"Riscuri majore" de incendiu la metroul din Capitala. Statia din care oamenii nu ar avea pe unde sa iasa daca ia foc

×
Codul embed a fost copiat

Nicio statie, tunel sau depou de la Metrou nu are autorizatie ISU, pentru protectia la incendiu. Asta desi legea ii obliga pe administratorii Metrorex sa ceara si sa obtina aceste avize pentru toate constructiile facute dupa anul 1998.

Peste 600 de mii de calatori circula zilnic cu transportul din subteran, iar in ultimul an au fost mai multe incendii sau alerte. Neregulile sunt aceleasi de ani de zile, si desi mai multe institutii le-au reclamat, nu au fost remediate nici acum.

Cele mai recente incendii de la Metrou s-au produs luna trecuta. Reprezentantii ISU sustin ca NICIUNA dintre constructiile civile subterane (statii de metrou, depouri, tuneluri de circulatie) nu are emisa autorizatie de securitate la incendiu.

Legea e schioapa si obliga compania de transport sa ia aviz doar pentru constructiile facute dupa anul 1998. Dar chiar si asa, nici macar cele 10 statii inaugurate dupa 1998 nu au autorizatie ISU si, teoretic nu ar trebui sa functioneze.

Citește și
metrou agerpres
Metrorex: Constructia metroului spre Aeroportul Otopeni va incepe anul viitor si va costa 1,3 miliarde de euro
Trucul prin care s-a câștigat marele premiu de peste 9 milioane de euro la 6 din 49. Biletul a costat 4.413 lei

Cu toate acestea 600 de mii de calatori circula zi de zi cu metroul, iar in caz de incendiu in unele statii hidrantii sunt incuiati, cu geamuri din material imposibil de spart fara un ciocan, inexistent la fata locului. Una dintre neregulile cele mai grave, gasita si de catre reprezentantii ISU, a fost inexistenta usilor de evacuare, sau usile inchise, cum este aceasta de la statia Republica. Daca s-ar produce un incendiu de exemplu, oamenii n-ar avea pe unde sa iasa.

In statiile vechi hidrantii sunt greu de gasit, pititi sub scari, iar rarele butoane de alarma sunt tot incuiate si acoperite cu un material dur, imposibil de spart. Salvatorii povestesc si ei cat de dificile sunt interventiile in subteran.

Daniel Vasile, capitan ISU Bucuresti-Ilfov: "Avem de a face cu un numar mare de calatori, pana la cateva sute care se pot gasi intr-o garnitura de metrou care, sa spunem, ramane blocata in interiorul tunelului. Discutam despre degajarea intensa de fum, care poate genera vizibilitate scazuta, poate genera panica in randul calatorilor si, implicit se ingreuneaza interventia noastra. In momentul de fata, sunt identificate 6-7 riscuri majore care se pot produce la metrou."

Dealtfel dupa un control facut in luna mai, inspectorii i-au amendat cu 8.000 de lei pe cei de la Metrorex pentru ca turnichetii ingreuneaza evacuarea, usile se deschid in interior sau sunt blocate cu zavoare, nu exista lumini de urgenta sau culoarele de trecere sunt prea inguste din cauza magazinelor din statii. Potrivit unor surse, Metrorex a contestat in instanta procesul verbal.

Reactia Metrorex

"S.C. Metrorex S.A. are in vedere respectarea legislatiei in vigoare privind functionarea si siguranta metroului. Facem precizarea ca majoritatea statiilor de metrou au fost construite si puse in functiune etapizat inainte de anul 1990, perioada in care nu era necesar aviz ISU, acestea fiind executate conform Normelor de proiectare avizate la nivelul republican de la acea data. Respectand cerintele aplicabile inainte de anii 1990, Metrorex detine la momentul actual un numar de 31 de autorizatii si 4 avize PSI pentru tot atatea statii de metrou. Din cele 10 statii de metrou construite dupa 1998, sunt autorizate PSI 4 statii, iar pentru celelelte 6, la acest moment Metrorex lucreaza la elaborarea documentatiei de achizitie a serviciilor privind expertizarea si proiectarea lucrarilor ce vor fi identificate a se realiza ulterior. De asemenea, Metrorex are in vedere pregatirea documentatiei privind expertizarea tuturor statiilor de metrou, etapizat, pe loturi, in functie de sursele de finantare alocate de la bugetul de stat.

2. De la inceputul anului si pana in prezent Metrorex a implementat o serie de masuri pentru asigurarea sigurantei calatorilor.Va prezentam cateva dintre aceste masuri:

