Prima ninsoare a blocat traficul din București. Firmele de salubrizare, amendate pentru că nu au curățat străzile

×
Publicitate

Prima zi de şcoală a început cu o ninsoare care a blocat capitală, deşi nu era abundenţă. Mii de părinţi care au vrut să-şi ducă la ore copiii au stat foarte mult în trafic.

Zăpada fusese anunţată de prognoza, dar tot i-a luat prin surprindere pe drumari, care au împrăştiat prea târziu material anti-derapant. Iar zilele care urmează vor fi la fel de friguroase şi pline de polei şi zăpadă.

Anunțată din timp de meteorologi, ninsoarea din Bucureşti a creat haos. Chiar dacă s-au depus doar câţiva centimetri de zăpadă, maşinile au derapat pe străzi, pentru că asfaltul nu a fost curăţat.

"De dimineaţă, a fost o mâzgă extraordinară, trebuia să fii atent pentru că riscai să faci accident. S-a stat în trafic până la ora 10 şi ceva când au început să dea cu antiderapant.
Şi până atunci?
Până atunci îi mulţumim doamnei Firea pentru poleiul extraordinar"

Încă de la primele ore, şoferii care şi-au dus copiii la şcoală în prima zi s-au aşezat la cozi interminabile. Oraşul a fost paralizat, după cum arătau şi aplicaţiile GPS unde aproape toate străzile principale erau colorate cu roşu, semn că erau blocate.

"Cu cât ai stat în trafic azi mai mult decât de obicei?
Cu o oră jumătate.
Am făcut de la stadionul Rapid până la Agonomie o oră."

Spre seară, şi primăriţa capitalei Gabriela Firea a recunoscut că pe străzi a fost polei. Toată vina le aparţine firmelor de salubrizare, spune primăriţa, care au fost şi amendate cu 30 de mii de lei.

"Pe străzile adiacente, chiar mai înainte am văzut o coliziune, sunt foarte alunecoase. Ar trebui să intervină şi pe străzile laturalnice."

Nu toţi au putut să evite accidentele.

"Au fost înregistrate accidente rutiere fără victime, din cauza nepăstrării distanţei în trafic, neadaptării vitezei la condiţiile meteo şi neatenţiei", a spus subinspector Andra Arsintescu, de la Brigada Rutieră.

Nu doar în Bucureşti iarna le-a dat de furca oamenilor. În localitatea Lopătari, din Buzău, a fost atât de frig încât au crăpat geamurile.

Este doar începutul, spun meteorologii. De luni seară va începe din nou să ningă în sudul și sud-estul ţării, iar marți ninsoarea se va extinde în aproape în toată ţara.

De asemenea, se anunţă temperaturi foarte scăzute. Tot marți, în unele locuri, zăpada se va transforma în lapoviţă sau ploaie. Precipitaţiile vor înceta abia miercuri seară.

 

Articol recomandat de sport.ro
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Citește și...
61934315
100 de persoane au protestat la sediul PSD Sibiu, de ziua lui Mihai Eminescu

Un protest cu motto-ul „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie” a avut loc, luni, în fața sediului PSD din Sibiu.

61934393
Explozie la o stație de pompare a gazelor din Gorj. Cinci oameni au fost răniți

5 oameni au fost răniţi, iar 8 autoturisme distruse după explozia unei magistrale de gaz. S-a întâmplat în judeţul Gorj, iar flăcările care au urmat au distrus sediul companiei, care administra conducta.

61934301
Ministerul de Externe reacţionează după ce stema României a fost acoperită cu steagul secuiesc

Ministerul roman al Afacerilor Externe l-a convocat pe ambasadorul Ungariei la Bucureşti pentru a cere lămuriri legate de incidentul de la Budapesta.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 27 19h18m51s017
Mama Anastasiei, despre sentința primită de șoferița care i-a ucis fiica: „Nu ne ajută cu nimic. Copilul nu o să-l mai vedem”

Șoferița care a ucis o fetiță în județul Iași a fost condamnată la cinci ani și șase luni de închisoare cu executare. Tragedia din 2022, provocată de femeia care a condus fără permis, a dus la adoptarea Legii Anastasia, după numele copilei.

Vladimir lipaev agerpres
Reacția Rusiei după sabotajul de la fabrica de armament Carfil, din Brașov. Ambasadorul rus a răbufnit la MAE

Ambasada Rusiei susține că România nu a prezentat dovezi pentru acuzațiile privind sabotajul de la Carfil, pe care le califică drept „fără temei”. Declarația vine după convocarea ambasadorului rus la MAE.

Sedinta femicid
Avem lege, n-avem norme. Responsabilitatea pe metodologia legii femicidului, pasată între instituții

Legea femicidului este în vigoare de 6 luni, însă metodologia care ar trebui să ajute autoritățile să prevină tragediile tot nu este gata. Și asta deși termenul legal pentru aprobare a expirat luni.