Florin Cîțu, despre problema deceselor invocată de Vlad Voiculescu. ”Îi cer public lui Dan Barna să ne spună dacă știa”

62185117
StirilePROTV

Premierul Florin Cîțu făcut vineri declarații de presă la Cluj Napoca, la scurt timp după atacurile dure lansate la adresa sa de Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătății.

Florin Cîțu a afirmat că nu comentează ”declarațiile celor din opoziție”, cu privire la ieșirea virulentă a lui Vlad Voiculescu la adresa sa. 

Referindu-se la presupusa diferență dintre numărul de decese raportate și cele reale, invocată de fostul ministru al Sănătății, Cîțu i-a cerut vicepremierului Dan Barna, care are în coordonare acest domeniu, să spună public dacă știa despre acest lucru și ce măsuri a luat.  

Premierul Cîțu a felicitat Clujul pentru modul în care derulează campania de vaccinare și a vorbit despre problemele economice și din sănătate.

”Avem câteva vești foarte bune în această perioadă, în ceea ce privește economia. Veniturile la buget sunt mai mari decât cele estimate, ceea ce înseamnă că ne așteptăm anul acesta la un deficit bugetar mai mic de 7%, ceea ce va fi foarte apreciat de investitori și va crește încrederea în acest guvern. Rezultatele vor apărea imediat în perioada următoare”, a declarat Florin Cîțu.

”Din păcate, avem o presiune pe sistemul sanitar, în special pe Terapia Intensivă. La Matei Balș vom operaționaliza încă 20 de paturi ATI, la Bagdasar Arsenie o nouă unitate cu 27 de paturi UPU și 27 de paturi ATI”, a mai spus premierul.

Cele mai importante declarații ale premierului Florin Cîțu:

- Nu comentez declarațiile (lui Vlad Voiculescu- n.red.), vă dați seama cum ar fi să comentez declarațiile celor din opoziție în fiecare zi, opiniile personale nu comentez.

- Aș vrea să-i asigur pe români că guvernarea este solidă, coaliția funcționează.

- Guvernul funcționează bine, pe lângă faptul că eu spun acest lucru, se vede în cifre.

- Îi cer public vicepremierului Dan Barna, care coordonează activitatea Ministerului Sănătății, să ne spună dacă știa despre acest lucru (diferențe între decesele raportate și cele reale invocate de Vlad Voiculescu- n.red.) și ce măsuri a dispus.

- De fiecare dată mă consult cu toți miniștrii.

- În ce privește membrii Cabinetului, există un atribut constituțional al premierului. Mai departe...

- Sunt acuzații care seamănă foarte mult ce am auzit în Parlament, dar de la opoziție.

- Nu am cum să comentez acuzațiile, avem de guvernat România.

- Colegii mei au trecut peste emoțiile inițiale și au venit la ședința de guvern.

- De fiecare dată când au fost prezentate deficiențe în Ministerul Sănătății am luat măsuri. 

- Sunt criticat în fiecare zi de opoziție și se mai alătură încă o voce.


Barna spune că a transmis premierului joi o notă referitoare la raportarea persoanelor decedate de COVID-19

 

Vicepremierul Dan Barna a precizat, vineri, în urma solicitărilor adresate de prim-ministrul Florin Cîţu, că în cursul zilei de joi a fost informat de echipa de la Ministerul Sănătăţii că verifică posibile inadvertenţe în modul de raportare a persoanelor decedate de COVID-19 în cele două baze de date folosite de autorităţi şi a transmis o notă la Cabinetul premierului.

"Ca urmare a solicitării transmise public de premierul Florin Cîţu fac următoarele precizări: am fost informat ieri, 15 aprilie, de echipa de la Ministerul Sănătăţii că verifică posibile inadvertenţe în modul de raportare a persoanelor decedate de COVID-19 în cele două baze de date folosite de autorităţi. Am solicitat imediat secretarului de stat să facă o notă de informare premierului Florin Cîţu, cu stadiul situaţiei, pentru a putea decide măsurile pe care le va considera necesare în calitate de ministru interimar al Sănătăţii. Nota a fost transmisă conform numărului de înregistrare la cabinetul premierului ieri, 15 aprilie, la ora 11,05", a scris Dan Barna, vineri, pe pagina sa de Facebook.

El a adăugat că, ulterior, în cadrul şedinţei de Guvern, i-a transmis premierului că a fost informat că este o situaţie în analiză la Ministerul Sănătăţii legată de metodologia privind înregistrarea deceselor de COVID-19 şi că a cerut să îi fie trimisă şi a primit o notă pe acest subiect.

"Premierul, ca ministru interimar al Sănătăţii, mi-a comunicat că va analiza aceste informaţii", a completat Barna.

 

Florin Cîțu se află la Cluj Napoca, unde a vizitat Centrul de Vaccinare de la Școala ”Ion Creangă”, alături de primarul Emil Boc.

Declarațiile premierului vin la scurt timp după ieșirea virulentă a lui Vlad Voiculescu, pe care l-a demis miercuri din funcția de ministru al Sănătății.

Guvernul traversează în prezent o criză majoră, în condițiile în care aliații de la USR PLUS au anunțat deja că nu îl mai susțin pe Cîțu, dar nu iau în calcul ieșirea de la guvernare.

Cu toate acestea, tot USR PLUS a luat în discuție și posibilitatea de a vota o moțiune de cenzură împotriva lui Cîțu.

Articol recomandat de sport.ro
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Citește și...
Surse: USR şi PLUS au candidaţi diferiţi pentru Ministerul Sănătăţii: Ioana Mihăilă şi Adrian Wiener

Ioana Mihăilă, în prezent secretar de stat în Ministerul Sănătății, ar putea ocupa funcţia de ministru după demiterea lui Vlad Voiculescu. USR susţine însă un alt candidat.

Cine e Adrian Wiener, deputatul pe care USR îl vrea la conducerea Ministerului Sănătății

Adrian Wiener, în prezent deputat de Arad, ar putea fi succesorul lui Vlad Voiculescu la șefia Ministerului Sănătății. Acesta este susținut de Uniunea Salvați România (USR).

Criza din Guvern continuă, după demiterea lui Vlad Voiculescu. USR şi PLUS nu se înţeleg asupra numelui viitorului ministru

Criza produsă în Guvern de demiterea lui Vlad Voiculescu ar putea fi rezolvată în următoarele zile.

Recomandări
Prima reacție a lui Lucian Pahonțu la acuzațiile despre Revoluție: Nu am desfășurat niciodată activități de poliție politică

Şeful SPP, Lucian Pahonţu, a reacționat luni la acuzaţiile care i s-au adus, afirmând că nu a desfăşurat niciodată activităţi care ar putea fi încadrate în categoria faptelor de „poliţie politică” şi are speră că acest aspect va fi evidenţiat de CNSAS.

Exclusiv: Cei nouă primari care își pierd mandatul alături de Dominic Fritz. Șase sunt din PSD - Surse

Zece primari își vor pierde mandatul după intrarea în vigoare a legii privind modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul integrităţii. Dintre aceștia, șase sunt membri PSD.

Fugarul Sorin Oprescu, filmat de turiști români în Grecia, la terasă. Reacția seacă a fostului primar

Sorin Oprescu, fostul primar general al Capitalei, condamnat definitiv la 9 ani și 8 luni de închisoare pentru corupție, se bucură de libertate în insulele grecești, unde a fugit acum mai bine de 4 ani.