Reguli speciale de Florii și de Paște. Ce au decis autoritățile

×
Codul embed a fost copiat

Anul acesta, oamenii pot merge la biserică pentru slujba de Înviere, fără declarația pe proprie răspundere, anunță autoritățile, care au pus la punct toate detaliile, inclusiv pentru sărbătoarea de Florii, de duminică.

Și președintele Iohannis a vorbit, miercuri, despre relaxarea restricțiilor doar în aceste zile de mare sărbătoare.

Klaus Iohannis, președintele României: "În noapte de Înviere, restricțiile de circulație se ridică. Așadar, creștinii vor putea să participe la slujbele de Înviere. Nu vor trebui să completeze declarații. Vor merge pur și simplu la biserică. Biserica va organiza slujba așa cum este datina".

Reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române au trimis deja preoților din toată țara un set de îndrumări și reguli pentru sărbătorile pascale. 

Roxana Hulpe, reporter Pro TV: "Autoritățile iată că le-au dat dezlegare oamenilor să participe la slujbele din perioada următoare, cu ocazia celei mai mari sărbători din rândul creștinătății, Învierea Domnului. Așadar, vom putea merge la biserică, atât de Florii cât și de Paște. În noaptea de Înviere vom putea merge între orele 22:00 și 05:00 dimineața la biserică, fără acea declarație pe proprie răspundere, așa cum a zis și președintele.

Citește și
Ce a transmis românilor de Paște președintele Klaus Iohannis
Președintele Iohannis: În noaptea de Înviere, fiecare creștin poate să meargă la biserică

Există și un set de îndrumări pe care reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române l-a trimis deja preoților din toată țara și au ajuns și la credincioși. Este foarte important de precizat faptul că trebuie să purtăm mască de protecție dacă mergem la biserică și trebuie să păstrăm acea distanță de siguranță față de persoanele din jur de 2 metri în interiorul lăcașurilor de cult și de 1,5 metri în exteriorul bisericilor.

De altfel, cancelaria Sfântului Sinod a rugat preoții din toată țara să-și formeze echipe de voluntari, de 20-30 de voluntari, care vor avea ecuson. Trebuie ca această echipă să se asigure că vor exista fluxuri de intrare și de ieșire atât în biserici, cât și în curțile bisericilor pentru a nu se forma o îmbulzeală, o aglomerare foarte mare de credincioși.

De altfel, e important de precizat și faptul că duminica acum acele procesiuni impresionante pe care le știm nu vor avea loc. Sunt anulate iată pentru al doilea an consecutiv, însă preoții din fiecare parohie vor putea înconjura biserica respectivă, doar cu credincioșii din fiecare parohie și, de altfel, voluntarii vor distribui acele ramuri de salcie și de finic binecuvîntate. Voluntarii vor purta, evident, mască și mănuși de protecție.

Apoi, în noaptea de Înviere, putem merge la biserică, așa cum am spus. Se vor distribui și Paștile, acea pâine binecuvîntată și stropită cu aghiazmă și vin. Vor fi locuri special amenajate în exteriorul bisericilor. Acolo vor fi voluntari echipați corespunzător, care le vor înmâna aceste pliculețe - vor fi niște pachete de unică folosință cu această pâine - credincioșilor. Vor fi, de asemenea, fluxuri, se va intra printr-o parte și se va ieși prin altă parte.

De altfel, potrivit tradiției, începute încă din 2009, și anul acesta, Lumina Sfântă de la Ierusalim va ajunge în România. Va fi oferită preoților care se vor afla sâmbătă, 1 mai, în Aeroportul Otopeni. Spre seară, Lumina Sfântă va ajunge și în majoritatea bisericilor din țară, iar la miezul nopții, spre deosebire de anul trecut, credincioșii vor putea aștepta în fața lăcașurilor de cult ca preoții să iasă și să-i îndemne pe credincioși, cu acel îndemn pe care îl știm cu toții, Veniți de luați Lumină. Trebuie doar să păstrăm masca de protecție și să avem grijă să nu ne apropiem foarte mult de cei din jur și ne vom bucura de aceste sărbători atât de importante pentru noi.

De altfel, e foarte important să nu uităm de cei care se află pe patul de suferință acum. Pentru acest lucru, preoții din toată țara și-au cumpărat deja combinezoane pentru a împărtăți bolnavii, dar și pentru a le duce Sfintele Paști acasă, dacă va fi cazul.

De altfel, autoritățile le-au oferit posibilitatea și libertatea preoților de a merge inclusiv în spitalele Covid, de a intra în secțiile de terapie intensivă și de a le face o rugăciune pacienților care în acest moment luptă pentru o gură de aer din vauza aestui virus".

 

Florin Cîțu: „Din punctul nostru de vedere ne interesează doar respectarea regulilor: masca, distanţare socială şi dezinfectant şi cu siguranţă vom avea o noapte a Paştelui fără niciun fel de probleme. Le-am mulţumit reprezentanților cultelor pentru implicarea în campania de infomare cu privire la vaccinare şi am cerut în continuare susținerea ca să avem parte în viitor de sărbători fără mască şi distanțare.''

Responsabilii au însă misiunea să asigure pentru fiecare persoană 4 mp. La rândul lor, oamenii trebuie să stea la 2 metri distanţă unii de alţii în interior şi de un metru jumate în exterior. Pe sub Sfântul Epitaf se va trece pe rând şi vor exista fluxuri de intrare şi ieşire din biserică.

