Polițiști de frontieră, loviți și amenințați că vor fi incendiați de mai mulți suspecți. VIDEO

×
Publicitate

Un echipaj al Poliției de Frontieră a fost atacat de mai mulți indivizi. A fost nevoie să se tragă focuri de armă pentru a-i prinde pe suspecți.

Polițiștilor de Frontieră din cadrul Sectorului P.F. Poienile de sub Munte, li s-a părut suspect după ce au observat un șofer care la vederea lor a întors brusc și a demerat în trombă.

Polițiștii au plecat în urmărirea lor și le-a blocat mașina în trafic. Se pare că în momentul în care unul dintre agenți a încercat să se apropie de indivizi, aceștia din urmă au devenit violenți. „Ajuns lângă mașină, poliţistul de frontieră a fost lovit de conducătorul auto şi a căzut, timp în care celelalte persoane aflate în autoturism au coborât şi i-au aplicat mai multe lovituri. Deşi colegul de echipaj a intervenit imediat, şi acesta a fost lovit de celelalte persoane”, se arată în comunicatul poliției.

Lucrurile au degenerat, iar agenții susțin că suspecții au aruncat asupra loc un lichid inflamabil și i-a amenințat că îl va incendia. „Unul dintre agresori a aruncat pe polițistul de frontieră și pe autospecială un lichid cu miros de benzină, amenințând că îi va incendia, iar conducătorul autoturismului suspect l-a amenințat pe poliţistul căzut cu un topor.”

Polițiștii au sărit în ajutorul colegilor săi și a fost nevoie de focuri de armă pentru a-i opri pe agresori

„Imediat, lucrătorii noştri au solicitat sprijinul unei echipe de intervenție iar cei doi polițiști agresaţi s-au deplasat, pentru acordarea de îngrijiri medicale, la Unitatea de Primiri Urgențe din Localitatea Poienile de Sub Munte. În urma investigațiilor medicale, unul dintre polițiști a fost transportat la Spitalul Orășenesc Vișeu de Sus pentru îngrijiri de specialitate. Aici s-a constatat că acesta prezintă un traumatism cranio-cerebral, contuzii la nivelul feței, traumatisme ale umărului stâng și ale mâinii drepte, precum și o arsură chimică facială și intoxicație cu vapori de benzină.

Echipa operativă din cadrul Sectorului Politiei de Frontieră împreună cu un echipaj de poliţie din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Leordina au ajuns la fața locului, moment în care, în zonă s-au adunat aproximativ 30 de persoane, majoritatea cunoscute cu preocupări în sfera criminalității transfrontaliere, care au devenit recalcitrante, iar una dintre ele a spart oglinda autospecialei Poliției de Frontieră folosind un obiect contondent.

Cu această ocazie, polițiștii de frontieră au procedat la reținerea a doi bărbați care au luat parte la agresarea colegilor noştri, celelalte persoane continuând să fie agresive şi încercând să faciliteze fuga celor doi.

Deoarece bărbații au ignorat somațiile prin voce ale lucrătorilor noștri, polițiștii de frontieră au executat patru focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, iar conflictul s-a aplanat.

Cele două persoane care i-au agresat pe polițiștii de frontieră au fost reţinute, şi urmează a fi prezentate procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus.

În cauză se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, iar la finalizarea acestora se vor lua toate măsurile legale ce se impun”, transmit polițiștii.

Articol recomandat de sport.ro
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Citește și...
61937928
Profesor acuzat că ar fi abuzat sexual doi elevi. Descoperirea făcută de procurori în casa lui

Un nou caz înfricoşător pune sub semnul întrebării felul în care înţeleg să se poarte unii dintre cei care trebuie să ne educe copiii.

61937910
Un pod din Argeș, pe care trecea o autobasculantă, s-a prăbușit

Un pod comuna argeșeană Merișani s-a prăbușit, miercuri, în timp ce o autobasculantă trecea peste el.

61937901
Moldoveni arestaţi când spălau mii de euro în casă. De ce erau murdari banii

Şase moldoveni şi un cetăţean sirian au fost reţinuţi de poliţia din Republica Moldova pentru că spălau bani - la propriu.

Recomandări
Nicusor dan siegfried muresan inquam
Modificări de ultim moment în componența „Guvernului Mureșan”. Ce au discutat Nicușor Dan și premierul desemnat, la Cotroceni

Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, și președintele României, s-au întâlnit, vineri, pentru discuții, la Palatul Cotroceni.

62379554
Cum au obținut doi ruși cărți de identitate și pașapoarte românești fără să aibă cetățenie. Ce documente au folosit

Doi cetățeni ruși sunt acuzați că au folosit certificate false de cetățenie română pentru a obține acte românești.

Panouri sate
Discuții în Parlament: panouri fotovoltaice pe bloc și pe balcon. Cât costă și cum ar putea scădea factura la energie

Românii care locuiesc la bloc ar putea produce energie solară chiar pe acoperișul clădirii și ar putea beneficia de banii obținuți din vânzarea acesteia.