Reprezentanţii ABADL au declarat pentru News.ro că poliţişti din cadrul IGPR, însoţiţi de un echipaj de jandarmi, au sosit, joi dimineaţă, la sediul Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral şi au cerut sprijin pentru identificarea unui sector de plajă din Mamaia.

Specialiştii ABADL i-au ajutat pe poliţişti să identifice acel sector, care ar fi vizat într-un dosar penal.

Reprezentanţii Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral au precizat că acţiunea poliţiştilor nu a vizat activitatea instituţiei.

Percheziţii ale Parchetului General la Administraţia de Apa Bazinală Dobrogea-Litoral

Procurorii Parchetului General efectuează, joi, percheziţii la Administraţia de Apă Bazinală Dobrogea-Litoral, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Citește și
Victorie pentru Kovesi: Curtea Europeană de Conturi, obligată de instanță să permită audierea personalului la EPPO

Potrivit surselor citate, dosarul ar avea legătură cu atribuirea unor contracte pentru închirierea plajelor din zona staţiunii Mamaia.