Primăria vrea să numere animalele bucureştenilor. Ce riscă cei care nu le declară

62066324
Pro TV

Un recensământ al animalelor cu proprietar/deţinător legal de pe raza municipiului Bucureşti ar putea avea loc începând cu anul 2019, conform unui proiect de hotărâre supus dezbaterii publice pe site-ul PMB, până pe data de 12 septembrie.

Organizarea şi efectuarea recensământului vor fi realizate de către Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA).

Informaţiile obţinute vor fi trecute în Registrul de evidenţă a animalelor cu proprietar/deţinător legal de pe raza municipiului Bucureşti, bază de date ce va fi gestionată de ASPA.

Registrul va include: numele proprietarului, actul de identitate al acestuia, domiciliul, numărul de telefon, adresa unde este deţinut animalul, date de identificare ale animalului (specie, rasă, culoare, talie, sex, vârstă), data luării în evidenţă a animalului, numărul microcipului, alte date.

Pe perioada desfăşurării recensământului, proprietarii/deţinătorii legali ai animalelor, persoane fizice sau juridice, au obligaţia declarării acestora, în vederea înregistrării lor. Activitatea de recenzare va fi coordonată şi realizată de către ASPA în termen de doi ani maximum de la data intrării în vigoarea a hotărârii.

În cazul decesului sau înstrăinării animalelor, proprietarii au obligaţia ca în termen de 15 zile să informeze ASPA, în vederea operării modificărilor în baza de date. Totodată, proprietarii au obligaţia de a anunţa ASPA despre dobândirea unui animal sau fătarea de pui de către animalele aflate în întreţinere, în termen de 15 zile.

La finalizarea recensământului, ASPA va prezenta o informare Consiliului General al Municipiului Bucureşti privind rezultatele activităţii de recenzare şi principalele concluzii, împreună cu propuneri vizând perfecţionarea activităţii în domeniu.

Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă următoarele fapte: refuzul de a da date, furnizarea de date eronate sau incomplete recenzorilor - cu amendă de la 400 la 800 de lei; neinformarea ASPA în termen de 15 zile de la data decesului sau înstrăinării animalului - cu amendă de la 200 la 600 de lei; neinformarea ASPA în termen de 15 zile de la data dobândirii sau fătării unui/unor animal(e) - cu amendă de la 200 la 600 de lei.

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor se face de către poliţiştii locali din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală a Municipiului Bucureşti - Serviciul Poliţia Animalelor. Contravenientul poate achita în termen de cel mult 15 zile jumătate din minimul amenzii.

Recensământul va fi realizat prin intermediul recenzorilor desemnaţi de ASPA, de luni până vineri, în intervalul orar 8,00 - 20,00. Pe durata desfăşurării recensământului, proprietarii au posibilitatea declarării animalelor, personal sau digital, în vederea înregistrării, însă veridicitatea informaţiilor va fi verificată de către recenzori, potrivit sursei citate.

Conform referatului de aprobare, în România nu s-a efectuat niciodată un recensământ al animalelor de companie, neexistând decât nişte estimări în acest moment. Se aproximează în ţara noastră un număr de circa 11 milioane de animale de companie, dintre care 4 milioane ar fi câini şi 4,2 milioane pisici. Un studiu realizat în 2015 arată că 48% dintre românii din mediul urban deţin animale de companie. În Bucureşti se estimează că o familie din trei ar avea un animal de companie.

Potrivit aceleiaşi surse, recensământul urmăreşte: realizarea unei baze de date cu privire la numărul de animale cu proprietar legal; controlul reproducţiei animalelor de rasă comună; împiedicarea abandonului puilor animalelor de rasă comună şi al animalelor adulte; responsabilizarea proprietarilor cu privire la obligaţiile ce le revin privind creşterea şi întreţinerea animalelor.

Proiectul este iniţiat de consilierii municipali ALDE: Tudor-Tim Ionescu, Tomniţa Florescu, Claudiu Catana, Valentin Voicu.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Soția lui Robert Lewandowski a încins internetul: „WOW! Ce femeie frumoasă!”
FOTO Soția lui Robert Lewandowski a încins internetul: „WOW! Ce femeie frumoasă!”
Citește și...
62066322
Momente de coșmar în Iași, după ce o adolescentă a dispărut. Ce au descoperit părinții

Două dispariții au fost anunțate la 112. Este vorba despre două feţe de 14, respectiv 15 ani din județul Iași.

62062989
Au ajuns la spital, după ce s-au certat în trafic. De la ce a început scandalul

Doi bărbaţi, dintre care unul este cetăţean italian, au fost transportaţi la spital în urma unui conflict în trafic izbucnit marţi seara, pe strada Arcului din municipiul Slatina, în care au fost implicate trei persoane.

62066289
Singurul mijloc de transport din România care ajunge la ora fixă. Test făcut de Știrile PRO TV

În România ne-am obişnuit cu întârzierile trenurilor, autobuzelor, tramvaielor sau troleibuzelor şi chiar am ajuns să ne planificăm călătoriile în funcţie de acestea.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Cele trei nume care intră în calculele lui Nicușor Dan pentru funcția de premier. Puținele scenarii care i-au mai rămas

Președintele Nicușor Dan a anunțat, din nou, că nu concepe un guvern din care să facă parte AUR sau care să fie votat de AUR.

Exchange imago0835010938h
Reacția BNR după saltul euro peste 5,34 lei. Ce spune banca centrală despre deprecierea agresivă a leului

Moneda națională continuă să se devalorizeze agresiv. Euro a făcut, joi după-amiază, un salt mare pe piața interbancară și a ajuns în câteva momente la un maxim istoric de peste 5 lei și 34 de bani. 

62489575
DIICOT extinde urmărirea penală în cazul Laurei Vicol, în dosarul Nordis. Cum ar fi ascuns peste trei milioane de euro

DIICOT a extins urmărirea penală a Laurei Vicol, în dosarul Nordis care vizează infracțiuni precum constituirea unui grup infracțional organizat și spălare de bani, au transmis surse judiciare pentru Știrile Pro TV.