Radu Campeanu, primul lider al PNL dupa Revolutie, a murit. Mesajul presedintelui Klaus Iohannis

×
Publicitate

Fost candidat la presedintia Romaniei si autorul refondarii PNL, Radu Campeanu s-a stins la 94 de ani.

Anuntul a aparut pe pagina de Facebook a PNL: 

Anuntam cu mahnire ca seniorul liberal, Radu Campeanu, a incetat astazi din viata. Ramane in inimile noastre ca primul presedinte al partidului dupa 1989, cel care a reinfiintat PNL dupa cumplita perioada comunista si anii petrecuti in inchisoare ca detinut politic. Suntem cu totii alaturi de familia indoliata.

 

Mesajul presedintelui Iohannis

Odata cu disparitia lui Radu Campeanu, pleaca unul dintre seniorii autentici ai politicii romanesti, a scris miercuri seara, pe Facebook si presedintele Klaus Iohannis.

 

"Reconstructia Partidului National Liberal si renasterea unei vieti democratice in Romania sunt legate de numele lui Radu Campeanu. A vorbit in Exil despre o Romanie libera si despre valori europene, iar dupa 1990 a luptat pentru acestea in tara. Odata cu disparitia sa, pleaca unul dintre seniorii autentici ai politicii romanesti. Dumnezeu sa il odihneasca in pace!", a scris Iohannis.

Cine a fost Radu Campeanu

Liberalul Radu Anton Campeanu s-a nascut la 28 februarie 1922, in Bucuresti. Provenea dintr-o familie de vechi proprietari in judetul Dambovita. Tatal, Dumitru Campeanu, a fost prefect liberal de Dambovita.

A absolvit Facultatea de Drept (specializat in drept constitutional) si Stiinte Economice din Bucuresti (1945). Radu Campeanu a fost presedintele Tineretului Universitar National Liberal si conducatorul comitetului studentesc de organizare a ultimei mari manifestari anticomuniste de la 8 noiembrie 1945 - initiata si condusa de studenti. In perioada 1947-1956 a fost detinut politic.

Dupa eliberarea din detentie a lucrat in constructii la Intreprinderea Drumuri si Poduri - Bucuresti. Prin demersurile familiei sale din Franta si Elvetia, s-a exilat la Paris, unde a obtinut azil politic, la 30 iulie 1973. Acolo a lucrat la doua mari societati de constructii.

A fost fondator si presedinte, la Paris, al Asociatiei Fostilor Detinuti Politici din Romania (1978), vicepresedinte al Asociatiei Internationale "Solidaritatea europeana" - formata din reprezentanti ai exilatilor politici din tarile comuniste din Europa. Este unul dintre fondatorii Consiliului National Roman (1978, Paris). A editat la Paris (1983-1990), una dintre cele mai importante publicatii ale exilului romanesc: "Buletinul International pentru Romanii din Exil" - BIRE. A fost fondator si animator al "Clubului de gandire liberala" - Paris (1986-1990).

A fost editorialist, timp de doi ani, la Radio Univers, Paris, in cadrul emisiunilor despre Romania; colaborator la posturile de radio "Europa Libera" si "BBC".

Intors in tara, la 5 ianuarie 1990, a reinfiintat Partidul National Liberal (PNL), a doua zi, si a fost ales secretar general al acestei formatiuni politice.

In perioada 31 martie 1990 - 28 februarie 1993 a fost presedinte al PNL, iar intre 9 februarie - 11 mai 1990, vicepresedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Nationala (CPUN).

A candidat la presedintia Romaniei, din partea PNL, la alegerile din 20 mai 1990, obtinand 10,64% din voturile valabil exprimate. La scrutinul parlamentar din 20 mai 1990 a fost ales senator de Bucuresti (pana la 14 octombrie 1992), iar intre 9 iunie 1990 si 14 octombrie 1992 a fost vicepresedinte al Senatului.