Preot: „Noi am normat numărul credincioşilor, în funcţie de solicitări avem un stoc de scaune, avem şi aceste pătrățele şi păstrăm distanța lăsând o pătrăţică liberă între oameni, după calculele noastre vor intra aproximativ 150 de persoane// în funcţie de numărul credincioşilor, preoţii împreună cu autorităţile vor decide unde să se desfăşoare Sfânta Liturghie.''

 

Se implică și autoritățile locale


Aceasta va fi şi cea mai mare provocare a preoţilor. La această parohie participau an de an la Înviere peste 3000 de credincioşi. Preotul Ioan Vădană a avut o discuţie cu primarul şi împreună vor forma o echipă de 30 de persoane, aşa cum a cerut şi cancelaria Sfântului Sinod pentru fiecare parohie. Voluntarii se vor asigura că oamenii nu se vor înghesui.

Preotul Ioan Vădană: „Îmi va trimite organismul de pază al primăriei care vor asigura distanţarea. Alături de voluntari cu ecuson vom oferi credincioşilor măşti, care au uitat acasă''.

Sfantul Sinod a întocmit o serie de reguli şi pentru distribuirea Sfintelor Paşti, pâinea binecuvântată şi stropită cu agheasmă şi vin va fi pregătită cu câteva zile înainte de sărbători de către reprezentanţii bisericilor. Vor fi astfel de punguţe, de pachete de unică folosinţă care vor fi distribuite credincioşilor doar în exteriorul bisericilor. De pildă, în fața lăcașurlor de cult vor fi amenajate spaţii unde voluntarii echipaţi cu mănuşi şi măşti de protecţie le vor înmâna credincioşilor Sfintele Paşti.

În Braşov, autorităţile iau în calcul organizarea slujbelor în pieţe şi parcuri.

Flavia Boghiu, viceprimar Braşov:

„Cea mai importantă dintre decizii a fost aceea de a organiza slujba de Înviere în Piaţa Sfatului, de a monta o scenă pentru aceasta şi de a crea puncte de distribuţie a Paştilor, încât să nu se creeze aglomerări”.

Conform tradiţiei începute în 2009, şi anul acesta Sfânta Lumină de la Ierusalim va ajunge în România şi va fi oferită preoţilor care se vor afla sâmbătă, 1 mai, la Aeroportul Otopeni. Spre seară, lumina va ajunge şi în majoritatea parohiilor din ţară.

 

Articol recomandat de sport.ro
O bătaie de joc românească: tatăl lui David Popovici le-a povestit francezilor cum politicul voia să profite de băiatul lui
O bătaie de joc românească: tatăl lui David Popovici le-a povestit francezilor cum politicul voia să profite de băiatul lui
Citește și...
Slujba de Florii și de Paște în 2021. Ce reguli trebuie să respecte românii în noaptea de Înviere
Slujba de Florii și de Paște în 2021. Ce reguli trebuie să respecte românii în noaptea de Înviere

Sfântul Sinod a făcut, marţi, o serie de recomandări pentru organizarea slujbelor de Florii şi de Paşte, aprobate de Patriarhul Daniel.

Președintele Iohannis: În noaptea de Înviere, fiecare creștin poate să meargă la biserică
Președintele Iohannis: În noaptea de Înviere, fiecare creștin poate să meargă la biserică

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că în noaptea de Înviere nu vor fi restricţii suplimentare, din cauza pandemiei de Covid-19, ci dimpotrivă, vor fi mai puţine.

Reguli de Paşte. Ortodocşii vor avea voie să stea la biserică până la ora 05:00, în noaptea de Înviere
Reguli de Paşte. Ortodocşii vor avea voie să stea la biserică până la ora 05:00, în noaptea de Înviere

În noaptea de Înviere, românii vor putea merge la biserică până la 05:00 dimineața. Este doar una dintre măsurile cerute de premierul Florin Cîțu odată cu prelungirea stării de alertă.

Recomandări
Negocieri tensionate. Provocările viitorului guvern: datorie publică de 53% din PIB, taxe mărite, salarii înghețate
Negocieri tensionate. Provocările viitorului guvern: datorie publică de 53% din PIB, taxe mărite, salarii înghețate

Au apărut tensiuni între partidele pro-europene după o nouă rundă de negocieri pentru viitorul guvern. După o ședință comună, cei din USR au spus că datele despre bugetul de anul următor prezentate de ministrul de Finanțe au fost neclare.  

Senatul SUA condamnă războiul hibrid dus de Rusia împotriva României, prin TikTok-ul controlat de China. ”Sprijinim România”
Senatul SUA condamnă războiul hibrid dus de Rusia împotriva României, prin TikTok-ul controlat de China. ”Sprijinim România”

Senatul american a condamnat în mod oficial atacul declanșat de Rusia asupra alegerilor din România, parte a războiului dus de Kremlin împotriva lumii civilizate.

 

Oficial. Primarul general Nicușor Dan va candida la președinția României ca independent: ”Este un moment de cumpănă”
Oficial. Primarul general Nicușor Dan va candida la președinția României ca independent: ”Este un moment de cumpănă”

Primarul general al Capitalei Nicușor Dan a anunțat, luni, într-o conferință de presă, că intenționează să candideze la Președinția României ca independent.