Preşedintele Comisiei de muncă explică de ce a propus eliminarea rentelor pentru artişti şi sportivi

62099281

Deputatul PSD Adrian Solomon a venit cu o explicaţie cel puţin neobişnuită pentru propunerea sa. 

Preşedintele Comisiei de muncă, deputatul PSD Adrian Solomon, a afirmat, marţi, că la proiectul de eliminare a pensiilor speciale al PNL, adoptat în comisie, a propus eliminarea rentelor sportivilor, artiştilor şi ale altor categorii pentru a vedea reacţia USR şi PNL, menţionând că, de fapt, nu susţine acest amendament.

Întrebat în legătură cu amendamentul depus, Solomon a precizat: "În amendamentul respectiv se găseau toate indemnizaţiile speciale care există în legislaţia românească. (...) În legile făcute de colegii noştri lipsea Avocatul Poporului, lipseau cei de la CCR, mai multe alte categorii, sportivi, ziarişti".

El a adăugat că "sportivii şi ziariştii au acelaşi statut ca şi ceilalţi în viziunea USR". "În viziunea mea, nu au ce să caute aici", a explicat Solomon.

Întrebat de ce a depus amendamentul dacă nu îl susţine, Solomon a răspuns: "Tocmai ca să văd reacţia USR şi PNL".

"Ei de ce se joacă cu soarta oamenilor? Sunt toate categoriile de beneficiari, oameni care au din patru în patru ani parte de astfel de tratament din partea PNL şi USR. Până la urmă trebuie să vedem: rupem pisica în două sau numai o tundem puţin. Dar despre foştii preşedinţi ai României ce spuneţi? Toată lumea la finalul carierei are dreptul la astfel de indemnizaţii speciale. (...) Nu e vorba de mine, mai am 30 de ani până la pensie. Credeţi că mai există clădirea aceasta ca şi instituţie a poporului român în ritmul ăsta? Eu cred că peste 30 de ani nu va mai fi poporul român decât reprezentat de la Bruxelles. Nu mi-am bătut joc. De ce mi-am bătut joc? Eu am avut drept de iniţiativă, am depus un amendament, a trecut, vedem la plen. Nu a fost nicio victimă colaterală", a adăugat Solomon.

El a menţionat că Legea 8 prevede că cei care sunt membri în uniunile de creaţie, ziarişti profesionişti au dreptul la o pensie suplimentară de 50%, completând că este vorba despre o pensie specială şi, de aceea, a propus eliminarea ei. Legat de rentele viagere, Solomon a spus: "Rentele viagere au acelaşi statut din punct de juridic ca toate celelalte pensii".

Solomon a precizat, însă, că nu doreşte eliminarea acestora. "Nu-mi doresc eliminarea lor. Am depus amendamentul că am dreptul să depun amendamentul. Aşa am vrut eu. Am vrut să arăt tuturor care sunt toate indemnizaţiile speciale. Mâine amendamentul poate să pice la plen, poate să fie retrimis la comisie, poate să se întâmple orice. Care e problema? Nu mai am dreptul să-mi exercit mandatul?", a transmis Adrian Solomon.

El a declarat că decizia PSD a fost "de eliminare a tuturor indemnizaţiilor speciale". "Poate nu ştiau toţi din forurile de conducere ale partidului care sunt legile", a susţinut Solomon.

Comisia pentru muncă din Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, raport favorabil pentru proiectul de lege care vizează eliminarea pensiilor speciale, excepţie făcând cele destinate militarilor şi structurilor din cadrul MAI. A fost introdus un amendament al deputatului Adrian Solomon prin care se elimină şi indemnizaţiile de merit pentru artişti şi sportivi, precum şi drepturile altor categorii profesionale.

Articol recomandat de sport.ro
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Citește și...
62077884
Fiul lui Gheorghe Dincă, audiat și apoi eliberat. De ce era căutat

Fiul lui Gheorghe Dincă, dispărut după ce a agresat, marţi, mai mulţi jurnalişti la ieşirea de la CNA, a fost prins şi dus la audieri. Ulterior, el a fost eliberat.

62099237
Măcelul de la Timişoara, comemorat după 30 de ani. "Durerea nu trece"

Marți, 17 decembrie, este zi de doliu la Timișoara.

62099235
Detalii şocante în cazul israelianului care a înjunghiat 2 femei. Polițiștii nu l-ar fi găsit la timp

Apar informații noi, despre cazul cetățeanului israelian, care a înjunghiat luni seară două femei în București, pe stradă.

Recomandări
Nicusor dan siegfried muresan inquam
Modificări de ultim moment în componența „Guvernului Mureșan”. Ce au discutat Nicușor Dan și premierul desemnat, la Cotroceni

Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, și președintele României, s-au întâlnit, vineri, pentru discuții, la Palatul Cotroceni.

62379554
Cum au obținut doi ruși cărți de identitate și pașapoarte românești fără să aibă cetățenie. Ce documente au folosit

Doi cetățeni ruși sunt acuzați că au folosit certificate false de cetățenie română pentru a obține acte românești.

Copil gasit
Băiețelul de 4 ani dispărut din Dofteana a fost găsit decedat în râul Trotuș

Băiețelul de 4 ani din comuna Dofteana, județul Bacău, dispărut joi de acasă, a fost găsit decedat vineri, în râul Trotuș. Copilul, diagnosticat cu autism, era căutat de aproape 24 de ore de sute de persoane.