Românii cu venituri minime plătesc peste o treime din bani pe energie. „Au fost compensate companii, nu oameni”

62605033
Shutterstock

Preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliţă, critică dur politicile sociale ale statului român în domeniul energiei.  

Chisăliță arată, într-o analiză, că România îşi lasă cetăţenii vulnerabili să suporte costuri disproporţionate la utilităţi, în timp ce alte state europene, precum Grecia, acoperă aproape integral aceste cheltuieli pentru persoanele sărace.

„În orice ţară civilizată există o regulă nescrisă: dacă eşti sărac, statul nu are voie să te lase în frig şi întuneric. În România, această regulă a fost nu doar ignorată, ci inversată”, afirmă Dumitru Chisăliţă. Potrivit acestuia, adevărata măsură a protecţiei sociale nu este nivelul preţului la energie, ci ponderea facturilor în venitul unui om cu resurse minime.

Analiza realizată de AEI evidenţiază un contrast major între România şi Grecia, diferenţă pe care Chisăliţă o numeşte „devastatoare”. În Grecia, indemnizaţia socială minimă se ridică la aproximativ 9.600 de euro pe an, iar costurile medii anuale pentru gaze şi electricitate sunt estimate la circa 1.800 de euro. În aceste condiţii, statul elen intervine pentru consumatorii vulnerabili, astfel încât „până la 100% din aceste costuri pot fi acoperite”.

„Cu alte cuvinte, un cetăţean grec sărac nu este condamnat să aleagă între hrană şi încălzire”, subliniază Chisăliţă.

12% din factură, plătită la noi de stat

Situaţia din România este descrisă ca fiind exact opusă. O persoană singură care beneficiază de indemnizaţia socială minimă are un venit de aproximativ 1.281 de lei pe lună, echivalentul a circa 3.000 de euro pe an. În acelaşi timp, facturile anuale la gaze şi electricitate pentru un apartament cu două camere ajung la aproximativ 1.257 de euro.

„Ajutorul oferit de stat? Aproximativ 150 de euro pe an. Rezultatul, statul român acoperă doar 12% din factura energetică a unui om care trăieşte deja sub pragul sărăciei. Restul de aproape 1.100 de euro trebuie să fie plătit dintr-un venit anual de doar 3.000 de euro. Asta înseamnă că un român sărac ajunge să cheltuie peste o treime din tot venitul său doar pe energie. În Grecia, un om aflat în situaţie similară este protejat tocmai de acest colaps financiar”, explică preşedintele AEI.

Chisăliţă critică şi politica de plafonare a preţurilor promovată de Guvernul român, despre care spune că este prezentată ca o măsură de protecţie socială, dar care, în realitate, nu îi ajută pe cei mai vulnerabili.

„În realitate, această politică este o politică pentru cei 80% din consumatori, care nu sunt deloc vulnerabili, şi nu pentru cei săraci. Preţul plafonat este, de multe ori, foarte apropiat de cel din piaţă, ajutorul real pentru cei vulnerabili este simbolic. Plafonarea nu îi protejează pe săraci – îi ajută pe consumatorii bogaţi”, susţine acesta.

În timp ce Grecia tratează energia ca pe „un bun esenţial”, România o tratează, în opinia lui Chisăliţă, „ca un produs de lux”, pe care chiar şi cei mai săraci sunt obligaţi să îl plătească aproape integral. El consideră că nu este vorba despre o problemă tehnică sau despre lipsa resurselor, ci despre o opţiune politică.

„România a ales să transfere costul crizei energetice pe umerii consumatorilor, în timp ce bugetul public a fost folosit pentru a compensa companii, nu oameni. Un stat care oferă 150 de euro pe an pentru facturile la energie care costă 1.300 euro pe an şi care trăieşte cu 250 de euro pe lună şi îi spune că «l-a protejat» nu face politică socială. Face cosmetică bugetară peste o sărăcie reală. Diferenţa dintre Grecia şi România nu este una de bani. Este una de priorităţi: OMUL ca prioritate”, concluzionează Dumitru Chisăliţă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62606284
A fost prins unul dintre cei mai căutați români, aflat pe lista „Most Wanted”. Fugise în Indonezia după o crimă îngrozitoare

Polițiștii au reușit identificarea și reținerea celui de-al treilea bărbat acuzat de moartea omului de afaceri Adrian Kreiner, din Sibiu. 

62511903
Ce nu se spune despre Mihai Eminescu. Curiozități și lucruri mai puțin știute din viața poetului

Mihai Eminescu este cunoscut drept poetul național al românilor, simbol al geniului literar.

62501641
Apa a fost oprită la Palatul Parlamentului din cauza unor lucrări: „Numărul persoanelor afectate este dificil de estimat”

Alimentarea cu apă a Palatului Parlamentului este oprită total, începând de joi dimineaţă de la ora 06:00 şi până vineri la ora 01:00 pentru executarea unor lucrări la instalaţiile de distribuţie a apei.

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Motivarea arestării lui Călin Georgescu. Judecătorii vorbesc despre un grad de pericol social crescut și fuga din țară

Curtea de Apel București explică, în motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost arestat preventiv, consultată de ȘtirileProTV, că măsura a fost considerată necesară și proporțională cu gravitatea faptelor și cu pericolul pentru ordinea publică.

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, mesaj la trei ani de la atacul Hamas: „Pacea în Gaza nu poate fi construită decât pe baza dezarmării complete”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, că acum trei ani, teroriştii din Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat 251 de ostatici şi astăzi aduce un omagiu victimelor şi este alături de familiile lor şi de poporul israelian. 

143dac7d 0aca 4739 954a ff2db365887a
Christa Pike a supraviețuit injecției letale și este conștientă. Medicii spun că recuperarea ei este fără precedent

Christa Pike, condamnată la moarte în SUA, este „conștientă și vorbește” după ce a supraviețuit unei tentative de execuție eșuate săptămâna trecută, potrivit avocaților săi.