Procurorul general: Manipularea opiniei publice, folosită pentru destabilizarea activităţii procurorilor
Procurorul general Augustin Lazăr a afirmat că desecretizarea protocolului de colaborare încheiat în decembrie 2016 între SRI și Parchetul General - dezvăluire care a fost făcută de Darius Vâlcov - a fost începută încă din martie 2017.
Declarațiile au fost transmise LIVE pe www.stirileprotv.ro și pe pagina de Facebook a Știrilor Pro TV.
După aceste dezvăluiri” ale lui Darius Vâlcov, consilierul premierului, condamnat în primă instanţă la 8 ani de închisoare pentru corupţie, ministrul Justiției Tudorel Toader a anunțat că declanșează procedura de evaluare a procurorului general al României.
”O perioadă, din păcate, foarte sensibilă pentru justiţie şi pentru statul de drept din România, în care avem nevoie de media mai mult ca niciodată pentru a face cunoscut adevărul despre activitatea Ministrului Public. Este un context în care manipularea opiniei publice este frecvent folosită ca instrument pentru destabilizarea activităţii procurorilor. Această declaraţie are rolul de a stabili adevărul cu privire la o temă extrem de dezbătută, cea a protocoalelor de cooperare cu SRI”, a spus Augustin Lazăr.
Lazăr a afirmat că primele informaţii despre existanţa protocolului din decembrie 2016 au fost prezentate instituţiilor abilitate în martie 2017, precizând că ”adevărul este riguros, este concret, este unul singur”.
În plus, procurorul general a afirmat că toate protocoalele cu SRI au fost denunţate de părţi, fiind, deci, lipsite de efecte.
”Fac publică corespondenţa purtată cu ministerul Justiţiei şi CSM, adevărul nu trebuie să supere pe nimeni, este unul singur.
Din această corespondenţă rezultă cu claritate faptul că Ministerul Public a acţionat în permanenţă astfel: în mod transparent, prin informarea CSM şi a ministrului Justiţiei, în legătură cu toate demersurile iniţiate cu referire la protocoale; în mod constant, pentru desecretizarea protocoalelor din decembrie 2016, primul demers fiind făcut la data de 13 martie 2017, într-un cadru legal, care a reprezentat un mod instituţional de lucru pentru România. A se vedea în acest sens protocoalele similare încheiate de SRI cu Inspecţia Juridică, cu CSM, Înalta Curte şi alte instituţii ale statului român", a precizat Lazăr într-o conferinţă de presă.
Potrivit acestuia, toate protocoale încheiate de SRI au fost denunţate de părţi, ele fiind încheiate în cadru legal ca mod de lucru instituţional generalizat în România la data încheierii, "şi apoi demontate prompt şi lipsite de efecte", în contextul suspiciunilor apărute în spaţiul public.
Augustin Lazăr a mai firmat că Ministerul Public ”are misiunea de a asigura aflarea adevărului pe bază de probe”.
”Pentru noi, pentru procurori, adevărul este valoarea cea mai de preţ. Principiul aflării adevărului face parte din cultura noastră profesională. (...) În calitate de procuror general, consider o chestiune de onoare şi o datorie profesională să clarific toate suspiciunile, toate speculaţiile şi interpretările false apărute abundent în spaţiul public.
În spiritul transparenţei insituţionale pe care am promovat-o întotdeauna, voi face publică corespondenţa pe care am purtat-o cu CSM şi Ministerul Justiţiei. Adevărul nu trebuie să supere pe nimeni, adevărul este riguros, este concret, este neinterpretabil, este unul singur.”, a mai spus Lazăr.
Procurorul general a mai spus că ”unii fac scenete şi dramatizări pe seama Ministerului Public”.
”Protocolul din 2016 nu aveam niciun motiv să nu-l prezentăm din moment ce toată lumea ştia de el, nu produsese efecte, era în procedură de declasificare. I-am pus la dispoziţie şi protocoalele încheiate cu MAI, care fuseseră şi declasificate, şi reînregistrate la nesecret, dar era bine ca domnul ministru să ştie. Domnul ministru comunică în 9 mai CSM că nu poate emite un punct de vedere cu privire la aceste protocoale. Sunt surprins că sâmbătă a avut un alt punct de vedere”, a mai spus Lazăr.
