Mărturiile celor ce l-au cunoscut pe Rege. "Au existat doi regi: Mihai trupul şi Mihai spiritul"
În ciuda unei copilării singuratice şi a unei adolescențe trăite în umbra tatălui, Mihai I al României a reuşit să devină o personalitate marcantă, nu doar prin deciziile luate, ci şi printr-un modelul de umanitate.
Educat pentru a deveni rege, a ajuns să lucreze, ca un om simplu, pentru a-şi câştiga existenţa. A fost pilot, mecanic, agent de bursă, şi chiar a vândut ouă. „Au existat doi regi: Mihai trupul şi Mihai spiritul. Pe cel din urmă, trebuie să îl păstrăm viu, printre noi." - este îndemnul pictorului Ştefan Câlția, unul dintre oamenii dragi regelui.
Regele Mihai: „Nu sunt prea sigur cine a hotărât să fiu numit Mihai. Poate că vine de la Mihai Viteazul, poate că nu. Nu ştiu. Mama mi-a spus mai târziu că s-au gândit să mă cheme Ferdinand."
După o copilărie atent vegheată de mama sa, Regina Elena, cea care i-a dat curajul să ia decizii istorice, tânărul Rege Mihai începea o nouă viaţă, în exil, alături Ana de Bourbon Parma. Obligat să îşi părăsească ţara la doar 26 de ani, s-a schimbat radical în exil. A devenit tatăl a cinci fete şi a fost nevoit să lucreze pentru a le întreţine.
45 de ani a stat departe de România, timp în care auzea, neputincios, că visurile şi libertăţile poporului său sunt sufocate de comunişti.
Cei care l-au întâlnit la Versoix, povestesc că era însetat să afle orice informaţie de acasă. Acolo l-a vizitat, pentru prima dată, şi pictorul Ştefan Câlția, cel care avea să îi devină apropiat.
Ștefan Câlția, pictor: „Pe stradă, plecam de la casa din Versoix şi deodată mi-a revenit în minte şi în trup senzaţia mâinii lui, o mână puternică de ţăran, o mână de cosaş, puternică. Și în faţa mea stătea drept, ca un cosaş, şi când începea să vorbească, dacă vă uitaţi la gesturile Majestăţii Sale, făcea mişcări ca un sacerdot. Atunci am spus că acest om e ţăran, e ostaş, e preot. Dacă aduni calităţile astea trei: a muncitorului, a apărătorului şi a spiritului, a iubirii, atunci descoperi că asta e calea, că el ţi-a dat-o şi nu ai decât să mergi pe ea.”
O cale luminată de credinţă după cum însuşi Regele susţinea.
Neagu Djuvara, istoric: „El a fost un profund credincios şi orişice gest pe care l-a făcut în viaţa lui, el a făcut-o zicându-şi asta vrea Dumnezeu.”
Regele Mihai: „Este credinţa pe care o aveam înainte. Credinţa noastră în Dumnezeu a scăzut foarte mult. Unele dintre idealurile tale au fost distruse de circumstanţe, dacă nu ai ceva pe care să te bazezi, cum ar fi credinţa în Dumnezeu şi în Iisus, ce îţi rămâne? Nu îţi rămâne nimic. Totul este făcut în bucăţi.”
Pe bucăţi s-a bucurat, ca orice om, de lucruri mărunte. Era pasionat de fotografie, multe imagini din arhivă familiei fiind surprinse chiar de Majestatea sa. Iubea animalele, în special câinii. Şi niciodată nu s-a despărţit de pasiunea pentru maşini şi mecanică. Deşi atât mama cât şi soţia sa erau pasionate de artă, Regele mărturisea că nu este un fin cunoscător al acestui domeniu.
Ștefan Câlția, pictor: „Eu cu Regele tot discutam, discutam. de fapt, discutam despre pânză, calitatea pânzei, parte tehnică. Când îl aduceai într-o zonă de tehnică, era extraordinar de curios: 'Cum, ţesătură? fir cu fir?' Pentru fiecare desen îţi trebuie un instrument special în cizelura şi zice: 'dar de unde îţi iei oţelul?' de la fabrici, câte o coadă de pilă, nu ştiu ce şi el zice: 'eu, în Elveţia, plătesc o taxă la depozitele astea de maşini vechi şi găsesc câteodată câte o piesă."
Dincolo de sobrietatea afişată, Regele ştia să şi glumească în initimitate. Theodor Paleologu, fiul scriitorului Alexandru Paleologu, povesteşte despre umorul aparte al Regelui.
Theodor Paleologu, istoric: „Faptul că îi plăcea Caragiale e foarte important. Înţelegea un citat din Caragiale şi chiar el cita din Caragiale. E un aspect poate mai puţin bănuit al Regelui. Această latură a lui de umor, de simţ al comicului, pe care îl avea."
Regele a fost unul dintre ultimii musafiri în casa Paleologu, înainte ca marele scriitor să moară, în 2005.
Theodor Paleologu, istoric: „A fost un moment foarte emoţionant, foarte frumos şi puţin comic, totodată, pentru că şi tata şi Regele Mihai n-auzeau prea bine şi nu aveau o dicţie foarte bună. Acum, cu doi bătrâni care n-aud prea bine şi nici nu au cum să înţeleagă foarte mult. dar era o comunicare specială, dincolo de cuvinte."
Dincolo de cuvinte este şi legătura pe care regele Mihai a avut-o cu poporul român. Deşi a trăit aproape cinci decenii departe de România, vârstnici şi tineri îl plâng acum, cu regretul că nu vor mai fi vreodată contemporani cu o asemenea personalitate.
Etichete: Neagu Djuvara, regele Mihai, stefan caltia, theodor paleologu,
