Protestatarii consideră proiectul noii legi „profund dezavantajos” pentru finanțiști și aflat în contradicție cu angajamentele asumate de guvernanți în ultimii trei ani. Protestul, care este prevăzut să se desfășoare între orele 16.30 și 17.30, este ultima acțiune dintr-o serie de 11 pichetări organizate în ultimele 60 de zile în mai multe județe, iar sindicaliștii avertizează că, dacă revendicările nu vor fi soluționate, vor declanșa conflictul colectiv de muncă, transmite news.ro.
Sindicatul Național Finanțe Publice SindFisc a ales să protesteze în fața sediului central al ANAF și al DGAF pentru că „inspectorii antifraudă merită o recunoaștere salarială pe măsura responsabilităților asumate în noua lege a salarizării”. Acțiunea se desfășoară în afara programului de lucru, din respect față de contribuabili, iar sindicaliștii susțin că nu vor afecta activitatea cetățenilor sau a mediului economic.
„ANAF este plămânul sistemului public”
Sindicaliștii atrag atenția asupra rolului strategic al ANAF în arhitectura statului: „Astfel, capacitatea statului de a-şi onora obligaţiile pozitive faţă de cetăţeni (siguranţă, sănătate, educaţie, etc.) este intrinsec legată de gradul de conformare fiscală şi de eficienţa mecanismelor de administrare a creanţelor bugetare. Din această perspectivă, ANAF este «plămânul» sistemului public. Dacă alte instituţii publice de acelaşi nivel organizatoric sunt ordonatori de credite care consumă resurse pentru implementarea politicilor sectoriale, ANAF este singura entitate a cărei misiune este generarea fluxului financiar-fiscal. Într-o ierarhie a importanţei strategice, instituţia care asigură subzistenţa celorlalte, ar trebui să aibă toate premisele să beneficieze de un sistem juridic şi salarial distinct. Aceste lucruri nu reprezintă privilegii, ci simpla recunoaştere a faptului că stabilitatea macroeconomică a României depinde de acest aparat tehnic. Recunoaşterea acestui specific tehnic şi operaţional este imperativă pentru a stopa migrarea specialiştilor către sectorul privat şi pentru a asigura rezilienţa macro fiscală a României", se arată în comunicatul SindFisc.
Sindicaliștii subliniază că recunoașterea acestui specific este imperativă pentru a stopa migrarea specialiștilor către sectorul privat și pentru a asigura reziliența macro-fiscală a României.
Principalele revendicări
Sindicaliștii cer, concret, mai multe măsuri, care să se regăsească în noul proiect de lege:
- Instituirea unei grile salariale distincte în noua lege a salarizării, dedicată administrației fiscale, cu coeficienți superiori celor din grila generală, pentru a reflecta complexitatea, specificul și importanța socială a muncii finanțiștilor.
- Încadrarea DGRFP ca unități ANAF, nu ca unități teritoriale.
- Legiferarea statutului profesional al finanțiștilor.
- Recunoașterea specificului activității prin compensarea salarială a interdicțiilor, riscurilor profesionale și complexității muncii.
- Stimularea performanței profesionale și a aportului instituțional.
- Finanțarea adecvată a activității profesionale și asigurarea unor condiții de muncă decente.