O mașină de poliție aflată în misiune a fost implicată într-un accident, în Oradea. Un ofițer s-a ales cu dosar penal

×
Publicitate

O mașină de poliție a fost implicată într-un accident, într-o intersecție din Oradea. Oamenii legii se aflau în misiune și urmăreau un autoturism în care s-ar fi aflat indivizi certați cu legea.

Autospeciala a intrat pe o arteră principală, venind de pe o străduță cu sens unic, dar pe contrasens. A intrat în coliziune cu o mașină pe care a proiectat-o într-un stâlp.

Accidentul s-a petrecut pe strada Seleușului din Oradea, într-o zonă de case. La volanul mașinii lovite de autospecială se afla o femeie, care s-a trezit aruncată într-un stâlp. Iar masina în care se aflau polițiștii a ajuns pe trotuar.

Reporter: De unde a ieșit?

Martor: Din sens unic.

Reporter: A ieșit în stradă?

Martor: Da. S-a lovit cu o altă mașină. Doamna circula dinspre Nufărul încoace, și a intrat în ea.

Polițiștii erau pe urmele unor răufăcători, spun oficialii de la Inspectoratul Județean de Politie.

Ioana Lascău, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor: O autospecială a Poliției Oradea, care avea semnalele acustice și luminoase în funcțiune, deplasându-se pentru a identifica, în trafic, un autoturism dat în consemn, ai căror ocupanți ar fi fost suspecți de comiterea unor infracțiuni/ a pătruns în intersecție, fără să se asigure, și a acroșat un autoturism care a intrat, simultan, în intersecție.

Cei doi agenți aflați în mașina de poliție, dar și șoferița, au primit îngrijiri medicale la fața locului. Cu toate că era în misiune, agentul de la volan ar fi trebuit să se asigure la intrarea în intersecție, mai ales că venea pe contrasens. Pe numele lui a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Articol recomandat de sport.ro
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Citește și...
62276804
O locuință din Dâmbovița a fost cuprinsă de flăcări în miez de noapte. Focul ar fi pornit de la petarde aruncate în curte
Un necaz s-a abătut asupra unei familii din Săcuieni, judeţul Dâmboviţa. Aproape de miezul nopţii, casa oamenilor a fost cuprinsă de flăcări uriaşe.
62250703
Ce spune ministrul Sănătății despre posibilitatea de a închide din nou școlile din cauza COVID-19 și de a avea restricții
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că nu vor mai fi restricţii din cauza COVID-19, în România, dar vor fi recomandări.
62276794
FOTO Cinci persoane au ajuns la spital după un accident din Vaslui. Un copil rănit, trasnportat la Iași
Cinci persoane au fost transportate la spital, vineri seară, în urma unui accident produs pe DN 15D, în judeţul Vaslui, fiind implicate trei autoturisme.