intenționează să transforme minele sale de sare în depozite subterane pentru gaz metan, pentru a-și asigura rezerve suficiente în timpul iernii. Pe termen lung, măsura ne va permite să oprim importurile din Rusia.

 

Ministerul Economiei vrea să transforme o parte dintre minele de sare în locuri unde să depoziteze gaze. România încearcă să-și mărească astfel capacitatea de stocare pentru nu a mai depinde de importuri, în contextul în care Rusia a oprit deja furnizarea de gaz către Bulgaria și Polonia.

 

Gazul care ar fi stocat într-o salină, cum este cea de la Ocna Mureș, de exemplu ar putea, să asigure 2% din consumul țării într-o zi de iarnă.

În depozitele pe care le are la dispoziție, România poate păstra 3 miliarde de metri cubi de gaze.

În ele avem acum puțin peste 600 de milioane de metri cubi dar - în contextul în care țara noastră vrea să nu mai depindă de importurile de gaze - autoritățile vor să ridice capacitatea de depozitare la peste 4 miliarde de metri cubi, până în 2025.

Soluția găsită ar fi minele de sare.

Exista cel puţin două unde pot fi păstrate gazele extrase: una este la Târgu Ocna, în Bacău iar cealaltă la Ocna Mureș, în Alba.

Sorin Cristea, director Salina Ocna Mureș: „Volumul golurilor la ora actuală trece de 1 milion de mc în câmpul de sonde Războieni, dar dacă s-ar exploata toate sondele până la epuizarea zăcământului fiecărei sonde se poate trece de 2 milioane de metri cubi.”


Florin Spătaru, ministrul Economiei: „În momentul ăsta avem mai multe gaze decât putem consuma deci putem să și stocăm corespunzător, golurile de mină au câteva avantaje incontestabile în ceea ce privește extragerea și utilizarea lor e o soluție la îndemâna României.”

Ideea folosirii minelor de sare drept locuri unde poate fi depozitat gazul nu este nouă. Țări că Franța, Germania și Statele Unite ale Americii au implementat-o de mult.

 

Gazul este adus în zona salinelor prin conductele naționale de transport, apoi compresat în instalații speciale. Urmează etapa în care este introdus în golul minier, la peste 1.200 de metri adâncime.

Iarna - când este cea mai mare nevoie de el - este extras din pungile cu pereți din sare, deshidratat și introdus - din nou - în sistemul național.

Silviu Vințeler, primar Ocna Mureș: „Sunt niște depozite sigure, sunt la 1.200 de metri, iar depozitele în saramură au pierderi foarte mici și sunt sigure.”

Răzvan-Cătălin Guțiu, inginer distribuție și depozitare de hidrocarburi: „Peretele de sare este unul ermetic și nu permite pierderea cantităților de gaze introduse și au și un factor de elasticitate, se dilată când presiunea crește.”

Cei din domeniul depozitării gazului spun că păstrarea lui în minele de sare costă cu 30 la sută mai puțin decât în unitățile tradiționale de stocare.

Dumitru Chisăliță, președinte Asociația Energia Inteligentă: „Ele sunt gândite ca zăcăminte sezoniere, adică să ai multe gaze pe un sezon de 5-6 luni de zile. Cele saline sunt gândite să-ți dea într-un timp scurt o cantitate foarte mare de gaze naturale.”

Dumitru Matei, director SALROM: „Este o investiție destul de mare în sonde, pe care Salrom va trebui să le facă, vorbim despre câteva milioane de euro pentru fiecare sondă pentru a crea golul minier acolo unde nu există.”

Întreaga Europă caută soluții pentru creșterea capacității de depozitare a gazului. Compania rusă Gazprom a oprit complet livrările de gaze naturale către Polonia șI Bulgaria - în absența plăților în ruble.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
Citește și...
62256658
Bărbatul care a ucis un pădurar în Maramureș, condamnat la 17 ani și 4 luni de închisoare

După mai bine de 2 ani de la cazul şocant în care un tânăr pădurar din Maramureș a fost bătut, împușcat și abandonat în agonie, asasinul a fost acum condamnat definitiv la 17 ani și 4 luni de închisoare.

62183382
Alertă la metrou. Circulaţia trenurilor s-a desfășurat fără oprire la stația Eroii Revoluției

Circulaţia trenurilor de metrou pe Magistrala 2 se desfăşoară fără oprire în staţia Eroii Revoluţiei, ca urmare a sesizării unui bagaj abandonat, a anunțat vineri Metrorex.

 

62247698
„Înainte să fac cumpărăturile, mănânc”. Ministrul Agriculturii, sfaturi pentru românii care vor să nu mai arunce alimentele

Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a dezvăluit vineri cum pot românii să prevină risipa alimentară, lucru care poate conduce la economisirea banilor și la un impact negativ redus al oamenilor asupra mediului înconjurător.

Recomandări
Screenshot 2026 09 28 123811
„Oamenii sunt diferiți”. Părinții și elevii, reacții la proiectul uniformelor obligatorii

Mii de liceeni din țară au venit luni la cursuri îmbrăcați în negru în semn de protest față de proiectul PSD privind introducerea uniformei obligatorii în școli, aprobat deja de Senat.

Avion iasi 5
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit și a luat foc la impactul cu pista, în Iași. FOTO

Este alertă în Iași. Un apel la 112 de la turnul de control Romatsa a anunțat că, în urmă cu puțin timp, un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit pe aerodromul din oraș.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu afirmă că a discutat cu ambasadoarea SUA în Grecia despre Coridorul Vertical de Gaze

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, respinge din nou afirmațiile potrivit cărora Guvernul Ilie Bolojan ar fi fost răsturnat, cu sprijinul PSD, la solicitarea unei puteri externe.