Recomandări pentru șoferi, în condiţiile avertizărilor de ploi torenţiale. Ce avertizează Poliţia Română

62469625

Poliţiştii le recomandă şoferilor şi pietonilor să adopte o conduită preventivă în trafic, în condiţiile avertizărilor meteorologilor privind vijelii şi ploi torenţiale.

În Bucureşti, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a transmis mesaje de informare a populaţiei inclusiv prin panourile electronice stradale.

”Având în vedere prognoza meteo, care anunţă instabilitate atmosferică accentuată, ploi torenţiale şi vijelii în zilele viitoare, Poliţia Română informează conducătorii auto şi pietonii cu privire la necesitatea adoptării unei conduite preventive în trafic, în scopul reducerii riscului implicării în evenimente rutiere grave”, a transmis, sâmbătă seară, instituţia.

Astfel, poliţiştii le recomandă şoferilor să adopte o manieră preventivă de condus, atât pentru siguranţa proprie, cât şi pentru a celorlalţi participanţi la trafic.

”Nu acţionaţi brusc mecanismele de direcţie şi frânare şi utilizaţi cu precădere frâna de motor, mai ales pe sectoarele de drum cu carosabil alunecos şi păstraţi în mers o distanţă de siguranţă mai mare faţă de vehiculele din faţă. Folosiţi luminile de întâlnire indiferent de categoria de drum pe care circulaţi sau distanţa pe care o parcurgeţi, mai ales în condiţii de vizibilitate redusă. Asiguraţi buna funcţionare a ştergătoarelor de parbriz şi folosiţi corespunzător instalaţia de ventilaţie – climatizare”, sunt alte sfaturi ale poliţiştilor.

Totodată, şoferii sunt sfătuiţi să nu conducă dacă au consumat alcool sau dacă sunt foarte obosiţi, întrucât oboseala la volan este la fel de nocivă ca şi conducerea sub influenţa alcoolului. În astfel de condiţii, creşte considerabil riscul de a adormi în timp ce conduc sau de a avea reacţii întârziate în situaţii extreme.

În condiţiile unui trafic aglomerat, pot apărea blocaje temporare, iar şoferilor li se recomandă să îşi păstreze calmul, să nu uite de politeţea rutieră şi să nu blocheze intersecţiile.

În plus, şoferii nu trebuie să parcheze maşinile în preajma copacilor, a clădirilor în stare precară sau sub cablurile de înaltă tensiune.

La rândul lor, pietonii trebuie să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă pe la locurile special amenajate, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de a traversa a fost observată de şoferi.

Participanţii la trafic mai sunt sfătuiţi să respecte regulile de circulaţie şi indicaţiile poliţiştilor care acţionează pentru siguranţa circulaţiei.

Totodată, ISU Bucureşti-Ilfov a amintit că Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod portocaliu, valabilă pentru municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabilă de duminică, de la ora 8.00, până luni, la ora 10.00. Fenomenele vizate vor fi caracterizate de ploi torenţiale şi abundente, respectiv intensificări ale vântului.

”După emiterea avertizărilor au fost desfăşurate şedinţele Comitetelor pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti/ Ilfov, pentru aprobarea măsurilor necesare a fi luate pentru gestionarea şi monitorizarea evoluţiei fenomenelor meteo periculoase. În acest context, va fi asigurată permanenţa instituţiilor cu rol în asigurarea funcţiilor de sprijin în Centrul Municipal Integrat pentru Situaţii de Urgenţă. În ceea ce priveşte informarea populaţiei, ISU B-IF a procedat la remiterea mesajelor prin intermediul panourilor electronice stradale şi a canalelor de comunicare online”, a arătat ISU.

Şi reprezentanţii acestei instituţii au transmis recomandări. Astfel, persoanele aflate pe stradă trebuie să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură care pot fi uşor dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie.

Totodată, se recomandă sistarea activităţilor desfăşurate în teren deschis sau la înălţime, închiderea tuturor ferestrelor locuinţelor şi altor categorii de construcţii, evitarea atingerii stâlpilor sau firelor căzute la pământ, curăţarea şanţurilor şi rigolelor de scurgere a apelor pluviale.

În plus, oamenii sunt sfătuiţi să urmărească informările periodice transmise de autorităţi.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62486407
Căldura și seceta din 2024 au favorizat culturile mai puțin tradiționale. În Dăbuleni s-a făcut curmalul chinezesc sau jujuba

Căldura și seceta din acest an s-au dovedit prielnice pentru culturile mai puțin tradiționale. În județul Dolj, renumiții pepeni de Dăbuleni au un concurent serios: curmalele.

62486397
Autoritățile susțin că sunt pregătite pentru marea viitură de pe Dunăre. Ce le-au cerut primarilor

Se fac pregătiri intense pentru viitura de pe Dunăre care se va suprapune de duminică, 29 septembrie, și cu ploi torențiale aduse în țara noastră de un ciclon mediteranean.

62456054
Circulaţia rutieră va fi închisă, în reprize, pe trei sectoare ale DN 7, între Râmnicu Vâlcea şi Sibiu, până pe 25 octombrie

Circulaţia rutieră va fi închisă, de luni, în reprize de 15 minute, pe trei sectoare ale DN 7, între Râmnicu Vâlcea şi Sibiu, pentru desfăşurarea unor lucrări de rânguire a versanţilor, dislocare a blocurilor de piatră şi îndepărtarea vegetaţiei.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.