Pronunţarea în cazul arhiepiscopului Tomisului, amânată din nou pentru 6 iunie

62024120
Pro TV

Curtea de Apel Constanţa a amânat încă o dată, miercuri, pentru data de 6 iunie, pronunţarea în dosarul în care arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, este judecat pentru că ar fi obţinut ilegal fonduri europene.

Decizia pe care o vor lua judecătorii nu va fi definitivă, putând fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, transmite Agerpres.

Pe 22 iunie, judecătorii amânaseră pronunţarea în acest dosar pentru 29 iunie, iar apoi pentru 5 iunie, zi în care judecătorii au stabilit o nouă amânare, pentru 6 iunie.

DNA a cerut instanţei condamnarea lui Teodosie la perioada maximă prevăzută de lege şi achitarea prejudiciului creat, de aproape 1,4 milioane de lei, în timp ce avocatul acestuia a solicitat achitarea clientului.

Avocatul lui Teodosie, Maria Vasii, a precizat că Arhiepiscopia Tomisului nu a fost notificată de Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) privind nereguli cu suprafeţele de teren pentru care au fost cerute fonduri europene.

Arhiepiscopul Tomisului a spus în faţa instanţei de judecată că faptele din rechizitoriul întocmit de anchetatori în acest dosar nu există, precizând că nu se simte încriminat de nicio acuzaţie care i se aduce.

DNA a solicitat pedeapsa cu închisoarea şi pentru alţi patru inculpaţi în dosar, iar pentru un altul, condamnarea cu suspendare.

Arhiepiscopul Tomisului este judecat pentru folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

Potrivit DNA, în perioada 2010 - 2016, Teodosie Petrescu, în calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului, şi alţi cinci inculpaţi au folosit şi prezentat declaraţii false în relaţia cu APIA, pentru a primi fonduri europene.

În documentele prezentate la APIA, inculpaţii au declarat, în mod nereal, că folosesc anumite suprafeţe agricole (peste 300 de hectare), situate în zona denumită "Ferma 3" - Nazarcea (localitatea Lumina, judeţul Constanţa), având categoriile de folosinţă "vii pe rod cu struguri pentru vin"/"vii pe rod cu struguri nobili pentru vin", în condiţiile în care, începând cu anul 2010, pe respectivele suprafeţe agricole nu mai existau astfel de culturi.

În declaraţiile depuse apare şi un alt aspect fals, şi anume că s-au respectat normele privind bunele condiţii agricole şi de mediu, printre care şi evitarea instalării vegetaţiei nedorite, în condiţiile în care parcelele erau abandonate şi invadate cu astfel de vegetaţie, conform DNA.

Ancheta procurorilor a mai arătat că au fost obţinute pe nedrept fonduri europene în cadrul schemelor de plată pe suprafaţă unică, în sumă totală de 1.392.964 de lei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62051840
Gestul emoționant al luptătorilor SIAS după ce l-au prins pe ucigașul din Timiș

Cei 15 luptători SIAS care au participat la misiunea de capturare a ucigașului polițistului din Timiș au făcut un gest emoționant pentru colegul lor căzut la datorie în timpc ce-l urmărea pe Ionel Marcel Lepa.

62012397
România, criticată dur într-un raport al CE: „Se pune presiune pe sistemul judiciar”

Comisia Europeană a publicat miercuri un document privind situația din România, în care se vorbește despre efectele Ordonanței 114, slaba colectare bugetară, dar și despre staul de drept.

61970512
Marian Godină a scris despre rolul său în operaţiunile SIAS de prindere a unui ucigaş

Într-o postare care a devenit rapid virală, Marian Godină, care în prezent face parte din trupele speciale SIAS, a relatat cum decurg operaţiunile "mascaţilor", cum a fost cea de prindere a lui Ionel Marcel lepa

Recomandări
Rti femicid
Dramele trăite de româncele aflate departe de casă. În Italia, 15% dintre ele devin victime ale violenței domestice

Un raport al institutului de statistică din Italia, publicat în urmă cu o săptămână, arată că aproape 15% dintre femeile românce între 16 și 75 de ani declară că au suferit cel puțin o formă de violență fizică sau sexuală înainte de a împlini 16 ani.

Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Concluzia trasă de Luca Niculescu după ce s-a întâlnit cu miniștrii din Cabinetul său, la Vila Lac: „Nu ne așteaptă o perioadă ușoară”

Premierul desemnat Luca Niculescu s-a întâlnit, duminică, cu miniștrii propuși, la Vila Lac, în ziua în care urmează să semneze și acordul cu liderul PNL, Ilie Bolojan.

Proteste franta afp 000 d3kq43e
Franța, ca după război. Vandalism și incendieri în marile orașe, în timpul protestelor. Extrema stângă, acuzată că alimentează violențele

După o zi de proteste deturnate de grupuri de manifestanți violenți puși pe jafuri și acte de vandalism, orașele Franței arată ca după război.