RAPORTUL ROMATSA: Victimele au dat coordonate incomplete. Instrumentele de baza care au lipsit pentru a localiza avionul

×
Publicitate

Un nou raport al Romatsa, inaintat Ministerului Transporturilor, ca urmare a catastrofei aviatice din Apuseni, arata ca victimele nu au oferit date suficient de precise pentru a fi localizate.

Pe de alta parte, Romatsa a fost lipsita de instrumentele de localizare a epavei.

Potrivit noului raport prezentat de Romatsa Ministerului Transporturilor, imediat dupa accident, victimele au dat doua coordonate salvatorilor. Acestea, insa, nu erau complete, spun cei de la Romatsa, o coordonata avea 4 si alta 5 cifre.

Pe de alta parte, Romatsa spune in raport ca nu a avut doua instrumente de baza in localizarea epavei. In primul rand, din cauza reliefului accidentat, avionul nu putea fi vazut pe radar, inclusiv pe cel al armatei.

Citeste si: Oficialii care au platit cu functia in cazul tragediei din Apuseni ar putea sa raspunda si cu propria libertate

In al doilea rand, dispozitivul de alerta numit ELT, nu functiona. Cel mai probabil, antena de pe avion s-ar fi rupt in momentul impactului.

Pe de alta parte, potrivit primelor informatii, in epava a fost gasit un aparat GPS. Acesta insa nu functiona, iar anchetatorii urmeaza sa stabileasca acum ce s-a intamplat cu dispozitivul si de ce nu a putut fi folosit pentru localizare.

Centrul pentru Investigatii si Analiza pentru Siguranta Aviatiei Civile va emite un raport in urmatoarele 30 de zile.

Citeste si: Declaratia bulversanta a reprezentatului STS: "Doctorul Zamfir a transmis ora de pe telefon, nu coordonatele GPS"

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
61462127
Despagubiri de 4 milioane de euro, pentru familia lui Toni Tecuceanu. Care sunt argumentele lui Paul Tecuceanu
In 2010, Romania se afla sub isteria gripei porcine, iar actorul Toni Tecuceanu a cazut victima acestui virus. Fratele actorului, Paul Tecuceanu, contesta cauza mortii.
61462151
GRAFICA StirileProTV: Metoda prin care medicii au reusit sa reconstruiasca chipul Danielei, tanara impuscata in ochi
Zi plina de speranta pentru tanara din Bucuresti impuscata in ochi, in urma unui scandal declansat la sfarsitul anului trecut in cartierul Militari.
61462139
Duhovnicul Marioarei Murarescu, La Maruta. Preotul Cristian Pomohaci a lamurit zvonurile despre viata realizatoarei TV
Realizatoarea TV Marioara Murarescu a fost condusa, astazi, pe ultimul drum, de familie, de prieteni si de artistii pe care i-a descoperit si promovat. Marioara Murarescu a fost inmormantata cu onoruri militare.