Sinteza declaraţiilor:
- Avem nevoie de media mai mult ca niciodată pentru a face cunoscut adevărul despre activitatea Ministerului Public
- Este un context in care manipularea opiniei publice este folosită ca un context pentru denigrarea procurorilor.
- Aceasta declarație are rolul de a stabili adevărul, cea a protocoalelor de colaborare cu serviciile de informații.
- Pentru noi, pentru procurori, adevărul este valoarea cea mai de preț.
- În calitate de procur general consider și o chestiune de onoare și o datorie să clarific toate suspiciunile și interpretările false apărute abundent în spațiul public pe această temă.
- Voi face publică corespondența pe care am purtat-o cu ministrul justiției și CSM. Adevărul este neinterpretabil, este unul singur. Din această corespondență rezultă clar că Ministerul Public a acționat în mod transparent. A se vedea în acest sens protocoalele similare încheiate cu alte instituții ale statului român.
- Eu vă prezint niște documente, unele chiar le-am declasificat.
În acest sens, doresc să precize faptul că toate protocoalele încheiate cu SRI au fost denunțate de părți. Au fost denunțate prompt și lipsite de efect în contextul suspiciunilor apărute în opinia publică.
- Dar dacă ne uităm la ce se refereau unele dintre protocoale, care se refereau la siguranța națională, atunci înțelegem caracterul de secret de stat și nu să fie plimbate pe toate site-urile.
- Se fac niște show-uri care nu fac bine nimănui, nici acestei țări, nici ministerului Justiției și Parchetului Public.
- În dimineața zilei de sâmbătă ministrul justiției a publicat pe Facebook aspecte referitoare la protocoale. Vă rog să urmăriți în continuare comunicările domnului ministru pe rețeaua de socializare, precum şi comunicările Parchetului, ca să vedeți transparența noastră.
- O să vă pun la dispoziție un set de documente pentru a le putea studia, să vedeți că nu manipulează nimeni. Documentul nu minte. Trebuie doar să ai bunăvoința de a citi corect.
- Am cerut celeilalte părți din protocol să-și exprime disponibilitatea la declasificare.
- Am văzut suspiciunea ca ministrul Justiției nu are încredere în parchetul Public.
- Dacă observați, același protocol din 2016 este din nou prezentat în josul paginii, enumerat în rând cu celelalte protocoale, fără nicio reținere. Era lipsit de efecte, era în procedură de declasificare. Care ar fi fost rațiunea să-l ascundem? Niciuna.
- Vă prezint în continuare corespondența din care rezultă modul transparent în care a fost informat Consiliul în legătură cu toate demersurile efectuate de Ministerul Public.
- Evident că nimeni nu a avut nicio obiecție la vremea respectivă, mai ales că acele protocoale erau lipsite de obiect.
- Al doilea protocol a fost denunțat în martie 2017 și era în procedură de declasificare.
- Oricum, protocolul este lipsit de orice efecte, nu mai este în vigoare și poate fi declasificat cât mai rapid. Toți magistrații au dreptul de a studia documente clasificate.
- În 2 aprilie 2018 am transmis si CSM toată evidența protocoalelor pe care am dat-o și ministrului Justiției, în care la un anume punct apare și protocolul din 2016, nu aveam de ce să-l ascundem.
Declarațiile procurorului general al României vin la scurt timp după ce Ministrul Justiției Tudorel Toader a făcut noi precizări despre procedura de evaluare a procurorului general al României, Augustin Lazăr, precizând că ”Ministerul Public s-a îndepărtat treptat, treptat, de la rolul constituțional pe care-l are”.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
Sursa: Pro TV
Etichete: Parchet, tudorel toader, evaluare, procurorul general, augustin lazar,
Dată publicare:
27-08-2018 14:45