Program de finanțare exclusiv pentru femeile antreprenor. Ce condiții trebuie îndeplinite

×
Publicitate

Joi va începe un program de finanțare adresat exclusiv femeilor antreprenor.

Cele care aplică pentru a-și dezvolta afacerile pot primi până la 40.000 de euro nerambursabili. Suma acordată va depinde de numărul de locuri de muncă înființate. Femeile interesate au la dispoziție 30 de zile să se înscrie.

Firmele trebuie să aibă cel puțin un asociat femeie care să dețină cel puțin 50% din acțiuni și să participe cu minimum 5% din cheltuielile eligibile. Beneficiarele vor asigura investiția din resurse proprii sau din credite, iar apoi statul le va rambursa suma.

Femei care vor să-și extindă afacerea

Mariana are o plantație de lavandă, dar se gândește să-și extindă afacerea și să producă inclusiv mentă, busuioc și gălbenele. Așa că vrea să acceseze fonduri prin noul program dedicat femeilor.

Mariana Pop, antreprenor: „Am văzut că există posibilitatea să scoți și niște credite de la bănci. Mai mult, costurile cu aceste credite sunt eligibile la finanțare, ți le recunoaște și le restituie. Se știe că noi femeile suntem mai gospodare".

În urmă cu trei ani, Maria a accesat 35.000 euro prin programul Start-Up Nation și a pus pe picioare un atelier în care imprimă operele lui Brâncuși pe suveniruri.

Maria Bârcu, antreprenor: „M-ar interesa să diversific puțin activitatea și o să mă uit serios la codurile CAEN unde mă pot încadra și cred că o să aplic".

Ana Maria are o afacere cu decorațiuni interioare și perdele, cu 30 de magazine și peste 90 de angajați. Anul trecut a luat o finanțare de un milion de euro, iar afacerea a înflorit.

Ana Maria Ștefan, antreprenor: „Cu acești bani am reușit să ne mutăm într-o locație mai bună, mai centrală, mai mare. Am reușit să dublăm capacitatea de producție, să automatizăm procesele de producție, să angajăm oameni".

Cristina Chiriac, președinte CONAF (Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin): „Pentru prima dată, programul femei antreprenor nu mai conține cursuri, traininguri, ci este efectiv un ajutor de minimis cuprins între 20.000 și 40.000, lucru așteptat de foarte mulți ani de către comunitatea feminină antreprenorială".

Domeniile cu cel mai mare potențial în program sunt industria prelucrătoare și IT.

Camelia Taină, director general Direcția Generală Antreprenoriat și Programe de Finanțare: „Pentru a obține maximul de punctaj ar trebui să își structureze planul de afaceri astfel încât investiția să fie proponderent în echipamente tehnologice, în proporție de 60% din planul de afaceri”.

Până în 2027 se estimează că în jur de 5.000 de femei antreprenor vor beneficia de acest program.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62277763
Salariile bugetarilor vor fi majorate. Cine și cât va primi

Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a publicat, miercuri, în transparenţă decizională, o nouă variantă a proiectului de Ordonanţă de Urgenţă privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

62271878
Staţiuni turistice balneare, alimentate cu droguri de traficanți. 11 kilograme de substanțe interzise au fost ridicate

Cantitatea de 11 kilograme de droguri a fost ridicată în urma a 12 percheziții care au avut loc în Bistriţa-Năsăud şi Cluj.

 

62279293
Ce i-ar fi provocat moartea femeii care a înghițit substanță de contrast la Târgoviște, înaintea unui CT

Caz șocant la Târgoviște. O femeie a murit înaintea unei investigații la Computerul Tomograf. Pacienta tocmai înghițise substanța de contrast folosită în mod obișnuit la investigațiile imagistice, când a intrat în stop cardio-respirator.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.