Polițiștii au sporit controalele antidrog. Ce au găsit în mașina unor polonezi care mergeau la UNTOLD

×
Publicitate

Polițiștii de frontieră și cei de la Antidrog au sporit vigilența la intrarea în țară, încă din prima zi a festivalului de pe Cluj Arena.

Oamenii legii vor să-i oprească pe cei care vor să transforme Untold într-o piață pentru afaceri ilegale. Așa că verifică toate autoturismele suspecte, cu ajutorul câinilor special dresați.

În Vama Borș, un ciobănesc german de doi ani își face conștiincios datoria.

În schimb, la Vama Petea, câinele Poliției a descoperit substanțe interzise în mașina unor polonezi care se îndreptau spre festivalul de la Cluj.

Comisar-șef Laura Bondar, purtător de cuvânt ITPF Oradea: „Alături de polițiștii de frontieră care efectuează formalitățile de control participă și echipajele canine ale Poliției de frontieră. Acestea sunt formate din polițiști de frontieră și câini de serviciu, specializați în detectarea substanțelor psihoactive."

Turist, la intrarea în țară: „Un lucru foarte bun, foarte bun.Pentru a se evita intrarea cu stupefiante, cu chestii care nu sunt bune, la urma urmei. Dacă tot mergi să te distrezi acolo, nu mergi să te droghezi, să faci prostii."

După filtrul poliției de frontieră urmează cel al polițiștilor rutieri.
Ioana Lascău, purtător de cuvânt IPJ Bihor: „Acțiunea este menită a preveni victimizarea cetățenilor, prin evenimente rutiere, produse pe fondul consumului de alcool, droguri și substanțe interzise, în special a celor care călătoresc și intră în țară."

Acțiunile de prevenire și control se desfășoară până la sfârșitul săptămânii în vămile din județele Arad, Bihor și Satu-Mare.

Articol recomandat de sport.ro
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Citește și...
62276810
Cinci persoane, printre care și o fetiță de 4 ani, rănite grav de un șofer beat care a încercat să facă o depășire ilegală
O copilă de nici 4 ani și patru adulți au ajuns vineri seară la spital cu răni grave, din cauza unui șofer beat care a încercat să facă o depășire neregulamentară, pe o șosea din județul Vaslui.
62276806
Mariana Ionescu Căpitănescu și Marcela Fota au fost hărțuite. Ce au ridicat polițiștii de la locuința agresorului
Un bărbat de 39 de ani din județul Giurgiu a fost reținut de polițiști după ce a hărțuit luni de zile două surori, cunoscute interprete de muzică populară.
62276805
O mașină de poliție aflată în misiune a fost implicată într-un accident, în Oradea. Un ofițer s-a ales cu dosar penal
O mașină de poliție a fost implicată într-un accident, într-o intersecție din Oradea. Oamenii legii se aflau în misiune și urmăreau un autoturism în care s-ar fi aflat indivizi certați cu legea.