România, în continuare deficitară la infrastructură. Autostrada A7 are întârzieri mari de execuție pe mai multe loturi

×
Publicitate

Într-o țară deficitară la infrastructură cum este România multe proiecte încep încă prost. Autostrada A7 care va lega Muntenia de Moldova și care este finanțată prin PNRR are întârzieri mari de execuție pe lotul întâi aflat cu mult în urma graficului.

Și pe lotul al doilea, între Mizil și Pietroasele, lucrările merg încet, iar pe al treilea, până la Buzău, nu a fost semnat încă un contract de execuție. Constructorii au fost notificați de Compania Națională de Drumuri.

Lucrările pe viitoarea autostradă A7 care va lega Muntenia de Moldova au demarat în vara anului trecut. Acum au reînceput, după o pauză luată din cauza temperaturilor scăzute, în timpul iernii. Porțiunea de autostradă dintre Ploiești și Buzău este împărțită în trei loturi. Pe lotul întâi, între localitatea Dumbravă, de lângă Ploiești, și Mizil, cu o lungime de 21 de kilometri, lucrează o firmă italiană. Muncitorii s-au apucat de treabă în august, anul trecut, dar n-au prea avut spor. Constructorul a fost avertizat în februarie, anul acesta, dar lucrările nu au avansat prea mult.

Cristian Pistol, director CNAIR: "Față de graficul pe care l-au avut la semnarea contractului este o întârziere considerabilă, pe de altă parte termenul contractual rămâne același. Vom vedea dacă va fi nevoie de o prelungire a termenului în momentul de față nu avem așa ceva".

Pe lotul al doilea, între Mizil și Pietroasele, lucrările au depășit cu puțin uimitoarea cifră de 13 la sută. Aici lucrează o asociere de firme din România și Bulgaria. Am încercat să aflăm de la constructori de ce întârzie lucrările, dar nu am reușit să îi contactăm. Cea mai gravă situație este, însă, pe lotul al treilea, cu o lungime de aproximativ 14 kilometri, unde nici până acum nu a fost desemnat un constructor. Au existat mai multe contestații încă nerezolvate.

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor: "Recunosc că mă irită faptul că ultimul lot, 3 spre Buzău, a rămas necontractat. În acest moment ne aflăm într-o fază în care s-a contestat o clarificare pe care a cerut-o CNAJR-ul celor care depun oferte, ceea ce mi se pare o tergiversare pur și simplu a acestei operațiuni de a încheia și ultimul contract. Și uite că lotul 3 pe proceduri și pe chichițe ajungem să tot amânăm această semnare".

Autostrada A7 va avea o lungime de 320 de kilometri, de la Ploiești la Pașcani. Este împărțită în 13 tronsoane și ar trebui finalizată până în 2026. Va costa peste 18 miliarde de lei, bani de la Uniunea Europeană, prin PNRR. Când va fi gata, însă, rămâne o mare enigmă.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62336044
Coșmarul unui bărbat din Oradea. De la o banală amigdalită a ajuns la 22 de operații și 80 de zile în spital

De la o banală amigdalită, un bărbat de 37 de ani din Oradea a fost la un pas de moarte. A ajuns la Spitalul de Urgență din Cluj în momentul în care toate organele începeau să-i cedeze, rând pe rând.  

62336038
„M-a agresat verbal, îmi pare rău că am reacționat așa”. Șoferul microbuzului care a bătut o pasageră a fost suspendat

Scene revoltatoare s-au derulat într-un microbuz din Onești. O femeie, pasager în mijlocul de transport, a fost lovită cu brutalitate și înjurată de șofer.

62328884
Un jandarm care și-a bătut fiul cu bătătorul de șnițele pentru că nu și-a făcut temele, trimis în judecată

Un jandarm din Brașov a fost trimis în judecată de Tribunalul Militar Cluj-Napoca pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie după ce și-a bătut copilul de 9 ani cu bătătorul de șnițele pentru că nu și-a făcut temele.

Recomandări
Gettyimages nicusor dan cotroceni
Schimbare de strategie la Cotroceni. Nicușor Dan a făcut planul într-o ședință restrânsă. Când ar putea dizolva Parlamentul

Pentru prima dată de la începutul crizei politice, președintele ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate, dacă Luca Niculescu nu trece de Parlament, ne-au transmis surse apropiate de Nicușor Dan.

Kimberly guilfoyle trump imago
De ce a demisionat Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia. Gestul care l-a făcut pe Trump să-i întoarcă spatele

La cererea expresă a administrației Trump, ambasadoarea SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, a demisionat. Ea a fost protagonista unor scandaluri de amploare în UE, în care a fost implicată și România.

Vlcsnap 2026 10 13 19h41m33s898
De ce nu și-au dat seama de pericol cei trei români morți în Portugalia. „Decesul survine la câteva minute”

Doi frați români și unchiul lor au murit în Portugalia, într-un accident de muncă, în ciuda unei încercări dramatice de salvare. Cel mai tânăr dintre ei, în vârstă de 21 de ani, lucra la izolarea unui rezervor de apă, când i s-a făcut rău.