Pisicile pot recunoaște vocea stăpânilor. „Felul în care vorbim cu ele întărește legătura dintre om și pisică” (Studiu)
Un nou studiu publicat de „Animal Cognition” arată că pisicile pot face diferența între vocea stăpânului lor și alte voci străine.
Pisicile pot recunoaște vocea stăpânilor. „Felul în care vorbim cu ele întărește legătura dintre om și pisică” (studiu)
În culturile occidentale contemporane, majoritatea oamenilor au ajuns să vorbeasă cu animalele lor de companie. Modul în care noi ne adresăm animalelor noastre de companie are trăsături comune cu modul în care noi ne adresăm copiilor mici. Tocmai de aceea, tonalitatea pe care o adoptă oamenii în momentul în care se adresează animalelor lor de companie a stârnit interesul oamenilor de știință. În schimb, despre modul în care oamenii se adresează pisicilor nu se știu foarte multe lucruri.
De aceea, Charlotte de Mouzon, etolog și mare iubitoare de pisici, și-a dedicat cariera înțelegerii legăturii pisică-om, dar din perspectiva felinelor.
De Mouzon, care lucrează pentru compania de servicii pentru animale de companie EthoCat din Bordeaux, Franța, a conceput o serie de experimente pentru a testa modul în care pisicile de companie de diferite rase au răspuns la înregistrările auditive ale stăpânilor lor și ale străinilor care vorbeau cu ele, conform National Geographic.
Ce cred pisicile despre noi?
În momentul în care pisicile au auzit o voce familiară, acestea au răspuns în moduri subtile, dar distincte, cum ar fi zvâcnirea cozii, rotirea urechilor, dar și oprirea pentru câteva secunde din a se îngriji. Nu au arătat un astfel de răspuns atunci când proprietarii vorbeau cu alte persoane. Studiul este printre primele care arată că pisicile pot recunoaște și pot răspunde la vocile stăpânilor lor.
„Există într-adevăr o comunicare specială care se dezvoltă între fiecare proprietar și pisica lor”, spune de Mouzon, care este și cercetător la Universitatea din Paris Nanterre.
„Faptul că sunt atente la diferitele moduri în care le vorbim, arată cât de importanți suntem pentru ele, în afară de a le hrăni sau de a le oferi adăpost.”
Dincolo de cuvintele pe care noi le alegem, ne exprimăm ajutându-ne de inflexiune, ton și înălțimea vocii. De exemplu, folosim cuvinte, expresii și moduri ale tonalității diferite atunci când suntem cu prietenii, față de momentul în care ne aflăm în prezența șefilor noștri.
„Voce de copil”
Atunci când vorbim cu pisicile noastre, alegem să folosim, involuntar, o voce pițigăiată, cuvinte repetitive rostite pe un ton mai ascuțit și o sintaxă mai amplă decât în vorbirea obișnuită, așa cum vorbim și cu bebelușii. Și bebelușilor le place asta! De asemenea, studiile mai arată și faptul că bebelușii chiar învață cuvinte noi și le memorează mai bine atunci când adulții folosesc acest mod de a vorbi cu ei.
Așa că nu este surprinzător faptul că milioane de oameni care își consideră animalele de companie „bebeluși” folosesc astfel de moduri de vorbire atunci când li se adresează.
Deși cercetătorii știu de mult că atât bebelușii, cât și câinii au răspuns pozitiv la acest experiment, ei s-au concentrat mai puțin pe pisici în cercetările lor.
Jennifer Vonk, psiholog comparativ la Universitatea Oakland din Michigan, spune că asta se poate datora faptului că, spre deosebire de câini, pisicile nu sunt dresate cu ușurință și sunt adesea fricoase în situații noi - doi factori care fac experimentele mai provocatoare. Un alt obstacol ar putea fi percepția că pisicile sunt mai puțin sociale decât alte animale de companie, spune Vonk.
În ciuda acestei reputații, pisicile se atașează profund de oameni, preferând adesea compania lor, în ciuda tentației recompenselor, cum ar fi mâncarea, potrivit unor studii recente.
Deoarece vorbirea este o formă importantă de comunicare pentru oameni, de Mouzon a vrut să știe dacă pisicile știu când stăpânii lor le vorbesc și dacă răspund diferit la străini.
Așa că, De Mouzon a recrutat 16 proprietari de pisici din Bordeaux pentru a lua parte la experiment. Ea i-a înregistrat mai întâi pe proprietari rostind fraze specifice, cum ar fi „Vrei să te joci?”, „Vrei să te răsfăț?” și „Ne vedem mai târziu”. Vocile lor au fost înregistrate de două ori: o dată ca și cum ar fi vorbit cu pisica lor și o dată ca și cum ar fi vorbit cu o persoană.
De Mouzon a condus următoarea etapă a experimentelor în casele pisicilor, unde animalele erau confortabile și aveau să răspundă natural. La fiecare casă, ea a redat înregistrări audio atât ale proprietarului pisicii, cât și ale străinilor rostind aceleași fraze, în timp ce înregistra video răspunsurile pisicii.
Pisicile au răspuns când și-au auzit stăpânii, dar nu și când stăpânii vorbeau cu altcineva. De asemenea, ele nu au arătat un răspuns când au auzit vocea unui străin, indiferent dacă vorbea în mod familiar cu ele (voce pițigăiată, tonalitate înaltă) sau atunci când vorbea normal. Acest lucru a indicat că pisicile puteau recunoaște când stapanii lor vorbeau cu ele, spune de Mouzon.
O legătură puternică între om și pisică
„Acest lucru este foarte important”, spune Marsha Reijgwart, etolog la Purr Doctors, o unitate de cercetare educațională din Țările de Jos, care nu a fost implicată în studiu.
„Este un indiciu că pisicile pot distinge cu adevărat că sunetul pe care îl aud este relevant pentru ele.”
Esther Bouma, colaboratorul lui Reijgwart la Purr Doctors, este de acord, deși avertizează că munca nu arată că pisicile știu ce spunem. Ea spune, de asemenea, că dimensiunea mică a eșantionului și uniformitatea relativă a pisicilor și a proprietarilor lor pot face dificilă generalizarea tuturor relațiilor dintre pisici și om.
Dar de Mouzon a spus că cercetările ei ar trebui să le ofere proprietarilor de pisici încredere că animalele lor de companie probabil le ascultă.
„Chiar dacă știm că pisicile nu sunt bebeluși”, spune ea, „totuși, putem vorbi cu ele într-un mod la care sunt sensibile, iar felul în care vorbim cu ele întărește legătura între om și pisică.”
Sursa: National Geographic
Etichete: studiu, pisici, legatura, voce,
Dată publicare:
09-11-2022 13:21