”Puiul galben” aruncat de șeful ANPC înainte de a intra în politică, greu de spălat. Ce zic experții: Aberații și elucubrații

62396032

Teoria ”puiului galben”, lansată de Horia Constantinescu exact înainte de a demisiona de la șefia ANPC pentru a candida din partea PSD la Primăria Constanța, nu reprezintă decât ”aberații” și ”elucubrații”, spun atât autoritățile, cât și producătorii.

Producătorii români de carne de pui, dar și instituțiile statului cu atribuții de control, au dezmințit categoric acuzațiile lui Horia Constantinescu, care a spus înainte de a pleca din ANPC în politică faptul că puii din comerț sunt vopsiți în galben, pentru a induce în eroare consumatorii.

Specialiștii spun că declarațiile funcționarului devenit candidat politic nu sunt altceva decât ”aberații” și ”elucubrații”, scrie Ziarul de Iași.

Întâmplător sau nu, acuzațiile lui Horia Constantinescu au coincis cu o serie de controale planificate la nivelul întregii țări, la toate abatoarele de păsări, de unde s-au luat probe pentru Salmonella.

Fostul șef ANPC este criticat deschis și de oficialii Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Iași.

Citește și
Târg dedicat animalelor de companie la Romexpo: concursuri, demonstrații de dresaj și zeci de patrupede pentru adopție
Târg dedicat animalelor de companie la Romexpo: concursuri, demonstrații de dresaj și zeci de patrupede pentru adopție

Sunt pui care sunt hrăniţi cu mai mult porumb şi pui hrăniţi cu mai mult grâu, dar până la finalizarea anchetei nu se poate spune nimic concret. Într-adevăr, ei îşi modifică culoarea dacă sunt hrăniţi cu mai mult porumb. În niciun caz nu se folosesc niciun fel de coloranţi, nici în hrană şi nici în urma abatorizării, ca să îngălbenească puiul. Asta este o aberaţie!”, a declarat șeful DSVSA Iași, Gabriel Ciobanu.

Unul dintre cei mai mari producători de carne de pui a explicat și ce sunt acei așa-ziși pui galbeni.

Puii din România sunt hrăniți din anii 70 cu bulion, pentru pentru un gălbenuș intens colorat

Puii respectivi nu sunt pui vopsiţi. Nu există decât în mintea unor oameni, care nu au expertiză, să spună asemenea elucubraţii. Tehnica apariţiei puilor aşa-zişi galbeni este o tehnică rezultată din necesităţi de marketing. Dacă marketingul cere pui galbeni, atunci li se oferă pui galbeni. Nu este nicio înşelare a populaţiei sau a consumatorului practica de a administra în hrana găinilor ouătoare sau a puilor de carne diferite substanţe sau aditivi furajeri. Tehnica era din 1970, când România exporta către URSS ouă, şi atunci se folosea în furajarea găinilor ouătoare bulion. La noi, există nişte bazine de zeci de tone, din anii ’80, în care se administra bulion în hrana găinilor ouătoare, pentru a se obţine un ou cu un gălbenuş intens colorat în galben”, a declarat Lucian Popovici, directorul unei mari companii din Iași.

Popovici a ţinut să explice că nici la ora actuală practicile comerciale din anii 70-80 nu sunt cu mult diferite.

La ora actuală, pentru obţinerea acestor pui galbeni, ca să zicem aşa, se utilizează substanţe naturale, respectiv, bulion, praf de gălbenele sau betacaroten. Deci nu este toxic! Nu are impact asupra sănătăţii omului. Ce atentat?! Că puii sunt de culoare galbenă? Nu este niciun atentat! Nu este nimic ilegal! Este o practică care se întâmplă în toată lumea, nu numai în Uniunea Europeană! Nu afectează sănătatea omului. Nu sunt substanţe chimice! Nu este nicio înşelătorie a clientului. Ar trebui să mă bucur de răul altora, făcut de unii oameni care şi-au exprimat opinii total greşite, lipsite de substrat ştiinţific din punctul meu de vedere, un specialist, care evoluează în breasla asta, a crescătorilor de păsări de 20 de ani? Vă spun că este o problemă total falsă!”, a mai spus directorul.

Totodată, reprezentantul companiei avicole din Iaşi a exclus orice urmă de îndoială legată de asocierea puilor galbeni cu Salmonella, aşa cum scria pe Facebook Horia Constantinescu.

În toată lumea asta nu există carne sterilă. Toată carnea are un nivel de germeni pe ea, care nu afectează sănătatea omului. Sunt peste 2.500 de specii şi subspecii de Salmonella şi doar două ar avea un oarecare impact asupra sănătăţii omului, dar în anumite condiţii. Dacă este consumată crudă, nepreparată termic. Dar eu nu am auzit să se consume astfel. Şi, dacă vă uitaţi, pe fiecare ambalaj, consumatorul este informat, scrie: “a se consuma după preparare termică”. Celelalte specii de Salmonella sunt total inofensive”, a mai susţinut Lucian Popovici.

