Primăria Constanța a fost amendată de Garda de Mediu. Au fost depozitate ilegal zeci de mii de tone de deșeuri

×
Publicitate

Primăria Constanța a fost amendată de Garda de Mediu pentru că a depozitat ilegal zeci de mii de tone de deșeuri chiar în curtea unei instituții care îi aparține.

Vorbim despre munți de moloz și alte resturi din construcții. Reprezentanții administrației locale au plătit amenda, dar în același timp anunță că vor contesta măsura celor de la Mediu, pe motiv că aceștia nu au înțeles exact cum stau lucrurile.

Munți întregi de deșeuri au ajuns în curtea societății Confort Urban din Constanța, - companie aflată în subordinea Consiliului Local, și care se ocupă de amenajarea drumurilor, trotuarelor și a parcărilor din oraș.

Până în urmă cu câteva luni, deșeurile erau depozitate la groapa de gunoi de la Poarta 9 din portul Constanța. Dar cum aceasta a fost declarată neconformă de către Garda de Medi și a fost închisă, a fost gasită aceasta soluție, ilegală.

Peste 40 de mii de tone de deșeuri rezultate în urma investițiilor și lucrărilor derulate pe raza municipiului Constanța au fost depozitate în curtea societății.

Bucăți de asfalt, borduri, materiale de construcții zac pe o suprafață de opt mii de metri pătrați. Comisarii de la Garda de Mediu Constanța au amendat societatea Confort Urban.

Steluța Popescu, șefa Gărzii de Mediu Constanța: „S-a aplicat sancțiune în valoare de 60 de mii de lei și, bineînțeles, s-au dispus și niște măsuri pentru curățarea zonei, transportarea deșeurilor de acolo în locuri speciale, la gropile gunoi amenajate, și vom urmări rezolvarea problemei. Nu aveau ce căuta acolo în incinta societății”.

Șeful societății Confort Urban a contestat însă amenda.

Teo Hira, directorul Confort Urban: „Noi am primit o amendă între 40 și 60 de mii de lei și am achitat jumătate din minim adică 20 de mii de lei. Dar reiterez am contestat astăzi procesul verbal de control. Deșeurile care au rezultat în urma reparațiilor trotuarelor din municipiul Constanța. La acest moment noi în curte aducem aceste deșeuri le separăm și le selectăm atât cât putem, iar deșeurile inerte trebuie să le ducem la Poarta 9 atunci când se va deschide, iar celelalte deșeuri suntem în procedură de achiziție pentru găsirea unui operator care tratează asemenea deșeuri și le neutralizează”.

Terenul din curtea instituției trebuie să fie curățat și adus la forma inițială, susțin comisarii Garzii de mediu.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62329873
ASF: Poliţele de asigurare emise de Euroins rămân valabile şi după publicarea deciziei de retragere a autorizaţiei

Poliţele de asigurare emise de Euroins România îşi păstrează valabilitatea şi după publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) de retragere a autorizaţiei societăţii, dacă posesorii lor nu aleg să le denunţe.

62300831
Doi rezidenți cercetați în dosarul stimulatoarelor cardiace au fost puși sub control judiciar pentru luare de mită

Doi medici rezidenţi de la Clinica de Cardiologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţe ”Sf. Spiridon” Iaşi au fost puşi sub control judiciar pentru luare de mită, după ce ar fi pretins diverse sume de bani pentru consultaţiile acordate.

62333553
COTAR: ASF vrea plafonarea preţurilor RCA la preţul cel mai mare de anul trecut

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) solicită respingerea proiectului privind plafonarea tarifelor RCA, pe motiv că această îngheţare a preţurilor se realizează la un tarif mai mare decât cel de referinţă.

Recomandări
Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.