- au fost verificate, remediate si asigurate toate tablourile electrice si marcate prin indicatoare;
- a fost verificata si asigurata functionarea iluminatului normal si de siguranta, cat si asigurarea iluminatului permanent pentru caile de evacuare;
- iluminatul de siguranta pentru marcarea cailor de evacuare functioneaza in regim permanent, nefiind conditionat de functionarea iluminatului normal;
- pentru evacuarea rapida si in siguranta a calatorilor, in caz de o eventuala situatie de urgenta, usile de acces (evacuare) ale statiilor au fost si sunt in stare de functionare si sunt asigurate (prin sistemele de zavorare proprii) pe pozitia deschis, pe timpul programului cu publicul, in vederea mentinerii libere si in stare de utilizare, a cailor de acces si evacuare a fluxurilor de calatori din metrou;
- s-au verificat si reechipat hidrantii interiori de incendiu existenti in fiecare statie de metrou;
- s-au verificat si avizat toate planurile de interventie pentru toate statiile si depourile metroului.
Modul de actionare al personalului Metrorex in caz de situatii de urgenta este reglementat la nivelul societatii.
Exista Norme de prevenire si stingere a incendiilor, de dotare cu mijloace tehnice PSI si salvare a persoanelor, norme aprobate de MAI-IGSU cu aviz nr. 2/2005.
Exista, de asemenea, Reglementari specifice referitoare la modul de actiune a personalului Metrorex in cazul depistarii, in statiile sau trenurile de metrou, a unor obiecte/colete abandonate, care ar putea fi „dizpozitiv exploziv improvizat”. Aceste reglementari specifice se aplica si in cazul sesizarii unor persoane suspecte care ar putea fi „bombe umane” .
In situatii de avarii tehnice deosebite, inclusiv inceput de incendiu sau avarii tehnice cu degajare de fum, gaze toxice si temperaturi ridicate, situatii in care trenul nu isi mai poate continua mersul si nici nu se poate inapoia in statia din care a plecat, personalul de conducere a trenului de metrou, cu ajutorul Dispeceratului Central care este coordonatorul actiunii si prin intermediul echipelor de Salvatori Metrou, asigura debarcarea si evacuarea prin tunel pana la cea mai apropiata statie, in siguranta a calatorilor. in acest sens, conductorii de metrou sunt instruiti si verificati de catre personal autorizat AFER, iar Salvatorii Metroului sunt instruiti, evaluati de catre INSMEX Petrosani.
Exista protocoale cu institutiile specializate, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta, Brigada Antitero, Jandarmeria Romana , Politia si Pompierii Militari, autorizate pentru a interveni in caz de situatii de urgenta.

3. Din sistemele de protectie civila Metrorex fac parte instalatiile de ventilatie generala si tehnologica, ce sunt in functiune si pentru care Metrorex asigura revizii si reparatii, mai mult, unele se regasesc in proiectele de modernizare a metroului (exemplu: Modernizarea instalatiilor de ventilatie pe tronsonul Petrache Poenaru- Timpuri Noi, lucrare ce se va finaliza in august 2016), altele se regasesc in proiectele de viitor („imbunatatirea serviciilor de transport public cu calatori cu metroul pe Magistrala 2. Berceni – Pipera”).
De asemenea, din sistemele de protectie civila fac parte si puturile de mare adancime care alimenteaza cu apa toate instalatiile din metrou, instalatii la care Metrorex asigura permanent lucrari de intretinere si reparatii, dar si denisipari si analize de laborator."

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fostul jucător de la Real Madrid și-a tatuat numele copilului, apoi a aflat că nu el este tatăl
FOTO Fostul jucător de la Real Madrid și-a tatuat numele copilului, apoi a aflat că nu el este tatăl
Citește și...
Un barbat s-a aruncat peste linii in statia de metrou Constantin Brancoveanu:
Un barbat s-a aruncat peste linii in statia de metrou Constantin Brancoveanu: "A fost dus la spital pentru evaluare"

Circulatia trenurilor de metrou a fost reluata si se desfasoara normal pe magistrala Pipera - Berceni, dupa ce miercuri dimineata a avut loc o tentativa de suicid nereusita, in statia Constantin Brancoveanu.

Metrorex: Constructia metroului spre Aeroportul Otopeni va incepe anul viitor si va costa 1,3 miliarde de euro
Metrorex: Constructia metroului spre Aeroportul Otopeni va incepe anul viitor si va costa 1,3 miliarde de euro

Constructia Magistralei 6 de metrou 1 Mai - Aeroportul Otopeni va incepe anul viitor, a anuntat vineri Metrorex.

Motivul sfasietor pentru care acest batranel asteapta la metroul din Capitala. Situatia imposibila in care se afla
Motivul sfasietor pentru care acest batranel asteapta la metroul din Capitala. Situatia imposibila in care se afla

Fotografia unui batranel greu incercat de soarta a strans mii de reactii pe Facebook, unde oamenii au facut front comun pentru a incerca sa ii dea o mana de ajutor.
 

Recomandări
Alţi doi cetăţeni români au fost identificaţi ca fiind decedaţi din cauza inundaţiilor din Spania. Bilanţul: 9 români morți
Alţi doi cetăţeni români au fost identificaţi ca fiind decedaţi din cauza inundaţiilor din Spania. Bilanţul: 9 români morți

Alţi doi români dați dispăruţi după inundaţiile din Valencia au fost identificaţi si declarati morți, a anunțat joi seară ministerul nostru de Externe.

Donald Trump promite o ”armată puternică” a SUA şi sfârşitul războaielor din Orientul Mijlociu şi Ucraina
Donald Trump promite o ”armată puternică” a SUA şi sfârşitul războaielor din Orientul Mijlociu şi Ucraina

Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a promis joi o "armată puternică" şi sfârşitul războaielor din Orientul Mijlociu şi Ucraina.

Războiul din Ucraina îi aduce lui Putin noi probleme. ISW: Rusia se va confrunta cu provocări semnificative în 2025
Războiul din Ucraina îi aduce lui Putin noi probleme. ISW: Rusia se va confrunta cu provocări semnificative în 2025

Analiștii Institutului pentru Studiul Războiului (ISW) au indicat că economia Rusiei urmează să se confrunte, cel mai probabil, cu provocări semnificative din cauza războiului din Ucraina și a sancțiunilor occidentale.