Restricțiile la care se renunță de marți, 1 iunie. Unde se pot cere adeverințe de vaccinare sau teste negative

×
Publicitate

Chiar dacă de marți se aplică din nou o serie de măsuri de relaxare, atenție la ce activități mergeți, pentru că, deși sunt afară, organizatorii vă pot cere dovada vaccinării sau a unui test PCR.

Marți este și Ziua Copilului, așa că școlile sunt închise, iar părinții au primit liber de la muncă. Prin urmare, locurile de joacă, restaurantele, teatrele și parcurile vor fi pline.

Însă trebuie să ne documentăm înainte să mergem undeva.

Deși sunt anunțate foarte multe evenimente în aer liber, în baza noilor măsuri de relaxare, unii organizatori cer adeverință care atestă vaccinarea, test PCR sau dovada prezenței anticorpilor și asta pentru că se așteaptă să fie destul de aglomerat și vor astfel să reducă pe cât posibil riscul infectării.

Copiii primesc un cadou de ziua lor: se deschid locurile de joacă din spatii închise până la jumătate din capacitatea maximă a spațiului și cu anumite condiții: ca însoțitorii, părinții, bunicii, prietenii trebuie să facă dovada vaccinării ori să prezinte un test PCR sau adeverință care atestă anticorpi. În aceleași condiții pot merge și însoțitorii copiilor la festivitățile de an școlar.

De marți, puteți merge și la restaurante. Atenție, însă, că unii manageri au decis să primească doar clienți vaccinați astfel încât să funcționeze la capacitate maximă.

Vești bune și pentru adolescenți și tineri, de marți e liber la dans- se deschid cluburile, barurile și discotecile, la o capacitate de 50%, însă doar pentru persoanele vaccinate.

Daca, să spunem, la o petrecere organizatorul se asigură că sunt toate persoanele vaccinate și nu există astfel limită de invitați, dacă e o persoană nevaccinata în grup - amenda poate ajunge până la 10 mii de lei.

Puteți merge de marți și la piscinele din spatii închise, vor funcționa la 70 din capacitate.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62192514
Maratonul de vaccinare pentru adolescenți, un succes. Centrele rămân deschise și marți, de Ziua Copilului

A început maratonul pentru vaccinarea anti-Covid a adolescenților cu vârste între 16 și 18 ani, care va continua și marți, de ziua copilului.

62193082
Înșelătoriile din mediul online s-au diversificat. Ultima metodă folosită de hoți

Atenție, înșelătoriile în mediul online s-au diversificat! Polițiștii ne avertizează că nu numai cei care vor să cumpere pot fi păcăliți, ci și cei care vând.

62193077
Navigația pe Dunăre, între Galați și Brăila, a fost oprită, din cauza lucrărilor la podul suspendat

Navigația pe Dunăre, între Galați și Brăila, este oprită, începând de luni, din cauza lucrărilor la podul suspendat care va lega Dobrogea de restul țării.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.