”Avicultura produce aproape întreg necesarul de carne din surse proprii. Vrem să distrugem asta?”

Omul de afaceri ajunge să se întrebe dacă nu cumva se dorește distrugerea industriei cărnii de pui, în condițiile în care este unul dintre puținele domenii în care România își asigură singură necesarul, din producția internă.

Astfel de controale oricum au loc. Carnea obţinută în unităţi autorizate din România este supusă controlului sanitar-veterinar. Se face urmărire a produsului în abator şi pe toată linia de distribuţie, deci nu ne facem probleme. Nici eu, nici alţi colegi din breasla mea. Acum, eu nu vreau să fiu maliţios şi să spun că se vrea distrugerea zootehniei, aviculturii, aşa cum s-a distrus şi creşterea porcului în România. La ora actuală, avicultura produce aproape întreg necesarul de carne din surse proprii. Vrem să distrugem asta? Nicio problemă! Dar nu cu astea... Nu stau în picioare opinii de acest gen, pentru că nu sunt fundamentate ştiinţific”.

Preşedintele ANPC la acea vreme, Horia Constantinescu, acuza miercuri producătorii români că ar vopsi carnea de pui pentru a induce în eroare clienţii, fără a preciza însă la ce companii făcea trimitere.

Există operatori economici care îşi vopsesc aceste produse pentru a ne induce în eroare, pentru ca vopseaua să pătrundă în ţesut şi să nu poată fi spălată. Dacă adăugăm şi ingredientul Salmonella, descoperit la unele ferme de către colegii noştri, în condiţiile în care la fiecare dintre aceste structuri ar trebui să existe filtre serioase, nu superficiale, atunci puiul vopsit devine un pericol pentru sănătatea noastră”, după cum afirma acesta pe pagina sa de Facebook, lăsând să se înţeleagă faptul că cineva din instituţiile statului cu atribuţii de control ar fi acoperit adevărul.

Articol recomandat de sport.ro
Verdictul specialistului după ce Chivu a fost eliminat în Inter - Atalanta
Verdictul specialistului după ce Chivu a fost eliminat în Inter - Atalanta
Citește și...
Târg dedicat animalelor de companie la Romexpo: concursuri, demonstrații de dresaj și zeci de patrupede pentru adopție
Târg dedicat animalelor de companie la Romexpo: concursuri, demonstrații de dresaj și zeci de patrupede pentru adopție

Bucureștenii care iubesc animalele au ajuns la târgul dedicat companionilor necuvântători, organizat la Romexpo. 

„Sleepcation”, vacanța în care mergi doar să dormi: cererea pentru astfel de sejururi a crescut cu 20% în România
„Sleepcation”, vacanța în care mergi doar să dormi: cererea pentru astfel de sejururi a crescut cu 20% în România

Mulți turiști au început să meargă în vacanță ca să... doarmă. Vorbim despre un nou tip de călătorii, care poartă numele de sleepcation adică sejururi dedicate odihnei.

Ultimele zile de zăpadă pe munte. Finalul de sezon aduce tarife mai mici la cazări și pârtii mai libere
Ultimele zile de zăpadă pe munte. Finalul de sezon aduce tarife mai mici la cazări și pârtii mai libere

Chiar dacă primăvara câștigă teren de la zi la zi pe pârtiile de la munte, încă se poate schia! Turiștii vor să profite cât mai mult de zăpadă, iar în unele stațiuni chiar s-au organizat competiții trăznite.

Recomandări
Război în Iran, ziua 15. SUA trimit încă 5.000 de soldați în Orientul Mijlociu. Trump: ”O să simt în măduva oaselor”
Război în Iran, ziua 15. SUA trimit încă 5.000 de soldați în Orientul Mijlociu. Trump: ”O să simt în măduva oaselor”

Statele Unite își intensifică operațiunile militare în Orientul Mijlociu. Încă 5.000 de soldați și mai multe nave de război vor fi trimise în regiune.

Magistrala 6 de metrou prinde contur. Când vom putea circula pe ruta București – Aeroportul Otopeni
Magistrala 6 de metrou prinde contur. Când vom putea circula pe ruta București – Aeroportul Otopeni

Încep să se vadă primele rezultate pe șantierul Magistralei 6 de metrou, care va lega Aeroportul Otopeni de capitală. În ciuda condițiilor dificile din iarnă, lucrările au avansat, mai ales pe tronsonul sudic, între stația 1 Mai și zona Tokyo. 

Cum a fost făcută cea mai mare captură de arme letale de polițiștii de frontieră din Calafat în 2026: peste 100 de pistoale
Cum a fost făcută cea mai mare captură de arme letale de polițiștii de frontieră din Calafat în 2026: peste 100 de pistoale

Peste 100 de pistoale letale și 131 de încărcătoare fără muniție au fost descoperite de polițiștii români într-un camion care trecea prin Vama Calafat cu destinația Germania.