Proiect-pilot în Sectorul 1. Soluția găsită de primărie pentru a evita problemele cu apa caldă

61579318

Primăria Sectorului 1 a anunțat un proiect-pilot care va fi derulat în cartierul Aviaţiei, pentru ca locuitorii să nu mai întâmpine probleme cu apa caldă şi căldura în această iarnă, în condiţiile în care zona este la capătul reţelei de termoficare.

Astfel, la punctele termoenergetice cu probleme vor fi instalate echipamente specializate pentru încălzit apa.

Administraţia locală a sectorului va iniţia un proiect pilot în cartierul Aviaţiei pentru a veni în sprijinul locuitorior din blocurile în care sunt probleme cu alimentarea cu apă caldă şi căldură pe timpul iernii, potrivit unui comunicat de presă transmis de Primăria Sectorului 1.

„Soluţia urgentă care urmează să fie aplicată în cartierul Aviaţiei, începând din această iarnă, constă în conectarea unor echipamente specializate pentru încălzit apa la punctele termoenergetice cu probleme", a precizat sursa citată.

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, s-a întâlnit, marţi, cu oficiali din cadrul Companiei Municipale Termoenergetica Bucureşti la centrala termică de pe strada Siriului, pentru a analiza oportunitatea montării unor astfel de echipamente.

Poliția Locală din Iași are nevoie de voluntari. Ce condiții trebuie să îndeplinească viitorii cursanți


„Tot ce ne dorim este să ne asigurăm că în iarna asta, în acest cartier, oamenii vor avea temperatura de care au nevoie la încălzirea locuinţei şi la apa caldă. Am înţeles că aici este un capăt de reţea, că este o problemă majoră. Ideea este să închiriem echipamente, cu ajutorul cărora să încălzim apa. Dacă nu există suficientă căldură care să intre în acest punct termic, vom suplimenta noi şi îi creştem temperatura. Vom face un proiect pilot împreună cu societatea care este lider mondial în acest domeniu", a declarat Armand, citată în comunicat.

Potrivit documentului, reprezentanţii companiei au explicat că, în cazul punctului termic de pe strada Siriului, urmează să fie folosit un echipament de 2,5 MW, care are o dimensiune de 6x2 mp. Utilajul urmează să fie montat lângă punctul termic. În cazul altor centrale termice, mai mari, urmează să fie instalate două sau chiar trei astfel de echipamente.

Sursa citată a menţionat că administraţia locală urmează să semneze un protocol cu Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti pentru implementarea acestui proiect pilot în această iarnă. Primăria Sectorului 1 urmează să finanţeze igienizarea şi reabilitarea punctului termic şi chiria echipamentelor.

 

Articol recomandat de sport.ro
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Citește și...
Sute de mii de bucureșteni au rămas fără apă caldă din cauza unei avarii. Ce spune Termoenergetica

Sute de mii de bucureșțeni din 3 sectoare ale Capitalei au rămas de luni noapte fără apă caldă, din cauza unei avarii.

Furie și nervi pe Otopeni: ”În viața vecilor nu mai calc în acest aeroport de 2 lei”

Aeroportul din Otopeni, cel mai mare din țară, conduce și în clasamentul aglomerației, mai ales la primele ore ale zilei, când sunt foarte multe curse.

Nicuşor Dan: Iarna aceasta va fi un pic mai bine ca precedenta din punct de vedere al termoficării

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a reiterat marţi că iarna aceasta va fi mai bine decât precedenta din punct de vedere al termoficării.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Trump îi cere lui Zelenski să oprească atacurile asupra infrastructurii petroliere a Rusiei: „Provoacă o penurie de motorină”

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra "infrastructurii de producție și distribuție a motorinei din Rusia", fiindcă "provoacă o criză de combustibil".

Nicuşor Dan, mesaj la Ţebea: „Libertatea şi suveranitatea nu sunt câştigate pentru totdeauna”

Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat duminică, în mesajul său cu prilejul serbărilor naţionale de la Ţebea dedicate memoriei lui Avram Iancu, că acestea sunt expresia respectului pentru toţi cei care au contribuit la emanciparea naţiunii române.