Producătorii auto și-au reluat activitatea. Compania care a impus 250 de reguli noi pentru siguranța angajaților

×
Publicitate

Măşti de protecţie, măsurarea temperaturii corporale, aparate de dezinfectat - sunt doar câteva dintre măsurile obligatorii pentru cei care se întorc la muncă.

După aproape două luni de pauză, şi producătorii auto din Europa şi-au reluat activitatea. Dar vorbim despre o repornire lentă şi umbrită de incertitudini.

În fabricile Ferrari, Fiat, Volskwagen, Aston Martin sau Bentley, producția nu este nici pe departe la cote normale. De pildă, cei de la Bentley au nu mai puțin de 250 de reguli noi pentru siguranța angajaților.

Adrian Hallmark, CEO Bentley: "Să reducem capacitatea la jumătate ne permite să încetinim procesul, să distanțăm oamenii care în mod normal ar lucra umăr la umăr, dar și să sporim măsurile de protecție, culoare de trecere, despărțitoare, marcaje pe podea, ecrane transparente, măști, soluții dezinfectante în toate locurile posibile".

Însă aceste condiții nu pot fi menținute pe termen lung.

Adrian Hallmark, Bentley CEO: "20% din totalul forței noastre de muncă sunt angajații temporari. Cam un sfert dintre aceștia au fost puși pe liber".

Adevărul este că producătorilor auto nu le mergea grozav nici înainte de pandemie. Jaguar, Landrover, Daimler și Ford anunțaseră deja concedieri.

În tot acest timp, vânzările de mașini au înregistrat scăderi fără precedent. În Marea Britanie s-au prăbușit cu 97,3 la sută. Iar scenariul este valabil în mai toată Europa. Prin urmare, chiar și în condițiile unei reveniri a producției la capacitate maximă, viitorul rămâne incert.

Anna Stewart, jurnalistă: ”Se va reveni vreodată la normal?
Fabian Brandt, reprezentant firma Oliver Wyman: E greu de zis, dar analizele noastre sugerează că după o recesiune profundă, durează cam 3 ani pentru a reveni la nivelul de dinainte de criză, iar în acest moment nu avem motive să credem că vom reuși mai rapid de atât".

Marii constructori de mașini din Germania avertizează asupra creșterii costurilor și a prăbusirii veniturilor în timp ce își redeschid fabricile. Potrivit lor, piața auto se îndreaptă spre o recesiune profundă. La sfârsitul săptămânii trecute, Germania anunța că a înregistrat cea mai accentuată contracție de la criză financiară din 2009 încoace. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62125790
Incendiu devastator pe autostradă, în judeţul Alba

Incendiu devastator pe autostradă, în judeţul Alba. Remorca unui TIR care transporta uleiuri auto a fost mistuită de flăcări.

62125788
Haos la vama Nădlac. Poliția de frontieră: Sunt de 5 ori mai multe persoane care vor să intre

Scene dezolante s-au derulat duminică la frontiera de vest, unde mii de români au așteptat să intre în țară. Aglomerația este mare și luni, la Nădlac 1, unde se se așteaptă chiar și patru ore, pe sensul de intrare în țară.

62125786
Incendiu uriaș într-un depozit din Vaslui. Ce se afla înauntru. "A fost un arc electric"

Un incendiu violent a izbucnit duminică seară într-un depozit de materiale plastice aflat la ieșire din Vaslui.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.