Proiect PNL: Majorare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului cu 25% pentru al doilea copil şi 35% începând cu al treilea

62483077
Shutterstock

Mai mulţi parlamentari PNL au depus o propunere legislativă care prevede majorarea indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului cu 25% pentru al doilea copil şi cu 35% începând cu al treilea.

Proiectul modifică, în acest sens, articolul 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor.

"Persoanele care, în ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului, au realizat timp de cel puţin 12 luni venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultura, supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare venituri supuse impozitului, beneficiază de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, precum şi de o indemnizaţie lunară. Cuantumul indemnizaţiei lunare este, pentru primul copil, de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului. Pentru al doilea copil, cuantumul indemnizaţiei lunare se majorează cu 25%, iar pentru al treilea copil şi următorii, cuantumul indemnizaţiei lunare se majorează cu 35%", prevede actul normativ.

Proiectul stipulează o actualizare a cuantumul maxim al indemnizaţiei la 9.000 lei, faţă de 8.500 lei în prezent.

"Cuantumul minim al indemnizaţiei lunare prevăzute de prezenta lege nu poate fi mai mic decât suma rezultată din aplicarea unui coeficient de multiplicare de 2,5 la valoarea indicatorului social de referinţă, iar cuantumul maxim al acesteia nu poate depăşi valoarea de 9.000 lei", se prevede în actul normativ.

Legea ar urma să intre în vigoare începând cu anul următor publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

În expunerea de motive a proiectului se arată că datele provizorii ale Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor runda 2021 (RPL2021), prezentate la finele anului 2022, relevă o deteriorare a tendinţelor demografice din România.

"Procesul de îmbătrânire demografică s-a adâncit, comparativ cu 10 ani în urmă, remarcându-se creşterea ponderii populaţiei vârstnice (de 65 ani şi peste). De asemenea, faţă de populaţia rezidentă înregistrată la recensământul precedent (RPL2011), România a pierdut 1,1 milioane locuitori (1067,8 mii persoane)", se menţionează în document.

Actul normativ urmăreşte să încurajeze rata natalităţii şi stimulează familiile tinere să aibă mai mult de un copil.

Proiectul va intra mai întâi în dezbaterea Senatului, iar Camera Deputaţilor este for decizional.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
15 șoferi s-au trezit cu mașinile zgâriate într-o parcare din Bucureşti. Ce spune poliția

Poliţişti din cadrul Secţiei 14 efectuează cercetări pentru distrugere, după ce au fost sesizaţi că la o adresă din Sectorul 4 al Capitalei mai multe autoturisme ar fi fost zgâriate.

Circulaţia trenurilor, întreruptă temporar între Bucureşti şi Aeroportul Otopeni. Transportul va fi asigurat de autobuze

Circulaţia feroviară va fi închisă pe ruta Bucureşti Nord - Aeroport International Henri Coandă v(AIHC), în perioada 7-10 octombrie, în intervalul orar 09:10 - 14:57, din cauza unor lucrări de mentenanţă.

Sondaj Eurobarometru: Românii peste media Celor 27 de state în ceea ce priveşte optimismul referitor la viitorul UE

Principalele subiecte care i-au motivat pe cetăţenii români să voteze la alegerile europene din luna iunie sunt situaţia economică (45%) şi creşterea preţurilor şi a costului vieţii (44%), potrivit unui sondaj Eurobarometru dat publicităţii joi de PE. 

Recomandări
Ploi și furtuni în România duminică. ANM anunță grindină și vânt de până la 60 km/h. Care sunt zonele vizate

Meteorologii anunţă că, duminică, vor fi ploi, iniţial în Dobrogea, iar apoi în Muntenia, la munte şi, izolat, în Oltenia, unde aversele vor fi însoţite de descărcări electrice şi grindină. 

Trump a reușit să creeze probleme și în Irlanda. Declarația care a aprins spiritele. ”Când vine vorba de el, orice e posibil”

Președintele american Donald Trump a provocat noi controverse, în timpul unei vizite oficiale în Irlanda. 

Breșă ireală de securitate. Revolut a trimis hackerilor informații complete despre clienți, inclusiv selfie de autentificare

Revolut a trimis unor hackeri informații confidențiale complete ale unor clienți, inclusiv selfie de autentificare, compania precizând ulterior că a făcut acest lucru întrucât credea că le oferea unei instituții guvernamentale.