Procurorii: Georgescu premedita încă din anul 2023 derularea unor activități violente în scopul impunerii sale ca președinte

×
Publicitate

Călin Georgescu premedita încă din anul 2023 derularea unor activități violente în scopul impunerii sale ca președinte al României.

Asta bănuiesc procurorii Parchetului General care spun că Georgescu ar fi plănuit ca grupul de mercenari ai lui Horațiu Potra să vină în Capitală și să provoace violențe.

Iar judecătorul instanței supreme care a emis mandatul de arestare în lipsă pe numele fostului membru al legiunii străine susține în motivare că grupul Potra ar fi urmărit să schimbe ordinea constituționala și puterea de stat legitimă.

Horațiu Potra este urmărit general după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a emis în lipsa lui un mandat de arestare.

Acuzat de tentativă de acțiuni contra ordinii constituționale, instigare publică și nerespectarea regimului armelor și munițiilor după ce pe proprietatea lui a fost descoperit un arsenal, fostul luptător din Legiunea Străină a contestat mandatul prin avocatul său.

El stă departe de țară, iar ultima oară fusese localizat în Dubai.

Judecătorul de drepturi și libertăți care a a emis mandatul de arestare în lipsă îl descrie pe Potra drept un individ extrem de periculos, care ar fi plănuit la întâlnirea de la ferma de cai de la Ciolpani, unde au participat Călin Georgescu, Eugen Sechila și Marin Burcea, aghiotantul lui Georgescu, violențe, spun procurorii, de tip hibrid.

I-ar fi fost alături cei 20 de apropiați, unii mercenari instruiți militar, opriți de poliție în noaptea de 7 spre 8 decembrie 2024, în drumul lor spre Capitală.

Acțiunea violentă este realizată de un grup care, prin puterea fizică și determinarea psihică poate provoca activități violenţe împotriva instituțiilor de stat, ale puterii sau organelor de ordine, asupra persoanelor din conducerea statului (...). Anvergura acțiunii grupului este de asemenea amploare încât să determine punerea în pericol a securităţii naționale, să destabilizeze statul și să schimbe ordinea constituționala și puterea de stat legitimă. (Sursa Încheierea ICCJ)

În același document, judecătorul Înaltei Curți notează că legăturile lui Horațiu Potra cu Călin Georgescu ar fi debutat încă din martie 2022, la cererea lui Eugen Sechila, un alt apropiat al lui Georgescu. Dar și că fostul candidat la prezidențiale ar fi girat violențe îndreptate împotriva Curții Constituționale și nu numai.

Folosirea mercenarilor în astfel de situații prezintă un risc major (...)Aceștia sunt specializați în utilizarea tehnicilor de diversiune, ceea ce înseamnă că, în loc de un protest spontan, grupul poate aplica tactici de infiltrare, provocare a forțelor de ordine și manipulare a mulțimii. (Sursa Încheierea ICCJ)

Judecătorul instanței supreme nu a trecut nici peste fotografiile găsite în telefonul lui Horațiu Potra, inclusiv cele care îl înfățișează în toamna trecută la Moscova. Magistratul afirmă că aceste dovezi ar sugera că fostul luptător din Legiunea Franceză ar fi avut și o coordonare sau susținere strategică din partea unor entități - citez - aliniate intereselor rusești. Iar întoarcerea lui Potra în țară, pe 6 decembrie, nu ar fi fost întâmplătoare, ci parte integrantă a unui plan premeditat.

Dovezi - susțin anchetatorii - ar fi oferit indirect chiar șoferul lui Potra care ar fi filmat pe ascuns cu telefonul momentele de dinainte de întâlnirea conspirativă de la Ciolpani. Despre care a vorbit în anchetă și soţia proprietarului fermei de cai.

”Consider că Georgescu mi-a adus în curte persoane foarte periculoase și au profitat de bunăvoința mea. Dacă aș fi știut cât de periculoși sunt, nu i-aș fi primit. Consider că Georgescu a profitat de mine și de ospitalitatea mea”.
(Sursa Declarație de martor)

Avocatul lui Potra respinge acuzația că grupul de mercenari ar fi plănuit violențe în capitală.

Articol recomandat de sport.ro
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Citește și...
Un tânăr din Botoșani a fost arestat după ce a spart mai multe easyboxuri. A furat produse de peste 50.000 de lei

Un tânăr de 18 ani a ajuns în arestul Poliţiei din Botoșani după ce a dat mai multe spargeri și a furat produse de peste 50 de mii de lei.

Șoferul care a condus băut și și-a rupt mașina în două, în Mamaia, omorând un tânăr, a fost arestat preventiv

Șoferul care a condus băut și luni noaptea a provocat accidentul din Mamaia soldat cu un mort şi trei răniți a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

O școală din Constanța a fost evacuată din cauza produselor de curăţenie. Cinci elevi și un profesor au ajuns la spital

Cinci elevi si un profesor au ajuns la spital după ce în școala din localitatea Cuza Vodă, județul Constanța, s-a simțit un miros puternic de substanțe chimice. A fost dată alarma si 250 de copii au fost evacuați din clădire.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Trump îi cere lui Zelenski să oprească atacurile asupra infrastructurii petroliere a Rusiei: „Provoacă o penurie de motorină”

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra "infrastructurii de producție și distribuție a motorinei din Rusia", fiindcă "provoacă o criză de combustibil".

Nicuşor Dan, mesaj la Ţebea: „Libertatea şi suveranitatea nu sunt câştigate pentru totdeauna”

Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat duminică, în mesajul său cu prilejul serbărilor naţionale de la Ţebea dedicate memoriei lui Avram Iancu, că acestea sunt expresia respectului pentru toţi cei care au contribuit la emanciparea naţiunii române.