România riscă să piardă până la un sfert din fondurile europene dacă "derapează" deficitul bugetar. Ce s-ar putea scumpi

×
Publicitate

România riscă să piardă până la un sfert din fondurile europene de coeziune dacă nu ia măsuri pentru reducerea deficitului bugetar (diferența dintre cheltuielile și veniturile bugetare).  

Asta ar însemna o pierdere de peste șapte miliarde de euro.

Potrivit unor surse guvernamentale, atenționarea vine de la Comisia Europeană, care a trimis o recomandare autorităților de la Bucuresti, după ce România a înregistrat un deficit de 2,3% din PIB în primele cinci luni în condițiile în care deficitul asumat prin legea bugetului de stat pentru anul în curs este de 4,4% din PIB.

Asta înseamnă mai bine de jumătate din cât și-ar permite țara noastră pe tot anul. Liderii coaliției au discutat deja niste variante, prin care să aducă mai mulți bani la buget, printre care reduceri de facilități fiscale și modificări la taxele pe alcool și tutun.

Ca să nu pierdem fonduri europene, Romania trebuie să scadă deficitul bugetar sub 3% până la sfârșitul lui 2024, până atunci fiind monitorizată prin mecanismul european al deficitului excesiv.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62362870
Românii preferă din ce în ce mai mult mașinile noi. Cele electrice și cele hibrid sunt noile vedete
Românii s-au orientat și anul acesta spre mașini noi și le-au evitat pe cele rulate. Cererea a fost mare și pentru vehiculele electrice.
62170287
CNAS: Peste 8,3 milioane de certificate de concedii medicale înregistrate în anul 2022. Suma decontată - 5.9 miliarde de lei
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate anunţă, luni, că au fost emise peste 8,3 milioane de certificate medicale în anul 2022, în creştere faţă de perioada 2019-2020, dar similar cu numărul emis în 2021.
62347169
A treia mare bancă din România care câștigă în instanță suspendarea ordinului ANPC privind recalcularea dobânzilor
Raiffeisen Bank România a obţinut în instanţă suspendarea ordinului emis de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) cu privire la modul de calcul al ratelor de credit, a anunţat luni banca.