Când vor avea loc examenele naţionale în 2020. Explicațiile ministrului Anisie

62119046

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a declarat, miercuri seară, că examenele naţionale pentru elevii din anii terminali ar putea fi organizate la alte date decât cele stabilite iniţial "numai dacă va fi nevoie”.

"Trebuie să gândim calendarele în funcţie de data la care revenim la cursuri. Cred că este important să finalizăm acest an şcolar. Toate statele din UE caută soluţii în aşa fel încât să se încheie anul şcolar şi examenele naţionale să se realizeze, e adevărat, în condiţii diferite decât am fost obişnuiţi până acum. Însă în orice stat situaţia este specială şi şi la noi este dificil de realizat ceea ce am avut până acum, examenele naţionale pe care le organizam la anumite date. Dacă este nevoie, vom avea şi calendare diferite, dar numai dacă este nevoie”, a precizat Monica Anisie, potrivit News.ro.

Bacalaureat 2020. Admiterea la facultate

În ceea ce privește admiterea la universităţi, ministrul Educaţiei a precizat că aceasta se va realiza după susţinerea examenului de Bacalaureat.

"În momentul în care organizăm examenul de Bacalaureat, adică ştim calendarul care va fi, atunci stabilim şi admiterea la facultate”, a afirmat aceasta, la un post de televiziune.

Ea a reafirmat că universităţile au posibilitatea de a organiza examene de admitere online.

De asemenea, Anisie a afirmat că a propus miniştrilor din alte state europene să ia în calcul realizarea unui calendar astfel încât să nu aibă de suferit elevii care vor să studieze în alte ţări.

"Îi pot asigura pe copii că se pot înscrie şi la universităţi din străinătate, în momentul în care vom avea calendarul, îl vom face public”, a mai spus ministrul Educaţiei şi Cercetării.

Articol recomandat de sport.ro
Din minutul 30 s-a jucat 9 contra 11, iar scorul final i-a lăsat mască pe toți: "N-am mai văzut niciodată așa ceva!"
Din minutul 30 s-a jucat 9 contra 11, iar scorul final i-a lăsat mască pe toți: "N-am mai văzut niciodată așa ceva!"
Citește și...
62090821
Bacalaureat 2020, înlocuit de media notelor din anii de studiu. Propunerea unui reprezentant al profesorilor

Încheierea anului școlar ridică probleme atât pentru elevi, cât și pentru profesori. ”Să facem cursuri doar cu elevii de clasa a VIII-a şi a XII-a, pentru a asigura un risc de infectare scăzut”, este ideea unui reprezentant al profesorilor.

62097781
Bacalaureat 2020. Ministerul Educației publică modele de teste pentru Evaluarea Națională și BAC 2020

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a publicat, luni, modele de teste destinate elevilor care vor susţine examenele de Evaluare Națională 2020 și Bacaluareat 2020.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 29 12h49m54s338
„Zici că eram într-un film”. Mărturii cutremurătoare după accidentul feroviar din Spania. Salvatorii caută restul victimelor

Ministrul nostru de externe a anunțat că un român a fost rănit în cumplitul accident feroviar din Spania. A primit îngrijiri medicale, nu este internat, dar urmează să mai fie investigat medical în cursul zilei de joi.

Download
Nava Contship Jet, lovită de trei drone în Marea Neagră, s-a scufundat în largul Bulgariei. Cei 18 marinari sunt nevătămați

Nava portcontainer Contship Jet, lovită miercuri de trei drone de suprafață în largul coastelor Bulgariei, s-a scufundat joi dimineață. Cei 18 membri ai echipajului au fost evacuați și sunt nevătămați, au anunțat autoritățile bulgare, potrivit EFE.

Tren spania
Ministerul de Externe a anunțat că un cetățean român a fost rănit în accidentul feroviar din Spania. Care e starea lui

Ministerul Afacerilor Externe anunţă, joi, că un cetăţean român a fost rănit în accidentul feroviar din Spania, în care au fost implicate două trenuri.