Primăria Sector 6 anunță că doar una din cele 40 de benzinării şi staţii GPL din sector are autorizaţie

62381517

Primăria Sectorului 6 a transmis, joi, că, în urma controalelor efectuate de Poliţia Locală, s-a descoperit că doar una din cele 40 de benzinării şi staţii GPL are autorizaţie.

Potrivit unui comunicat al PS6, edilul Ciprian Ciucu a cerut luni Poliţiei Locale Sector 6 să verifice toate staţiile GPL şi benzinăriile din sector şi să vină cu o situaţie clară în ceea ce priveşte atât autorizaţiile deţinute, cât şi respectarea distanţei minime prevăzute de lege faţă de imobilele din perimetru.

"Tragedia de la Crevedia ne-a făcut să înţelegem că nimeni nu poate fugi de răspundere, chit că are sau nu atribuţii în a aviza/aproba sau nu activitatea de comerţ cu combustibili. Ne-am folosit de acest context sumbru şi am dispus Poliţiei Locale a Sectorului 6 o verificare temeinică, amănunţită, a tuturor autorizaţiilor, avizelor, atestatelor, certificatelor, licenţelor, cerute de lege pentru funcţionarea acestor operatori economici cu specificul de comercializare de combustibili", a declarat primarul Ciprian Ciucu, citat în comunicat.

Astfel, arată sursa citată, echipe formate din poliţişti de la Serviciul Mediu, Inspecţie Comercială şi Disciplina în Construcţii au mers timp de trei zile pe teren şi au efectuat controale, fiind identificate 40 de benzinării şi staţii GPL deschise şi le-au solicitat administratorilor toate documentele şi autorizaţiile pe care sunt obligaţi să le deţină pentru a funcţiona.

Au fost verificată existenţa următoarelor documente: Autorizaţie ISU; Autorizaţie ISCIR; Autorizaţie de mediu; Autorizaţie de construcţie; Autorizaţie de gospodărire a apelor; Atestatul GANEx; Raport privind protecţia la explozii (INSEMEX); Licenţa ANRE pentru GPL; Certificat de atestare pentru vânzarea de produse energetice; Buletine de verificare metrologică.

"Dintre locaţiile verificate, doar o benzinărie are documentele la zi, dar nu respectă distanţa minimă legală faţă de imobilul din vecinătate. Important de precizat este faptul că Poliţia Locală Sector 6 nu eliberează acestor benzinării şi staţii certificate şi autorizaţii de funcţionare. De asemenea, nici nu poate lua măsuri pentru ca ele să intre în legalitate. Tocmai de aceea, raportul întocmit în baza informaţiilor culese din teren va fi transmis către toate instituţiile abilitate să intervină pentru a soluţiona problemele existente", arată Primăria.

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62368501
O învățătoare din Tulcea, amenințată cu moartea după ce i-a scăzut nota la purtare unui elev. „Îți tai gâtul. Te omor”

O întâmplare șocantă a avut loc în Tulcea. Supărat că învățătoarea i-a scăzut nota la purtare fiului său, elev în clasa a IV-a, un părinte a decis să-și facă singur dreptate.

 

62382198
Audi de 75.000 de euro, confiscat de polițiști în urma unui control. Motivul pentru care șoferul a rămas fără el

Un bărbat din Bulgaria a încercat să iasă din țară, prin punctul de trecere a frontierei Calafat, cu un Audi pe o platformă auto, căutat de autoritățile din Germania.

62299603
Posibilitatea cumpărării vechimii în muncă necesară pensionării pentru limită de vârstă a fost prelungită

Guvernul a prelungit perioada în care se acordă posibilitatea cumpărării vechimii în muncă necesare pensionării pentru limită de vârstă până la data de 31 decembrie 2024.

Recomandări
Ilie bolojan luca niculesc govro administratia prezidentiala
PNL semnează astăzi acordul cu Luca Niculescu. Condițiile liberalilor pentru susţinerea pe o perioadă „limitată”

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, ar urma să semneze, duminică după-amiază, cu premierul desemnat Luca Niculescu, un acord de susţinere în care acesta se va angaja să păstreze ţintele de deficit asumate de România.

Incendiu is
Iașiul a rămas fără apă caldă și căldură după explozia unui transformator la CET : „Au ars instalații pe partea electrică”

Iașiul a rămas fără apă caldă și căldură, după ce un incendiu a izbucnit sâmbătă la Centrala Electrică de Termoficare. Un transformator a explodat, iar instalațiile au fost oprite complet. 15 angajați se aflau în clădire. Din fericire, nu sunt victime.

Protest femicid
Peste 1.000 de oameni au protestat în București împotriva violenței domestice. 30 de femei au fost ucise în acest an

Peste 1.000 de persoane au participat, în Capitală, la o manifestație împotriva violenței domestice care duce deseori la crimă.