România se afundă în criza sanitară. Dramele trăite de rudele celor răpuși de Covid sunt greu de imaginat

×
Publicitate

Vineri au fost raportate alte 15.410 persoane care s-au infectat cu SARS-CoV-2, în ultimele 24 de ore, și au murit alți 357 de oameni.

Pe măsură ce România se afundă în criza sanitară, dramele trăite de rudele celor răpuși de Covid sunt greu de imaginat. Se fac liste de așteptare pentru înmormântări și se sapă gropile în cimitir cu excavatorul. Atenție, urmează detalii și imagini care vă pot afecta emoțional.

Imaginile de la marginea orașului Slobozia par desprinse din iad. De câteva zile, cimitirul care se află aici a devenit neîncăpător pentru cei răpuși de Covid. Zeci de mormane de pământ arată câte gropi urmează să fie ocupate. Peste tot sunt morminte proaspăt făcute.

Bărbat: ''Nu ne așteptam să fie așa până la capăt. Nu credeam că ajunge în asfalt. Când am venit a 3-a zi, am văzut iar unul lângă față. Ia uite și colo și colo.''

Reporter: Câte ați săpat până acum, mai știți?

Gropar: "1,2...vreo 5... Au mai făcut colegii în partea cealaltă vreo 4-5."

Reporter: Am înțeles că sunt amândoi aici, unul a murit și altul trage să moară. Din aceeași familie?

Gropar: "Din aceeași familie, da.''

La cimitirul din Slobozia au fost deja săpate peste 20 de gropi în care vor fi înhumați cei care și-au pierdut viața din cauza coronavirusului. Numărul morților este atât de mare încât groparii nu reușesc să termine la timp locurile de veci doar cu lopețile. Tocmai de aceea, aici, a fost adus un miniexcavator.

În fiecare zi, sicrie cu oameni răpuși de boală se înșiră aici. Este numai suferință și neputință.

Într-un colț, o familie își plânge mortul. În cazul celor uciși de virus, sicriele sunt sigilate, iar cei care le lasă în groapă, poartă combinezoane. Rudele împietrite de durere nici macar nu își pot lua rămas bun așa cum se obișnuia înainte de pandemie.

Câțiva metri mai departe, aceeași durere surdă este trăită de o altă familie.

Femeie: ''Ieri erau la capelă 4 morți. Din prostie d-aia nu se vaccinează. Că au auzit pe cutare că nu trebuie. Întreb cunoștinte: "Te-ai vaccinat? Nu. De ce, dragă, nu te vaccinezi? Când o să fii pe patul de spital atunci o să regreți. Și cu asta am terminat.''

Toată lumea ajută. Au venit inclusiv muncitori de la Direcția de Administrare a Domeniului Public pentru că singuri groparii nu făceau față.

Muncitor: "Am ajuns să sap gropi. Trebuie să facem să ajutăm lumea aici.''

Valeriu Roșca: "Săpam de două zile fără oprire. Alaltăieri au fost îngropate 9 persoane, ieri au fost îngropate 8 persoane.''

Dragoș Soare, primarul municipiului Slobozia: ''E durere multă. Vom face consiliere cu cei care nu înțeleg ce înseamnă vaccinul."

Imagini de groază vin și de la Oradea, unde familiile așteaptă și o săptămână să își îngroape rudele răpuse de Covid.

Fiul decedatei: "Era răcită, tușea puțin. Evita faptul că trebuie să ajungă la doctor, că nu are încredere, cum nu au mulți. Mai era și un lucru cu care eu n-am fost de acord, faptul că n-o vrut să se vaccineze. Alt motiv pentru care, nu știu, probabil numai aici e ideea asta tâmpită, că poți să pățești ceva."

448 de oameni au plecat dintre noi în ultimele 24 de ore. Printre ei și Episcopul Devei și Hunedoarei, infectat cu Sars-CoV-2. Preasfințitul Gurie a murit chiar înainte să fie transferat cu un elicopter la Târgu Mureș.

Emil Stoica, director Spitalul Județean Deva: ''Am făcut manevre de resuscitare timp de 45 de minute, dar nu au avut rezultat. A ajuns într-o fază în care cred că avea 75–80 la sută afectarea pulmonară.''

Și în București, în jurul spitalelor, familiile își plâng morții răpuși de virus. Un bărbat puternic și mereu cu zâmbetul pe buze s-a stins după mai bine de o lună de chinuri, ne spune soția. Biata femeia a sperat până în ultima clipă că o să îl aducă acasă, mai ales că urmau să aibă un nepoțel. Bărbatul avea doar 43 de ani și nu era vaccinat.

Rudă: "Ce să îmi doresc? Să vina acasă înapoi, lângă familia lui, lângă fata lui că are nevoie de el. Cel mai vesel om posibil, plin de viață, puternic, muncitor, nu am crezut vreo clipa că el o să moară, de asta a rezistat și 5 săptămâni intubat."

Cumplit este că în spitale, în stare gravă, sunt acum aproape 2000 de pacienți. Pentru ei medicii încearcă să facă imposibilul.

Articol recomandat de sport.ro
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Citește și...
CNSU a aprobat noile măsuri care vor fi luate în contextul pandemiei de Covid-19. Lista completă a restricțiilor

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a aprobat, vineri, noile măsuri care vor fi luate în contextul pandemiei de COVID-19.

Dramele din spitale, morgile pline și pierderea celor dragi îi fac pe români să facă coadă la maratonul de vaccinare

Maratonul de vaccinare în Capitală, cu șase centre deschise non stop până luni, este un succes. Încă de la primele ore au venit foarte mulți oameni, peste o mie în doar două ore.

Actorul Alexander Zudor a fost condamnat definitiv la 7 ani de închisoare. Este deja după gratii

Actorul de reclame Alexander Zudor a fost condamnat definitiv la 7 ani de închisoare, după ce a fost găsit vinovat de un viol şi două tentative de viol.

Recomandări
Primul spital construit de la zero în Cluj în ultimii 50 de ani. Realizat prin PNRR, este printre cele mai moderne din Europa

Unul dintre cele mai moderne centre de neurochirurgie din Europa de Est a fost inaugurat sâmbătă la Cluj-Napoca. 

Ultimul weekend de vară aduce peste 120.000 de turiști la mare. Septembrie vine cu vreme bună și prețuri mai mici

Ultimul weekend de vară aduce peste 120 de mii de turiști pe litoralul românesc, potrivit reprezentanților patronatelor din turism.

Un înalt oficial rus spune că Moscova nu a folosit până acum din ”bun simț” arme nucleare în Ucraina. Ce se va schimba

Un înalt oficial rus spune că Moscova nu a folosit până acum din ”bun simț” arme nucleare în războiul din Ucraina, dar va răspunde ”simetric” dacă aliații Kievului îi vor furniza acestuia componente de arme nucleare tactice.