Proiect european prin care şi copiii ar putea avea drept de vot. A fost iniţiat de români

×
Publicitate

Cum ar fi ca tinerii să poată vota de la 16 ani, nu de la 18? Întrebarea a fost lansată de 4 tineri români, aleşi ambasadori juniori la Uniunea Europeană.

Deşi în mai multe state europene copiii pot vota de la 16 ani la alegerile locale, România este prima ţară care propune oficial implicarea copiilor în politica europeană. Ariana, Rareş, Alexandra şi Tudor, toţi elevi de liceu, sunt primii ambasadori juniori la Uniunea Europeană. După modelele din Austria, Germania sau Scoţia, ei propun ca tinerii să primească mai devreme de majorat responsabilităţi civice şi să voteze încă de la 16 ani.

Ariana Ardelean, ambasador junior: "Multă lume nu merge la vot pentru că e doar un vot. Acel doar un vot se adună şi ajungem la 3 milioane de oameni care nu merg la vot. Este vorba de mentalitate."

Dar cum cea mai mare provocare este schimbarea mentalităţii, tinerii ambasadori propun un exerciţiu inspirat din anumite zone ale Germaniei.

Tudor Panait, ambasador junior: „Având în vedere că marea majoritatea a secţiilor de votare se afla în unităţi de invatament, şcolii licee, grădiniţe, este destul de uşor să facă următoarea chestie: copilul să vină vineri după ore să îşi exprime votul, pur formal, dar că exerciţiu. e-ar da încredere că al lor cuvânt nu este degeaba. Mai ales în România există propoziţia ‘Nu deranja, lăsă capul plecat’.”

Copiii sunt sprijiniţi de UNICEF să se impună şi la nivel european şi să fie consultaţi atunci când se fac legi sau recomandări care îi privesc.

Până în mai, cei patru tineri ambasadori vor propune un mecanism astfel încât şi copiii să îşi spună părerea în cadrul Uniunii Europene. O idee ar fi ca ei să fie consultaţi printr-un vot electronic, dar şi să aibă locuri dedicate în Parlamentul European.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61942844
Kovesi, inclusă de Harvard pe lista femeilor cu „contribuții majore” în domeniul dreptului

Fosta șefă a Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, a fost inclusă de Facultatea de Drept a Universității Harvard într-un top al femeilor cu „contribuții remarcabile în domeniul dreptului și al politicilor.”

62026759
Ministrul Transporturilor a anunţat o autostradă care momentan e doar teren agricol

Miercuri după-amiază, ministrul Transporturilor a anunțat ca o bucată de 33 de km din autostrada Transilvania va fi gata până la sfârșitul anului.

61838463
România va mai cumpăra 36 de avioane F-16. Ar putea fi modernizate în ţara noastră

Ministrul Apărării, Gabriel Leş, a anunţat, miercuri seară, că au fost demarate procedurile pentru achiziţionarea a 36 de avioane de luptă F16.

Recomandări
Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Adr nord est1
Cum a reușit cea mai săracă zonă a României să primească la Bruxelles un premiu pentru antreprenoriat și inovare

Cea mai săracă zonă a României a primit la Bruxelles un premiu pentru antreprenoriat și inovare. Nord-Estul țării, cunoscut ani la rând pentru lipsuri și depopulare, este desemnat "Regiune Europeană Antreprenorială 2027".

Savu femicid 2
Femicidul și eșecul protecției. Cum a fost ucisă Alexandra, deși agresorul avea brățară electronică. Poliția primise sute de alerte

Violența bazată pe gen nu este doar o problemă intimă, ci o realitate socială care ne privește pe toți. Fără educație, responsabilitate instituțională și reacție rapidă crimele vor continua.