Româncă din Italia, ucisă de fiul ei de 15 ani pentru că voia să-l părăsească pe tatăl lui aflat în închisoare

62238732
Shutterstock

O femeie de 32 de ani din regiunea Catania, Italia, a fost ucisă cu cruzime de băiatul său de 15 ani, pentru că voia să-l părăsească pe tatăl lui. Bărbatul se află în închisoare.

Băiatul de 15 ani își acuza mama de trădare, pentru că femeia îl părăsise pe tatăl lui și voia să rupă legătura cu acesta. Motivul din spatele despărțirii ar fi că bărbatul se află în închisoare din 2018 și este acuzat de fapte grave, relatează Il Giorno.

Băiatul de 15 ani își idolatriza tatăl

Femeia avea numeroase dispute cu fiul său de 15 ani, mai ales după ce luase decizia de a se muta, împreună cu acesta și cu fratele său mai mic, într-un apartament, departe de bărbatul său violent, aflat în închisoare din 2018.

Fiul său cel mare, de 15 ani, avea o relație specială cu tatăl său, pe care îl vedea ca pe un idol. „Tu ești leul meu! În curând ne vom îmbrățișa din nou! Pilonul meu!”, scria băiatul de 15 ani pe o rețea de socializare.

Femeia a fost înjunghiată și lăsată să zacă într-o baltă de sânge

Se pare că mama sa nu era de acord ca fiul ei de 15 ani să mai păstreze legătura cu tatăl aflat în închisoare. Asta l-a înfuriat și mai rău pe băiat și, într-un atac de furie, și-a înjunghiat mama de patru ori, conform La Repubblica.

Valentinei Giunta a fost găsită de poliție, în viață, în urmă cu două zile, în casa ei, în zona Castello Ursino. Polițiștii au intervenit după un denunț al unui membru al familiei victimei care a spus că se teme că femeia ar putea fi în pericol.

La fața locului au intervenit 118 cadre medicale, însă la scurt timp, Valentina Giunta a murit.

Poliția l-a arestat pe fiul ei, în vârstă de 15 ani, pentru omor. 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62275335
Glumele pe seama Bisericii Catolice ar putea fi pedepsite cu doi ani de închisoare, în Polonia. Se strâng semnături

Glumele pe seama Bisericii Catolice ori ridiculizarea acesteia ar putea fi pedepsită cu doi ani de închisoare, dacă inițiativa ministrului polonez al justiției se va concretiza.

62275332
Un acoperiş şi arbori căzuţi peste autoturisme, în urma fenomenelor meteo extreme, la Focşani | GALERIE FOTO

Pompierii au intervenit, vineri seara, în municipiul Focşani pentru degajarea unui acoperiş şi a unor arbori căzuţi peste autoturisme ca urmare a fenomenelor meteo extreme, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea.

62275275
Rușii și ucrainenii se acuză reciproc pentru bombardarea unei tabere de prizonieri ucraineni

Cel puțin cinci oameni au murit în zona unei stații de autobuz după un atac al rușilor la Nikolaev, în sudul Ucrainei.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.