„Având în vedere că în industria de aparare, comenzile depind de situaţia conflictuală din lume şi de abilitatea guvernanţilor de a încheia contracte militare cu alte guverne, felicităm guvernele străine care au reusit să «convingă» Guvernul României să cumpere produse militare de la industriile de aparare de la ei, şi ne exprimăm totala dezamăgire faţă de miniştrii din Guvernul României care nu au reuşit să «convingă» Guvernul Romaniei să semneze contracte de achiziţii militare cu societăţile din industria de apărare românească. În cazul concret al achiziţiilor de elicoptere militare, este pentru prima dată din 1969 până în prezent, când contractul de achiziţii de elicoptere militare este semnat de către reprezentanţii Guvernului României, cu un alt furnizor, deşi, în toţi aceşti ani, societatea IAR a fabricat şi a asigurat mentenanţă la elicopterele militare ale armatei României şi nu numai”, se arată într-un comunicat dat publicităţii de sindicatul din IAR SA, scrie News.ro.

Liderul de sindicat Suba Arpad susţine că societatea şi salariaţii IAR se află într-o „situaţie neplăcută şi destul de delicată”.

„Încărcarea cu manoperă pe societate este de sub 20%, în condiţiile în care România cheltuieşte 16,8 miliarde de euro pentru înarmare, inclusiv pentru cumpărarea de elicoptere militare. În CCM-ul valabil în societatea IAR, sunt drepturi salariale care se acordă cu întârziere datorită actelor normative aprobate de guvernul României. În urma deciziilor luate de Ministrul Economiei, Digitalizarii, Antreprenoriatului şi Turismului, d-l Ambrozie-Irineu Darău, în nici 3 luni, s-a ajuns ca societatea IAR să plătească de la 3 salarii de directori (general, executivi), la 9 salarii de directori (general, executivi, membri CA)”, se arată în documentul citat.

Salariile nu au fost indexate cu inflația

Sindicaliştii sunt de asemenea nemulţumiţi de faptul că indexarea salariilor cu inflaţia, negociată la nivelul societăţii încă din luna iunie a acestui an, nu a fost implementată, tot din cauza actelor normative adoptate de Guvern.

În acest context, salariaţii din IAR SA anunţă că luni 12 octombrie 2026, la ora 10:00 vor organiza un miting „pentru a afla punctul de vedere al acestora referitor la creşterea, de peste 4 ori, a indemnizaţiilor membrilor CA din IAR SA” în condiţiile în care, în acest an, cu toate ca au negociat creşterea salariului cu inflaţia, această creştere „a fost blocată de Guvernul României”.

Ministrul interimar al Economiei, Irineu Darău, a anunţat că a majorat de la 4.720 de lei la 20.400 de lei brut indemnizaţiile membrilor Consiliului de Administraţie al IAR Braşov, o companie „strategică pentru industria aeronautică şi de apărare, listată la Bursa de Valori Bucureşti, profitabilă şi cu o activitate cu un grad ridicat de complexitate”. Darău adaugă că a semnat mandatul ca la IAR Braşov statul român „să sprijine performanţa în funcţie de indicatori obiectivi, nu de apropierea de un ministru sau altul, de un partid sau altul”. „Principiul pe care îl urmărim este simplu: administratori competenţi, indemnizaţii justificabile şi performanţă care poate fi măsurată”, mai spune Darău.

Potrivit demnitarului, compania braşoveană are o cooperare industrială de lungă durată cu Airbus Helicopters, inclusiv în zona de producţie, personalizare şi mentenanţă a elicopterelor.

"Iar acum avem o oportunitate importantă în contextul SAFE şi al investiţiilor pe care România le face în industria de apărare, prin cooperarea cu Airbus Helicopters France şi participarea industrială la programul de elicoptere H225M", adaugă ministrul.

MApN anunţa încă din iulie semnarea Ordinului de achiziţie privind furnizarea a 12 elicoptere multi-misiune AIRBUS H225 M Caracal, împreună cu pachetul de suport logistic iniţial şi instruirea personalului. Valoarea Ordinului de achiziţie era estimată la acel moment la 757 de milioane de euro, iar valoarea totală aprobată a proiectului SAFE este de 852 de mil. euro. Elicopterele ar urma să fie echipate în configuraţie specifică angajării ţintelor la sol, capabile să execute misiuni de atac, de recunoaştere, supraveghere şi protecţie tactică, precum şi misiuni specializate de asalt aeropurtat pe timp de zi şi de noapte.