Portul Constanța riscă să preia o parte din drogurile care ajungeau în Ucraina. Ultima mare captură a fost făcută acum 2 ani

×
Publicitate

Mai multe rapoarte internaționale avertizează că, odată cu creșterea tranzitului de cereale, Portul Constanța riscă să preia o parte din drogurile care ajungeau în Ucraina.  

Pericolul există, pentru că în port operează doar două scanere și niciunul dintre ele nu poate detecta drogurile care pot intră în România sub diverse forme.

Unul dintre aceste scanere are aproape 20 de ani, iar o anchetă „România, te iubesc” a arătat anul trecut că se defecta frecvent.

Informația potrivit căreia odată cu blocarea și închiderea porturilor ucrainene, rutele pe care se face trafic de droguri au fost reconfigurate - printre altele - și spre România. Asta apare într-un raport internațional al unei organizații care luptă împotriva crimei organizate.

Din februarie 2022, invazia rusă a Ucrainei a provocat deplasarea centrelor tradiționale de producție și trafic de droguri din sudul și estul Ucrainei către vest, în jurul granițelor cu Polonia, Slovacia și România.

Raportul arată că odată cu închiderea terminalelor de containere din Ucraina, foarte multă marfă ajunge în porturile noastre, dar și în cele din Bulgaria. Dacă nu se vor face investiții și nu se vor crește măsurile de siguranță, porturile Constanța și Varna ar putea fi expuse și mai mult fluxurilor de cocaină, heroină și droguri sintetice.

De la începutul războiului în Ucraina, Portul Constanța a devenit unul cheie

Traficul de mărfuri tranzitate a ajuns anul trecut la cel mai mare nivel din istorie: peste 75 de milioane de tone. Creșterea a fost determinată în principal de cerealele care vin din Ucraina.

Attila Biro, jurnalist de investigație: „O mare problemă este că în port nu există scannere pentru detectarea acestor droguri care intră sub diverse forme. Știm din trecut că cantități mari de droguri au intrat în Constanța ambalate sub forma unor banane, de exemplu. Nu știu în momentul de față. Nu avem o captură care să arate că drogurile sunt băgate în cereale, dar știm că traficanții se folosesc de diverse elemente ca drogurile să fie mascate ca să intre în România”.

În portul Constanța sunt folosite două scanere de verificare a mărfurilor

Unul este al Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud și a fost pus la dispoziție de Administrația Portului Constanța, în timp ce al doilea scanner este unul mobil și este folosit de Poliția Transporturi.

Anul trecut, într-o anchetă „România, te iubesc” jurnalistul Paul Angelescu a arătat că scannerul cu care lucrau vameșii era vechi de aproape 20 de ani, de producție chinezească și care, din când în când, se mai strica.

Ion Ardeleanu, inspector vamal: „De regulă au fost remediate în termen foarte scurt, în 24 de ore s-au rezolvat problemele. Care n-au necesitat subansamble, piese”.

R: Și dacă e nevoie de subansamblu?

Ion Ardeleanu, inspector vamal: „E nevoie de zile, săptămâni”.

Acest scanner se afla în Portul de Sud și când un container ajunge în Portul de Nord, trebuie organizată o coloană cu antemergător care să ducă marfa dintr-o parte în cealalta. Aparatul scanează numai de la înălțimea de 80 de centimetri în sus. Deci nu vede dacă sub camionale care se dau jos de pe feribot sunt ascunse droguri sau marfă de contrabandă

Ion Ardeleanu, inspector vamal: „Nu avem posibilitatea...Așa e construită unitatea de scanare”.

În aceste condiții, ultima mare captură de droguri în portul Constanța a fost făcuta acum doi ani, în mai. Atunci s-au descoperit 1,4 tone de heroină.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62349646
Cum să ajungi celebru pe TikTok. Platforma a devenit tot mai populară în mediul de afaceri

Gândită inițial drept o platfomă cu conținut atractiv pentru tineri, Tik Tok a ajuns să fie un instrument de publicitate pentru mulți antreprenori români.  

62379739
Activitate blocată din nou în sediile ANAF și Trezoreriile din țară. Revendicările angajaților nu-și găsesc rezolvarea

A fost blocată activitatea, joi, în mai multe sedii ANAF și trezorerii din țară. Au fost din nou proteste, și angajații au ieșit din birouri să își spună nemulțumirile. S-au plâns iar de salariile mici și de diferențele de venituri dintre ei, deși îndepli

62378292
Se cere dreptate după moartea Alexandrei. Între timp, doctorii care trebuiau să se ocupe de ea își iau concedii după incident

Măsurile luate de autorități după moartea Alexandrei, tânăra de 25 de ani însărcinată, care a pierit la Spitalul Județean din Botoșani implorând medicii să o ajute pentru că nu mai avea aer, sunt în fața valului de revoltă.

Recomandări
Comisia europeana gettyimages 2208546535
România riscă să primească mai puţini bani de la UE în următorii 7 ani, din cauza Irlandei. „Pentru România, miza e uriaşă"

România riscă să primească mai puţini bani europeni în următorii şapte ani, pentru România miza fiind una uriaşă. Acesta ar putea fi efectul noii propuneri pentru bugetul european 2028-2034, prezentată recent de Preşedinţia irlandeză a Consiliului UE.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.