In 1993, dupa Conferinta Nationala extraordinara de la Brasov care a decis fuzionarea PNL cu Noul Partid Liberal, sub numele primului, Radu Campeanu pierde presedintia partidului, fiind ales vicepresedinte al acestei formatiuni politice. In acelasi an, impreuna cu un grup de adepti, se retrage si formeaza un nou partid PNL, iar in cadrul unui Congres extraordinar (5 febr. 1994) este ales din nou presedinte al acestuia. Urmeaza un lung proces pentru pastrarea mostenirii si a titulaturii PNL. Decizia Tribunalului Municipiului Bucuresti da castig de cauza formatiunii PNL-Quintus si, din acel moment, formatiunea sa se va numi PNL-Campeanu.

La 3 noiembrie 1996, a candidat din nou la presedintia Romaniei, din partea Aliantei National Liberal Ecologista (formata din PNL-Campeanu si Partidul Alternativa Verde-Ecologistii), obtinand 0,5% din voturile valabil exprimate.

In urma Congresului Extraordinar al PNL din 27-28 septembrie 2003, PNL-Campeanu a fost absorbit de Partidul National Liberal, fiind radiat din registrul partidelor politice.

A fost senator de Bucuresti, din partea Aliantei PNL-PD, ales la 28 noiembrie 2004, pana la 12 decembrie 2008.

Radu Campeanu a fost distins cu Ordinul National 'Serviciu Credincios', in grad de Cavaler, conferit de Presedintia Romaniei (5 decembrie 2002).

In 2008, Radu Campeanu a anuntat ca a decis sa renunte la Parlament si sa-si scrie memoriile.

In septembrie 2009 s-a numarat printre semnatarii 'apelului la demnitate pentru protejarea memoriei istorice", adresat autoritatilor statului si initiat de Asociatia Civic Media.

 

Articol recomandat de sport.ro
Rusia lui Putin a primit o lovitură puternică din partea Norvegiei când credea că a câștigat războiul
Rusia lui Putin a primit o lovitură puternică din partea Norvegiei când credea că a câștigat războiul
Citește și...
Presedintele, despre modificarea Constitutiei: "Nu suntem toti la fel, e gresit sa mergem pe calea fanatismului religios"

Revizuirea Constitutiei ceruta de Coalitia pentru Familie nu pare a fi apreciata de presedintele Iohannis.

Trafic infernal in Bucurestiul fara parcari si cu peste un milion de masini. In cativa ani nu se va mai putea circula

Peste un milion de masini trec zilnic prin Bucurestiul sufocat de aglomeratie si, de cand a venit frigul, este mai rau ca niciodata, spun oamenii. Traficul se blocheaza si din cauza lipsei locurilor de parcare.

Un barbat si-a legat vitelul in portbagajul masinii si l-a chinuit zeci de km. Ce explicatie a oferit pentru gestul sau

Imagini revoltatoare au fost surprinse pe un drum din Buzau. Un vitel a fost transportat zeci de kilometri, legat si chinuit, in portbagajul unui autoturism.

Recomandări
Răspunsul șefei UE după ce i s-a cerut să blocheze fondurile PNRR ale României din cauza „amendamentului Fritz” (Surse)

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a reacționat după ce două mari grupuri politice din UE i-au cerut condiționarea fondurilor PNRR alocate României după scandalul Dominic Fritz.

Cum poți afla cât ai cotizat la pensia publică și când te poți pensiona. Noua platformă lansată de Casa de Pensii

Vom putea afla mai ușor câți ani am contribuit la sistemul public de pensii și când ne-am putea retrage din activitate.

Hotelul din Saturn unde s-au îmbolnăvit zeci de turiști fusese sancționat cu 3 zile în urmă. Neregulile nu au fost remediate

Este o vacanță de groază pentru zeci de turiști, mulți cu copii, cazați la un hotel din stațiunea Saturn. Cu toții au făcut o toxiinfecție alimentară severă. Autoritățile au activat Planul Roșu și au trimis zeci de ambulanțe la fața locului.