La 1 ianuarie 2026 eram puțin peste 19 milioane de locuitori și observam un fenomen demografic interesant: pierdem populație natural și câștigăm prin migrație. Numărul celor care au venit să trăiască și să muncească în România a compensat aproape integral sporul natural negativ.
La 1 ianuarie 2026, populația rezidentă era de 19 milioane 41.000 de persoane, cu aproape 1.800 mai puține decât cu un an înainte. Dar în spatele acestei scăderi aparent mici sunt două fenomene demografice foarte mari, care aproape se anulează reciproc: pierdem natural prin numărul mare de decese și mic de nașteri, dar câștigăm prin migrație.
Într-un singur an, România a pierdut 104.000 de persoane din cauze naturale: au murit cu 104.000 de oameni mai mulți decât s-au născut. În același timp, numărul celor care au venit în țară l-a depășit cu 102.000 pe cel al celor care au plecat. Migrația a compensat, așadar, aproape integral pierderea naturală, iar România continuă astfel să fie, statistic, o țară de imigrare.
Aceste piramide ascund însă un detaliu important. Cei care pleacă sunt, în medie, concentrați la vârste mai tinere decât cei care vin. Cu alte cuvinte, România pierde prin emigrație populația tânără și recuperează numeric populația mai în vârstă, ceea ce adâncește fenomenul îmbătrânirii țării noastre.
De altfel, persoanele de peste 65 de ani reprezintă acum 20,5% din populație, în timp ce ponderea copiilor sub 15 ani a coborât la 15,1%. Asta înseamnă că, la fiecare 100 de tineri sub 15 ani, România are acum aproape 136 de persoane de peste 65 de ani. Cu numai un an înainte erau 131.
Așadar, România nu doar că se micșorează puțin câte puțin. Devine, de la an la an, o țară îmbătrânită.
