Rafila: Mă aștept ca pandemia să dureze doi ani, cu o scădere a intensității în anul următor

62119883

Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că se așteaptă ca pandemia de coronavirus să dureze doi ani, cu o scădere a intensității în anul următor, dar și că epidemia ar putea căpăta caracter sezonier.

 

Președintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, a spus că trebuie să ne obișnuim cu actualele reguli de igienă și distanțare social, în condițiile în care pandemia de Covid-19 ar putea dura circa doi ani, cu o scădere a intensității la anul și posibilitatea să devină sezonieră.

„Va trebui să ne obişnuim să respectăm în mod curent unele dintre aceste măsuri care sunt introduse acum, adică acelea referitoare la măsurile igienice şi la o anumită distanţare socială, fără să fie exagerate. Eu mă aştept ca această pandemie să dureze circa doi ani de zile, sigur, cu o scădere a intensităţii transmiterii probabil în anul următor, iar pe de altă parte aştept, este posibil, să ajungem şi la o situaţie de sezonalitate pentru infecţia cu noul coronavirus”, a afirmat profesorul Alexandru Rafila la Digi 24.

Rafila a spus că spera ca în următoarele două săptămâni capacitatea de testare a coronavirusului în România să ajungă la 8.000- 10.000 de teste zilnic.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62119469
Coronavirus România, LIVE UPDATE 11 aprilie. Record de noi cazuri de îmbolnăviri în România. Situația pe județe
Coronavirus România, LIVE UPDATE 11 aprilie. 523 de noi cazuri de îmbolnăvire s-au înregistrat în ultimele 24 de ore în România, ceea ce constituie un nou record. Numărul deceselor a ajuns la 291.
62119878
Ministrul Agriculturii: Produsele procesate ar putea fi scoase de pe lista alimentelor care au fost interzise la export
Ministrul Agriculturii: Produsele procesate ar putea fi scoase de pe lista alimentelor care au fost interzise la export
62119852
Alunecarea de teren din Azuga: ”În continuare muntele se mișcă”
Un versant, cu tot cu pădure, s-a prăbușit aseară în Aguza și a fost la un pas să înghită casele de la poalele muntelui. 130 de oameni au fost evacuați în toiul nopții și au dormit la o pensiune și o sala de sport.