Propunere: Elevii de a VIII-a și a XII-a revin primii la școală. Cum se vor da BAC-ul și evaluarea națională

×
Publicitate

Primii care revin la cursuri ar putea fi elevii de a VIII-a și a XII-a, pentru a li se încheia situația, după care urmează și celelalte clase. De la BAC ar urma să fie scoase probele de competențe, iar la examene vor participa câte 10 elevi în sală.

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) propune Ministerului Educației ca, în primele două săptămâni de la reluarea cursurilor, să revină la ore elevii de a VIII-a şi a XII-a pentru a li se încheia situaţia şcolară.

Apoi, revin cei din celelalte clase de gimnaziu şi de liceu, care vor da teze şi vor fi ascultaţi pe baza recapitulărilor, pentru a li se încheia şi lor situaţia şcolară. 

Elevii vor învăţa în serii de câte 15, respectându-se distanţarea, iar sălile de curs vor fi dezinfectate zilnic şi între serii. Situaţia şcolară a copiilor din ciclul primar va fi încheiată online.

 

BAC 2020. Probele de competențe ar putea să nu mai fie susținute

 

În cazul examenului de Bacalaureat 2020, propunerea este ca probele de competenţe să nu mai fie susţinute, iar examenele scrise să fie date în unităţile de învăţământ, câte 10 elevi în fiecare clasă, aşezaţi în ordine alfabetică

Evaluarea se va face în unitatea de învăţământ, cu evaluatori de la alte şcoli, iar toate documentele se înregistrează şi se completează la unitatea de învăţământ de la care provine elevul.

Contestaţiile ar urma să fie depuse online, iar etapa vizualizării lucrărilor va fi eliminată.

Preşedintele Klaus Iohannis discută luni cu premierul, cu miniştrii Sănătăţii, Internelor şi Educaţiei şi cu secretarul de stat Raed Arafat masurile de gestionare a epidemiei de coronavirus.

O posibilă temă de discuţie este modalitatea de reluare a cursurilor în şcoli, precum şi de desfăşurare a examenelor în acest an.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62119046
Când vor avea loc examenele naţionale în 2020. Explicațiile ministrului Anisie

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a declarat, miercuri seară, că examenele naţionale pentru elevii din anii terminali ar putea fi organizate la alte date decât cele stabilite iniţial "numai dacă va fi nevoie”.

62090821
Bacalaureat 2020, înlocuit de media notelor din anii de studiu. Propunerea unui reprezentant al profesorilor

Încheierea anului școlar ridică probleme atât pentru elevi, cât și pentru profesori. ”Să facem cursuri doar cu elevii de clasa a VIII-a şi a XII-a, pentru a asigura un risc de infectare scăzut”, este ideea unui reprezentant al profesorilor.

62097781
Bacalaureat 2020. Ministerul Educației publică modele de teste pentru Evaluarea Națională și BAC 2020

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a publicat, luni, modele de teste destinate elevilor care vor susţine examenele de Evaluare Națională 2020 și Bacaluareat 2020.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.