Cine ar putea fi primul dintre cei 8 condamnati in Dosarul Transferurilor care iese din inchisoare. A cerut anularea pedepsei

×
Publicitate

Fostul mare international incearca sa ii convinga pe judecatorii Instantei Supreme ca nu are nicio implicare in fraudele cu fotbalisti, manevre care au trimis dupa gratii cei mai puternici oameni din campionatul romanesc.

Gica Popescu sta de mai bine de doua luni in penitenciarul de maxima siguranta Rahova, alaturi de George Copos si de Meme Stoica. Baciul de la nationala a fost condamnat la trei ani o luna si zece zile in dosarul Transferurilor, iar acum cere ca Instanta Suprema sa ii anuleze pedeapsa, mai ales dupa ce presedintele Traian Basescu a declarat cat se poate de clar ca nu-l va gratia.

"Recurentul nu a avut niciodata intentia de a ascunde vreo sursa impozabila sau vreun venit. Gica Popescu nu a utilizat niciodata manopere de ascundere a sumei sau sursei impozabile. Ba chiar a platiti impozitul stabilit de organele fiscale cu mult inainte de a se incepe investigatia penala in cauza", isi argumenteaza avocatul fostului fotbalist solicitarea.

Gica Popescu se plange ca judecatorii care l-au trimis la Rahova i-a fi aplicat gresit legea si cere sa fie eliberat pana la o noua decizie a Instantei Supreme.

"In raport de profilul moral al recurentului, de comportamentul procesual, de legaturile pe care le are cu familia, dar si in raport de comportamentul acestuia din mediul penitenciar, se poate dispune suspendarea executarii hotararii recurate", spune Petrut Ciobanu, avocatul lui Gica Popescu.

Cu exceptia lui Jean Padureanu si Gigi Netoiu, condamnatii din dosarul Transferurilor isi incearca ultima sansa cu recursuri in casatie. Cristi Borcea si fratii Giovanni si Victor Becali au esuat deja cu procedurile de la Curtea de Apel, care le-au fost respinse ca inadmisibile.

Condamnatii din dosarul Transferurilor au de trecut un prim hop. Testul admisibilitatii in principiu. In cazul unei reusite, judecatorul Instantei Supreme poate dispune provizoriu eliberarea fiecaruia dintre contestatari.

Recursurile vor fi judecate in cateva saptamani.
 

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
61512177
O batrana de 81 de ani din Satu Mare a avut parte de o moarte teribila. Fiul sau ar fi ucis-o in propria casa

Final teribil pentru o batrana de 81, din judetul Satu Mare. Criminalistii au gasit-o complet dezbracata si cu arsuri grave pe ambele picioare. Principalul suspect este chiar fiului ei, ultimul de altfel care a vazut-o in viata.

61512223
Explozie puternica in Cluj: o femeie a murit, iar sotul ei este in stare grava. Vecinii au crezut ca este vorba de o bomba

O explozie devastatoare a zguduit de la un capat la celalalt o localitate de langa Cluj. In urma deflagratiei, o femeie de 61 de ani a murit iar sotul ei este in stare grava la spital dupa ce mandretea lor de casa lor s-a facut una cu pamantul.

61512094
Ziua regalitatii in Romania. Regalisti convinsi din intreaga tara s-au adunat in fata statuii lui Carol I

10 mai este ziua regalitatii in Romania. Se implinesc 148 de ani de la venirea Regelui Carol Intai in Romania, 137 de ani de la proclamarea independentei si 87 de la incoronarea regelui Mihai Intai.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 4
Nicușor Dan merge pe varianta unui diplomat. Luca Niculescu, desemnat premier al României

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de premier, la finalul consultărilor de luni cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
Sute de românce au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. Victimele cer ajutor, însă sistemul reacționează tardiv

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Luca niculescu
Cine este Luca Niculescu, diplomatul desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, luni, pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare.