„A trecut o săptămână de când am lansat formularul prin care călătorii CFR îmi transmit direct problemele din tren. Date de la firul ierbii, de la oamenii care plătesc bilete. 1091 de călători au completat deja, iar numărul crește. Sunt, deci, date relevante”, a scris ministrul pe Facebook.
Astfel:
- 65% este procentul celor care spun că nu funcționează aerul condiționat;
- 29% spun că a doua cea mai mare problemă este curățenia în toalete și în vagoane;
- 86% dintre călători nu ar recomanda altcuiva călătoria pe care ei au făcut-o.
El a menţionat că 70% dintre călători au fost cu trenurile IR, unde aerul condiţionat este standard obligatoriu.
„Datele nu arată bine, motiv pentru care, dimineaţă, la ora 10:00, l-am invitat la Ministerul Transporturilor pe directorul CFR Călători. Lucrăm simplu pentru a pune lanterna pe cauză: în tabelul cu fiecare caz sesizat de călători în această săptămână, am mai creat o coloană în care CFR să completeze, în două zile, explicaţia. Fiecare sesizare trebuie să aibă un răspuns. Iar acolo unde există vinovaţi, trebuie să existe şi consecinţe”, a subliniat ministrul.
Călătorii pot sesiza în continuare astfel de probleme la formularul disponibil AICI.