Reacția AUR, după ce cursul a depășit pragul psihologic de 5 lei pentru un euro: Nu este vina lui Simion, se poate mai rău

62541232
Profimedia

Senatorul AUR Petrișor Peiu a explicat pe pagina de facebook a partidului că depășirea pragului psihologic de 5 lei pentru un euro a avut loc pentru că „economia se prăbușește”, nu pentru că investitorii s-ar teme de alegerea lui Simion.

„Se încearcă manipularea opiniei publice în plină campanie prezidențială. Presa partizană lansează falsa idee că George Simion ar pune în pericol economia. Adevărul e altul: România e deja în prăbușire. Avem cel mai mare deficit din Uniunea Europeană, dobânzi uriașe și o economie în colaps. Nu îi preocupă bunăstarea țării, ci menținerea privilegiilor și se tem de un președinte care nu le răspunde la ordine”, este descrierea videoclipului.

George Simion, președintele AUR, a declarat în repetate rânduri că propunerea partidului pe care îl conduce pentru funcția de premier este Petrișor Peiu.

Senatorul AUR a precizat că situația economică dificilă din România nu este efectul intrării lui George Simion în turul II, ci al politicilor adoptate de actuala coaliție de guvernare de-a lungul anilor.

„O minciună care ni se vântură tot timpul este că alegerea lui George Simion ca președinte ar reprezenta o lovitură dată economiei românești, că va crește dobânda la care ne împrumutăm, că vor pleca investițiile, că va crește bursa. Să ne uităm la cifre să vedem dacă se poate mai rău decât este acum cu această coaliție care este în spatele lui Nicușor Dan, la butoane, la putere. Avem cel mai mare deficit bugetar din UE, mai mare decât cel pe care l-am avut în pandemie. Avem cea mai mare dobândă la care ne împrumutăm dintre toate statele europene. Se poate mai rău de atât? Se poate. Avem cel mai mare deficit de cont curent, cel mai mare deficit commercial dintre toate statele europene. Lăsați-I în continuare pe Nicușor Dan și pe liderii coaliției care sunt în spatele lui la butoane. Ei vor face ceea ce au făcut și până acum”, a susținut Petrișor Peiu.

Reamintim că, în premieră, Banca Națională a României a anunțat un curs de 5,03 lei pentru un euro. Site-ul BNR nu a fost disponibil circa o oră după publicarea cursului zilnic, cel mai probabil ca urmare a numărului mare de accesări provocat de anunț. Banca Centrală Europeană (BCE) a confirmat oficial că euro a depășit pragul psihologic de 5 lei pe piața interbancară, un reper care până acum fusese apărat ferm de Banca Națională a României (BNR).

Criza politică dublează criza bugetară

Situația României, după cum au explicat experții, este una deosebit de periculoasă pe ambele planuri: economic și politic. Politic, România este acum în situația în care trei dintre cei mai importanți patru oameni din stat sunt interimari pe funcții (președintele republicii, președintele Senatului și premierul) și în turul II al alegerilor s-a calificat triumfal George Simion, cu peste 40% dintre voturile exprimate, candidat care se prezintă și este considerat izolaționist, critic vehement al UE (de care România depinde) și cu politici publice anunțate care sunt vagi, fără soluții efective.

În același timp România a încheiat anul trecut cu un deficit bugetar de peste 9,3% din PIB, mai mare decât cel din pandemie, când economia a fost în recesiune, pe fondul exploziei cheltuielilor sociale în an electoral de către Guvernul Ciolacu I. Mai mult, în primele trei luni ale acestui an Finanțele au încasat TVA mai puțin decât în perioada similară a anului trecut, semn fie că evaziunea a crescut, fie că a încetinit consumul, ceea ce poate indica o recesiune economică.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62541190
Polițist de la Clubul Dinamo, cercetat pentru trafic de influență. A primit 15.000 de euro pentru a interveni într-un dosar

Un polițist din București, angajat la departamentul administrativ al clubului Dinamo din Capitală, este acuzat de procurorii DNA de trafic de influență.

62541185
Un șofer din Bistrița a murit la volan imediat după ce a luat la ocazie o mamă cu doi copii mici. Ce a urmat

Un șofer din Bistrița, care luase la ocazie o mamă și doi copii, a provocat după puțin timp un grav accident rutier. A intrat cu mașina pe contrasens, a doborât un gard și s-a oprit într-un palet cu pavaje. Bărbatul de 74 de ani a murit pe loc.  

62541179
Reţea de traficanţi de droguri destructurată la Oradea. Au fost descoperite substanțe ilegale de peste 1,8 milioane de euro

O rețea de traficanți de droguri care acționa încă din 2024 a fost destructurată la Oradea, iar două persoane au fost prinse în flagrant când ridicau peste 1,3 kilograme de substanțe dintr-un tufiş.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.