Probleme pentru "Regele Internaţional al Romilor", Dan Stănescu. "Palatul" său a fost percheziționat

×
Publicitate

Zeci de percheziții au avut loc, în această dimineață, în județele Argeș, Olt, Vâlcea și Gorj la firme și persoane suspectate că ar fi obținut ilegal subvenții pentru angajarea unor persoane în pandemie.

Cei vizați în dosarul penal sunt Dan Stănescu, cel care se recomandă "Regele Internațional al tuturor romilor creștini de pretutindeni", fiul lui, nora și o contabilă care lucra pentru ei.

La acțiune au participat peste 150 de polițiști din șapte județe, printre care și luptători de la serviciul de acțiuni speciale.

Cei mai mulți au fost mobilizați la "palatul" regelui Stănescu, aflat în Costești. Acesta, fiul și nora lui, sunt suspectați că au obținut în mod ilegal subvenții de 400.000 de lei, adică jumătate din salariile unor oameni angajați doar pe hârtie.

Mădălina Epure, purtător de cuvânt IPJ Argeș: "Profitând de prevederile legislative în contextul pandemiei ar fi recrutat 68 de persoane cărora le-ar fi întocmit contracte individuale de muncă fictive, acestea neprestînd activități cu scopul de a obține subvenții pe care le-au folosit în interes propriu".

Prejudiciul este calculat pentru perioada octombrie 2020 - ianuarie 2021. Suspecții ar fi pretins că au angajat șomeri care aveau slabe șanse să-și găsească un loc de muncă: tineri cu vârste cuprinse între 16 și 29 de ani și oameni de peste 50 de ani. Doar că actele depuse la agenția de ocupare a forței de muncă erau false, potrivit autorităților.

Cristina Cotescu, jurist AJOFM Argeș: "Au depus, conform procedurii, documentele la AJOFM, online, în majoritatea cazurilor, deoarece pe perioada stării de urgență se permite și acest lucru. AJOFM făcea controale, să vadă dacă oamenii, astăzi, muncesc sau nu".

Polițiștii au fost cei care au înștiințat agenția că a fost înșelată.

De altfel, la instrumentarea cazului a contribuit și direcția de operațiuni speciale, care poate face filaj și interceptări telefonice. Toți cei 68 de oameni angajati fictiv sunt, deocamdată, martori în dosar.

Articol recomandat de sport.ro
Protest la Moscova! Decizia luată la nivel internațional care schimbă totul
Protest la Moscova! Decizia luată la nivel internațional care schimbă totul
Citește și...
62181155
"Tichete de muncă" pentru bone, menajere sau grădinari. Cum vor funcţiona

Bonele, menajerele, grădinarii ori cei care au grijă de animalele de companie ar putea încheia contracte de muncă cu familiile pentru care lucrează.

62172950
Tot mai mulți români obțin rezultate fals negative, după ce folosesc teste rapide pentru Covid-19

Un fenomen periculos ia amploare în România și contribuie la creșterea alarmantă a infectărilor cu coronavirus.

62181154
Guvernul s-a reunit de urgență miercuri seară. Noile restricţii la nivel naţional

Guvernul s-a reunit de urgență miercuri seara, după ce în Capitală numai, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate peste două mii de noi îmbolnăviri, iar orașul a ajuns la o incidență de 6,5 cazuri la mia de locuitori.

Recomandări
Id262179 inquam photos george calin
Nicușor Dan, după întâlnirea cu șeful NATO: Atacurile din Marea Neagră, noi încercări ale Rusiei de a destabiliza România

Nicușor Dan a ținut o scurtă conferință de presă după întâlnirea cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în care a vorbit despre incidentele din ultimele zile care au avut loc în Marea Neagră.

Ilie bolojan si ioana dogioiu govro
Reacția Guvernului după decizia ÎCCJ privind cele 4,8 miliarde de lei pentru magistrați: „Nu putem aloca suma”

Guvernul a reacționat după ce ÎCCJ a stabilit că statul este obligat să asigure integral fondurile pentru plata drepturilor salariale restante ale judecătorilor, scadente în 2026, inclusiv prin rectificare bugetară.

Vlcsnap 2026 10 15 17h17m49s932
Au terminat școala de șoferi, dar nu pot încă să obțină permisul. De ce trebuie să aștepte cu lunile ca să dea examenul

Situație neplăcută în mai multe județe ale țării, unde cei care vor să obțină permisul de conducere așteaptă cu lunile să susțină proba practică a examenului. Totul, din cauza crizei de personal în care se află Direcțiile de permise.