Premierul a trimis Corpul de Control la Cernavodă, după avaria la reactorul 2

×
Publicitate

Avarii în serie la centrală nucleară de la Cernavodă. Joi dimineaţă, reactorul 2 s-a deconectat automat de la sistemul naţional energetic.

A apărut o problemă la sistemul electric, care nu are legătură cu partea nucleară, explica autorităţile. Asta după ce duminică s-a oprit şi reactorul 1, iar puterea celui de-al doilea a fost redusă la jumătate. Autorităţile spun că este o simplă coincidenţă şi că nu sunt motive de îngrijorare.

La ora 3:35, joi dimineaţă, reactorul 2 de la Cernavodă s-a deconectat automat de la sistemul energetic naţional. O comisie investighează întreaga poveste, însă oficialii spun că nu are nicio legătură cu partea nucleară. Avaria poate fi la zona electrică, adică la o turbină, iar sistemele de protecţie ale centralei au deconectat reactorul.

Scoaterea din sistem a însemnat că reactorul nu mai furnizează electricitate pentru consumul României.

Ultima dată, centrală de la Cernavodă s-a oprit neplanificat acum 10 luni, susţin oficialii de la Nuclearelectrica. Un reactor produce 700 de megawaţi, ceea ce înseamnă aproape 10% din consumul României. Lipsa a fost compensată din producţia hidroelectrică.

Oprirea automată de azi vine la 4 zile după ce Centrală a anunţat alte incidente la cele două reactoare.

Puterea reactorului 2 a fost redusă la jumătate duminică, după ce angajaţii au fost nevoiţi să schimbe un rulment la o pompă.

Tot duminică a fost deconectat şi reactorul 1 pentru o problemă la un generator. Reactorul a revenit în parametri normali în 48 de ore.

Conducerea Nuclearelectrica a calificat incidentele drept coincidenţe şi susţine că reactoarele sunt în continuare în top zece cele mai sigure din lume. Ca să elimine orice dubiu, a fost cerut un audit extern. În plus, guvernul a trimis la Cernavodă Corpul de Control al premierului.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
61885352
Reactorul 2 al centralei nucleare de la Cernavodă s-a oprit joi dimineaţă
Unitatea 2 a centralei nucleare de la Cernavodă s-a deconectat automat de la sistemul energetic naţional joi dimineaţă, ca urmare a unei disfuncţionalităţi la un sistem electric, a anunţat Nuclearelectrica, operatorul centralei.
61949935
Grupare de evazioniști, destructurată de polițiștii din Gorj
O grupare de evazionişti, care se ocupa cu afaceri cu fier vechi, a fost destructurată de poliţiştii din Gorj.
61937187
Ceaţă densă în Bucureşti şi mare parte a ţării. Avertismentul poliţiei pentru şoferi
Co galben de ceaţă joi dimineaţă în Capitală, dar şi în mai multe judeţe din ţară.