Raport secret: Cele 6 baze militare din Europa unde SUA depozitează arme nucleare

62063425

Statele Unite depozitează bombe nucleare în mai multe ţări din Europa, arată un raport confidenţial obţinut de presa belgiană, iar două partide din Belgia au cerut Guvernului să nu mai permită staţionarea armelor atomice pe teritoriul ţării.

Un raport oficial al Adunării Parlamentare a NATO citat de publicaţiile La Libre Belgique şi De Morgen arată că Statele Unite ale Americii depozitează arme atomice în ţări europene. 

Statele Unite au poziţionat în avangardă aproximativ 150 de arme nucleare, în principal bombe B61, în Europa, pentru a fi utilizate de avioane din SUA şi din ţări aliate.

Aceste bombe sunt stocate în şase baze americane şi europene - Kleine Brogel din Belgia, Büchel (Germania), Aviano şi Ghedi-Torre din Italia, Volkel (Olanda) şi Incirlik, Turcia

Documentul a reaprins marţi o controversă în Belgia cu privire la prezenţa armelor nucleare americane în Flandra, deputaţi ai opoziţiei cerând guvernului o ”dezbatere transparentă” pe acest subiect, relatează France Presse.

Un deputat ecologist a acuzat statul belgian de ”încălcarea Tratatului de neproliferare a armelor nucleare din 1968” în baza documentului care anunţă o viitoare versiune modernizată (B61-12) a bombelor nucleare B61 adăpostite la Kleine Brogel (nord), unde se află o bază aeriană militară belgiană.

”Este un secret al lui Polichinelle, toată lumea ştia în Belgia” că astfel de bombe sunt depozitate la această bază militară, a declarat pentru AFP deputatul Samuel Cogolati.

Dar ”astăzi avem un raport oficial al NATO care ne spune acest adevăr în mod public”, susţine el. ”Prin urmare cerem o dezbatere în deplină transparenţă, trebuie să încetăm să mai minţim, să încetăm ipocrizia”, a adăugat acelaşi parlamentar belgian.

În acest raport semnat la 16 aprilie de către vicepreşedintele canadian al Adunării Parlamentare a Alianţei Nord-Atlantice, Joseph A. Day, sunt menţionate şase baze unde se află ”circa 150 de bombe gravitaţionale B61” desfăşurate de SUA în Europa ”în contextul NATO”.

Kleine-Brogel, în nordul olandofon al Belgiei, figurează pe această listă, alături de două baze în Italia (Aviano şi Ghedi-Torre), una în Germania (Büchel), o alta în Olanda (Volkel) şi una în Turcia (Incirlik), precizează documentul a cărui copie a fost obţinută de AFP. Documentul este citat şi de agenţia de presă rusă RIA Novosti.

Bombele destinate a fi îmbarcate la bordul unor avioane americane şi europene ce staţionează la aceste baze ”se află sub control american şi pot fi utilizate doar cu aprobare prezidenţială” (în cazul dat a preşedintelui Donald Trump), potrivit textului.

NATO s-a distanţat de acest document, a cărui versiune cenzurată, în special în ce priveşte detalii de localizare, a fost postată pe internet săptămâna trecută.

”Acesta nu este un document oficial al NATO”, ci ”un proiect de raport redactat de către parlamentari ai ţărilor membre”, a declarat agenţiei franceze de presă un responsabil al Alianţei.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului belgian al Apărării, Didier Reynders, a refuzat să facă vreun comentariu la solicitarea AFP.

Încă la sfârşitul anilor 1980, un ministru belgian a recunoscut prezenţa armelor nucleare la baza Kleine-Brogel, unde operează un contingent al armatei americane.

Dar nu s-au dat niciodată detalii cu privire la numărul lor sau la condiţiile de utilizare a acestora.

Experţii consideră că aceste proiectile au o putere reglabilă mergând de la ”1Kt la 340 Kt”. ”Ceea ce înseamnă de 26 de ori puterea bombei de la Hiroshima”, au denunţat deja deputaţi ecologişti belgieni.

Potrivit agenţiei de presă Belga, 12 astfel de bombe se află încă la Kleine-Brogel. ”De la 10 la 20” de proiectile, susţine Samuel Cogolati (Ecolo/Partidul verzilor francofon).

Partidul socialist flamand a solicitat, de asemenea, marţi retragerea acestor ogive nucleare şi o ”dezbatere transparentă” în parlament.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Presa străină despre cum a fost primită Simona Halep de români

Simona Halep, primită ca un star rock în România, a titrat, miercuri, ediţia online a cotidianului L'Equipe.

Ce au găsit procurorii DIICOT în beciul unui bărbat din Târgu Mureş. A fost arestat

Un bărbat din Târgu Mureş a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de trafic de droguri.

Detalii din anchetă. Preotul acuzat de pornografie infantilă ar fi făcut mai multe victime

Preotul din Constanța, suspectat de procurorii DIICOT că ar fi convins o fetiță de 13 ani să se filmeze, în ipostaze nepotrivite și a distribuit apoi imaginile pe internet a fost arestat preventiv pentru pornografie infantilă.

Recomandări
Dunărea a atins cel mai scăzut nivel din istorie. În locul apei de 2 metri adâncime, sunt plante de 2 metri înălțime

Din cauza secetei, Dunărea a atins un nou minim istoric, iar situația actuală depășește cel mai grav scenariu înregistrat în ultimii 40 de ani. 

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.