Reconstrucţie de penis în premieră, cu ţesut de pe antebraţ. Organul i-a fost amputat în somn de iubită

×
Publicitate

O echipa de medici din Bucureşti a făcut o reconstrucţie de penis unui pacient de 33 de ani. Chirurgii au folosit chiar ţesut din antebraţul lui.

L-au operat prima dată în urmă cu 6 luni, iar bărbatul susţine că şi-a revenit din toate punctele de vedere. S-a întors însă în sala de operaţie pentru câteva îmbunătăţiri estetice. Organul i-a fost amputat în timpul somnului de către iubita italiancă.

Intervenţia, extrem de delicată, a fost o provocare pentru medicii români. Fiind vorba de o zonă extrem de sensibilă, au fost nevoiţi să refacă organul genital, aproape în întregime, folosind ţesutul şi vasele de sânge prelevate de la antebraţul pacientului.

Medic: “Uitaţi, toată zona aceasta a fost recoltată, s-a făcut un cilindru şi peste ea am pus o grefă de piele să nu rămână decât cu deficitul acesta. Are şi tatuaj, aşa că reconstrucţia noastră este îmbunătăţită şi estetic.”

reconstructie penis, romania, medici, pacient,

În prima etapă i s-a reconstruit organul genital. Chirurgii au lucrat sub microscop ca să lege vasele de sânge, nervii şi ţesuturile, pe care le-au prelevat de la antebraţul pacientului. În afară de funcţia fiziologică, medicii au urmărit şi confortul psihic al pacientului, încercând să refacă totul, în aşa fel încât să fie cât mai aproape de realitate.

Medic: "Ideea de a-i obţine în final un organ cât mai aproape de ceea ce a făcut natura. Folosim grăsime cu componentele ei foarte active în încercarea de a îi reda o viaţă cât mai bună. Am avut surpriza că foarte repede după ce am terminat prima operaţie, pacientul să folosească în toate scopurile reconstrucţia noastră."

Pacientul susţine că a reuşit să aibă relaţii intime la numai trei săptămâni după prima operaţie. Totuşi, a fost nevoie de încă o intervenţie.

reconstructie penis, romania, medici, pacient,

Pentru ca pacientul să-şi poată folosi organul sexual ca înainte de traumă, chirurgii i-au implantat două proteze siliconice. Acestea au atât rol estetic, cât şi erectil.

Mutilat, la 33 de ani şi într-o stare de depresie, bărbatul a căutat medici care să îi redea posibilitatea unei vieţi cât de cât normale, atât în Franţa, cât şi în Italia. Toţi specialiştii care l-au văzut au refuzat să îl opereze, spunând că intervenţia este prea riscantă.

Pacient: “Sunam, mergeam şi nu voiau, nu riscau. Când l-am văzut pe Dragoş, el e forţă. Au rămas uimiţi persoane care ştiau de mine şi a ieşit foarte bine din toate punctele de vedere.”

Pacientul şi-a continuat viaţa şi chiar are în plan să se căsătorească şi vrea să facă şi copii. Medicii români susţin că mai au încă patru pacienţi din mai multe ţări, pe lista de aşteptare, dar aceştia vor transplant de penis de la pacienţi aflaţi în moarte clinică, nu o reconstrucţie.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
61915041
Semnalul de ALARMĂ tras de OMS: Avem de 10 ori mai mulţi copii obezi pe glob faţă de acum 4 decenii

Avem de 10 ori mai mulţi copii obezi pe glob faţă de acum 4 decenii. Este semnalul extrem de grav pe care îl trage Organizaţia Mondială a Sănătăţii printr-un studiu recent.

61914851
Peste 124 de milioane de copii suferă de obezitate. Solicitările specialiștilor

Numărul a crescut de zece ori în ultimii 40 de ani, arată Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care cere guvernelor să limiteze expunerea constantă a minorilor la reclame pentru mâncarea nesănătoasă.

61914576
Depresia şi izolarea socială afectează sănătatea românilor în mai mare măsură decât obezitatea

În numai 3 ani, depresia şi izolarea socială au ajuns să afecteze sănătatea românilor în mai mare măsură decât obezitatea.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.