România și Bulgaria vor colabora pentru a reduce presiunea pusă de Rusia pe piața gazelor

×
Publicitate

România și Bulgaria vor colabora pentru a reduce presiunea pusă de Rusia pe piața gazelor.

Inter-conectorul dintre Grecia și Bulgaria, prin care vor putea fi livrate gaze, va fi gata până la următorul sezon rece - a anunțat premierul Nicolae Ciucă după o întâlnire cu premierul bulgar, sosit la București direct dintr-o vizită la Kiev.

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, vineri, că omologul bulgar, Kiril Petkov, a precizat că până la 30 iunie interconectorul dintre Bulgaria şi Grecia va fi finalizat din punct de vedere tehnic.

"Atât premierul Kiril Petkov, cât şi premierul Kyriakos Mitsotakis au confirmat interesul comun ca interconectorul dintre Bulgaria şi Grecia să fie finalizat la termen. Premierul Petkov a menţionat că până la 30 iunie are certitudinea că acesta va fi finalizat din punct de vedere tehnic. Va urma perioada de testare şi verificare şi, cel mai probabil în această toamnă, vom avea gaz pe acest interconector", a spus Ciucă, în conferinţa comună cu omologul bulgar şi comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean, desfăşurată la Palatul Victoria.

Kiril Petcov, premierul Bulgariei: ”Avem o infrastructură pe care, până în prezent nu am folosit-o pe deplin. Este vorba despre conducta care aducea gaz până în România, prin Bulgaria, până în Turcia. Acum poate să lucreze în sens invers și posibilitatea de a cumpăra împreună gaz lichefiat este o mare oportunitate pentru că și nivelurile de prețuri vor fi diferite dacă vom cumpăra împreună. De asemenea, partenerii noştri din Azerbaidjan sunt o sursă posibilă pentru gaz suplimentar”.

 

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62256681
Ce le-a transmis inițial pilotul pasagerilor din avionul vizat de o alarmă falsă cu bombă în care se afla și Piedone
Decolarea avionului spre Munchen în care urcase și primarul Cristian Popescu-Piedone a fost oprită după ce a fost anunțată o bombă la bord.
62256602
Încă două cazuri de hepatită necunoscută raportate în România, la doi copii de 10 şi 16 ani, din judeţul Sibiu
Încă doi copii suspecți de hepatită din cauze necunoscute au ajuns în grija medicilor. Numărul cazurilor au ajuns în România la patru.
62234907
Soluția la care au recurs multe companii după scumpirea energiei electrice. „Facem economie de energie de 40% pe an”
Facturile uriașe au determinat multe companii să încerce să-și producă singure o parte din energia electrică.